CSM București a încercat să dea marea lovitură, dar nu a putut! Reprezentanta României a fost învinsă de Dinamo Moscova în Liga Campionilor
CSM București a pierdut cu 3-0 în fața echipei Dinamo Moscova, într-un meci din Grupa E a Ligii Campionilor la volei feminin
După un debut cu 3-1 pe terenul echipei poloneze KPS Chemik Police, campioana României nu a reușit să producă surpriza în fața unei formații de tradiție la acest nivel. CSM București a jucat însă de la egal la egal cu titrata adversară în multe momente ale jocului. După 21-25 în primul set, „tigroaicele” au pierdut în prelungiri următoarele două acte, cu 29-27. În setul trei, CSM București a servit chiar pentru 1-2 la seturi, dar nu a reușit să concretizeze șansa avută, iar Dinamo Moscova s-a impus cu 3-0, după 88 de minute de joc.
Campioana mondială Maja Ognjenovic a fost declarată MVP-ul partidei, iar cea mai bună voleibalistă a CSM-ului a fost Nadiia Kodola, cu 18 puncte.
Adina Salaoru, CSM București: „Suntem bucuroși să jucăm Liga Campionilor, dar această înfrângere a fost frustrantă. Ne pare rău că nu am putut câștiga punctele stabilite pe care le-am avut în al doilea și al treilea set. Știam că Dinamo Moscova este o echipă puternică, mă bucur că am jucat ca o echipă, dar sunt tristă că nu am putut câștiga cele două seturi pe care probabil le-am fi meritat. În general, a fost un meci spectaculos”.
Ferhat Akbas, antrenor CSM București: „În primul rând, vreau să-i felicit pe toți spectatorii care au făcut o atmosferă incredibilă. Jocul a fost dificil, Dinamo Moscova este o echipă puternică și am luptat până la sfârșit. În primul set nu am jucat foarte bine, dar în următorul am fost în joc. Doar câteva detalii au făcut diferența Chiar am pierdut, a fost un joc bun, un bun start acasa, dar in urmatorul meci trebuie sa castigăm”.
Nataliya Goncharova, Dinamo Moscova: „Am avut o bună aparare și un atac eficient. CSM București a jucat bine, au avut o apărare bună, fata japoneză (Kotoe Inoue) a fost uimitoare. A fost foarte greu pentru noi să atacăm”.
Maja Ognjenovic, Dinamo Moscova: „Cred că am făcut o treabă bună, am jucat foarte bine în final, am fost răbdători, deși nu este neapărat un lucru obișnuit pentru echipele rusești. Trebuie să fim mulțumiți, fericiți și acum așteptăm cu nerăbdare jocurile următoare. CSM București este o echipă bună și poate ajunge mai departe în competiție”.
Următorul joc al CSM București va fi pe 23 ianuarie, în deplasare, cu Fenerbahce, liderul Grupei E, care a acumulat maximum de puncte după două etape.