CSM Târgoviște, aproape de primul titlu național la volei feminin. Meciurile decisive au loc pe teren propriu, dar nu în Sala Polivalentă
Clubul care se poate lăuda cu cinci titluri în România la baschet în decurs de șapte sezoane poate scrie în weekend o pagină de istorie și la alt sport de echipă.
CSM Târgoviște e la două victorii limpezi de titlul de campioană a țării la volei feminin, având avantajul că se poate bucura pe teren propriu, e drept, fără spectatori și în condiții de pandemie.
Actualul sezon al Diviziei A1 s-a disputat sub forma unor turnee, iar înaintea ultimului, programat la Târgoviște de vineri până duminică, dar nu în Sala Polivalentă, ci în Sala ”Ioan Valerian”, are patru puncte avans în fața marii rivale Alba Blaj, în fapt campioana ultimelor cinci ediții ale campionatului.
Ca să își asigure matematic titlul, CSM ar trebui să câștige câte trei puncte din primele două confruntări, cu Medgidia și Blaj, vineri și sâmbătă, sau să scoată cinci puncte din cele trei jocuri, incluzând aici și meciul cu Dinamo, de duminică.
- Un singur joc de la Târgoviște va putea fi urmărit la televizor, practic cel vedetă dintre CSM și Alba Blaj, sâmbătă, ora 14:00, pe TVR3.
Heidy Casanova: ”Merităm titlul”
Una dintre cele mai bune jucătoare ale CSM-ului în actualul sezon, Heidy Casanova, privește cu optimism meciurile din weekend.
”Aceste jocuri ne pot schimba viețile. Până să ajung la Târgoviște nu știam cât de mult își doresc oamenii din oraș acest titlu. Acum suntem aproape de a-l obține. Aș îndrăzni să spun că-l merităm, dar știm sigur că nu va fi ușor. Este un moment pe care nu trebuie să-l ratăm. Suntem concentrate, lucrăm bine la antrenament și suntem gata să facem sacrificii pentru a cuceri trofeul. Tot acest sezon a fost unul foarte intens și toată lumea a contribuit la parcursul nostru bun. Dacă vom câștiga, fiecare va avea un merit special în obținerea unui rezultat pe care ni-l dorim din suflet”, a declarat jucătoarea de 22 de ani originară din Cuba.
Tehnicianul grupării târgoviștene, italianul Giovanni Caprara, este însă mai rezervat: ”Trebuie să ne antrenăm, trebuie să fim în formă maximă la meciurile din weekend. Sunt sigur că vor fi trei jocuri tari pe care trebuie să le tratăm cu maximă concentrare. Blaj va veni la Târgoviște să-și joace cartea cât mai bine cu putință. La fel și celelate adversare ale noastre, care vor să învingă echipa de pe primul loc. Am obținut câteva victorii importante, dar nimic mai mult. Nu are sens să vorbim despre titlu. Să vorbim despre fiecare dintre partidele care vor urma și să ne facem treaba cât mai bine.”
Programul meciurilor de volei din turneul de la Târgoviște:
vineri, 16 aprilie
ora 14:00: CSM Târgoviște – CS Medgidia
ora 17:30: CS Volei Alba Blaj – CS Dinamo București
sâmbătă, 17 aprilie 2021
ora 14:00: CS Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște
ora 17:30: CS Dinamo București – CS Medgidia
duminică, 18 aprilie 2021
ora 14:00: CS Medgidia – CS Volei Alba Blaj
ora 17:30: CSM Târgoviște – CS Dinamo București
- Cu excepția meciului dintre CSM Târgoviște și CS Volei Alba Blaj, transmis de TVR 3, toate celelalte jocuri ale turneului vor fi transmise LIVE, în format video, pe pagina de Facebook a clubului CSM Târgoviște.
Foto: Marius TUDOR