CSM București a pierdut cu 3-0 în fața echipei Fenerbahce, într-un meci din grupele Ligii Campionilor

CSM București a fost învinsă Fenerbahce cu 3-0 (25-18, 25-19, 25-22), într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Campionilor la volei feminin. În urma acestui rezultat, șansele tigroaicelor de prinde sferturile de finală s-au diminuat substanțial.

Exceptând anumite momente în seturile doi și trei, reprezentanta României a fost dominată clar de Fener, una din echipele favorite pentru calificarea în Final Four. Dacă în primul set nu a contat, CSM a condus cu 10-5 în setul doi și cu 19-18 în setul trei, dar de fiecare dată adversara a gestionat mai bine finalurile și a reușit să se impună.

Următoarea partidă a echipei CSM București în Liga Campionilor este programată pe 6 februarie, în deplasare cu Dinamo Moscova.

 

Publicat: 23 01. 2019, 22:33
Actualizat: 23 01. 2019, 22:34