Club Volei Municipal Tomis Constanța a sărbătorit 10 ani de la înfințare

Constănțenii vor sărbătorii prin participarea în premieră în grupele Ligii Campionilor, competiție la care au visat încă de la înfințare

Melody Grand Ballroom din stațiunea Mamaia a fost gazda evenimentului în care s-a desfășurat prezentarea oficială a lotului de jucători cu care CVM Tomis va aborda sezonul 2012-2013, unul în care va participa, în premieră, în Liga Campionilor, cea mai importantă competiție europeană inter-cluburi. O ceremonie în cadrul căreia s-a sărbătorit și împlinirea unui deceniu de activitate a clubului de la țărmul mării, care a obținut, în această perioadă, rezultate de marcă pe plan intern și internațional. La festivitate au fost invitați și oaspeții de la Cupa Mării Negre 2012, tradiționalul turneu care se joacă, de vineri, în Sala Sporturilor: VfB Friedrichshafen, Istanbul BBSK și BCC-NEP Castellana Grotte.

Spectacolul special pregătit a început cu un show cu lasere, urmat de prezentarea majoretelor care vor încinge atmosfera la partidele din Liga Campionilor și a mascotelor formației: motanul Muschetar și rățoiul Marinar. A urmat un film care a evocat performanțele obținute în cei zece ani de activitate a CVM Tomis și prezentarea fiecărui jucător în parte din lotul cu care echipa constănțeană va începe sezonul următor, a staff-ului tehnic și a staff-ului administrativ. Prin redactorul-șef Alina Cristea, cotidianul Telegraf, care este unul dintre sponsorii echipei, i-a oferit o plachetă specială directorului executiv al CVM Tomis, Serhan Cadâr, „omul care a salvat de la desființare voleiul masculin constănțean și care a avut nebunia de a nu lăsa să dispară echipa de seniori în urmă cu zece ani”.

„Mă bucur să văd atâta lume aici, la sărbătorirea unui club de tradiție în voleiul românesc. Începem un nou sezon, care sperăm să fie mai bun decât cel precedent. Mulțumim sponsorilor, familiilor, antrenorilor și promitem că vom face tot ceea ce ne stă în puteri ca să îndeplinim obiectivele clubului”, a spus nouă căpitan al echipei constănțene, internaționalul român Dan Borota.

„Munca depusă în atâția ani și punctajul acumulat după rezultatele din Cupele Europene și-au spus cuvântul, astfel că am obținut wild-card pentru Liga Campionilor. Noi cerem de cinci ani să ajungem acolo, dar abia acum am reușit, după ce a crescut numărul de echipe acceptate la start. În campionat nu am nicio emoție: echipa este foarte bună, jucătorii sunt experimentați și motivați”, a afirmat Sorin Strutinsky.

Obiectivele grupării de pe Litoral pentru sezonul 2012-2013 sunt câștigarea titlului național și a Cupei României, depășirea fazei grupelor în Liga Campionilor, accederea în Challenge Round-ul Cupei CEV și câștigarea Cupei CEV. De asemenea, câștigarea titlurilor naționale la juniori, cadeți și speranțe reprezintă obiectivele Centrului de copii și juniori al Tomisului.

 

Lotul echipei CVM Tomis Constanța pentru sezonul 2012-2013

 

  1. Javier GONZALEZ (CUB)                 coordonator        (1,92 m, 29 ani)

  3. Răzvan TĂ‚NĂ‚SESCU (ROU)           libero                   (1,85 m, 33 ani)

  4. Vladislav IVANOV (BUL)                   libero                   (1,88 m, 25 ani)

  5. Sergiu STANCU (ROU)                     centru                  (2,04 m, 30 ani)

  6. Milos TERZIC (SRB)                        extremă               (2,02 m, 25 ani)

  7. Mladen BOJOVIC (SRB)                   centru                  (2,01 m, 26 ani)

  8. Marko BOJIC (MNE)                         extremă               (2,01 m, 23 ani)

10. Marin LESCOV (MLD)                       coordonator        (1,90 m, 22 ani)

11. Andrei SPÎNU (ROU)                         centru                  (2,10 m, 25 ani)

12. Dan BOROTA (ROU)                        extremă               (1,93 m, 28 ani)

13. Mihai TARȚA (ROU)                         universal    (2,02 m, 17 ani)

14. Igor MERKUSHEV (UKR)                 extremă               (1,93 m, 28 ani)

15. Adrian ACIOBĂ‚NIȚEI (ROU)             extremă               (1,92 m, 15 ani)

16. Olli-Pekka OJANSIVU (FIN)             universal       (1,97 m, 24 ani)

17. Alexandru ZAHAR (ROU)                 extremă               (2,02 m, 18 ani)

18. Andrei LAZA (ROU)                            centru                  (1,96 m, 24 ani)

Antrenor principal: Radovan GACIC (SLO)

Antrenor secund: Erkan TOGAN (TUR)

Fizioterapeut: Alexandru NEGRARU

Preparator fizic: Marko KALC (ITA)

Statisticieni: Radu BEGAN și Marius POP

Manager: Bulent CADÂR

Director executiv: Serhan CADÂR

Vicepreședinte: Eduard MARTIN

Președinte: Sorin Gabriel STRUTINSKY

Ex. foto: Sorin Strutinsky (președintele CVM Tomis), Radovan Gacic (antrenor principal CVM Tomis) și Dan Borota (căpitanul CVM Tomis) au tăiat tortul special pregătit la zece ani de la înființarea clubului

Publicat: 28 09. 2012, 13:06
Actualizat: 28 09. 2012, 13:07