Croația – România, scor 3-2, în grupa B a Ligii Europene la volei masculin
Naționala de volei masculin a României a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de reprezentativa Croației, cu scorul de 3-2, în penultima partidă din grupa B a Ligii Europene.
Scorul pe seturi a fost 25-18, 25-20, 20-25, 21-25, 19-17, după 136 minute de joc.
Ultimul meci din grupa B al tricolorilor va avea loc duminică, tot cu Croația, joc înaintea căruia cele două echipe se află pe locurile 5-6, ultimele din grupă, cu câte 7 puncte, fără vreo șansă la calificarea semifinale.
Anterior, echipa României a obținut următoarele rezultate în grupa B: 0-3 și 1-3 cu Grecia (în deplasare), 3-0 și 3-1 cu Belarus (pe teren propriu), 1-3 și -03 cu Turcia (în deplasare), 0-3 și 0-3 cu Slovenia (pe teren propriu).
În grupa A din Liga Europeană evoluează Polonia, Estonia, Macedonia, Austria, Israel și Danemarca.
Obiectivul echipei României a fost calificarea la Turneul Final Four al competiției, la care vor ajunge trei echipe din faza grupelor (câștigătoarele, plus o formație de pe locul 2 cu cea mai bună linie de clasament), alături de echipa organizatoare.
Câștigătoarea Ligii Europene va avea drept de joc la următoarea ediție a Ligii Mondiale de volei masculin.
În 2014, România a ratat calificarea la Turneul Final Four al Ligii Europene, cea mai bună clasare a tricolorilor în cele șase participări fiind locul 4, la edițiile din 2010 și 2011.