CSU Metal Galați, din nou campioană
Pentru al doilea an consecutiv, titlurile naționale la volei iau calea provinciei. După Tomis Constanța la masculin, ieri a fost rândul fetelor de la CSU Metal Galați să sărbătorească triumful în campionat.
Întins pe durata a circa 90 de minute, cel de-al treilea meci dintre gălățence și dinamoviste a avut o desfășurare palpitantă. Spre surprinderea celor 800 de spectatori prezenți în Sala Siderurgistul, în majoritate din Galați, oaspetele au controlat primul set, pe care și l-au adjudecat cu un sec 25-15.
Cu experimentatele Dana Mincă (36 de ani) și Alida Marcovici (35 de ani) pe teren, Dinamo a vizat o victorie cât mai rapidă, prin care să rămână în cursa pentru titlu. N-a fost însă posibil, trupa antrenorului sârb Zoran Terzic revenind imediat la jocul exact cu care ne-a obișnuit în ultimii doi ani.
Chiar dacă au fost ținute sub presiune de adversare, Maja Ognjenovic și colegele sale au avut capacitatea de a câștiga următoarele trei seturi (25-21, 25-23 și 25-23). Cubaneza Mayvelis Martinez a „torpilat“ terenul dinamovist, Alina Albu a servit impecabil pentru punctele în serie ale Metalului, Tatiana Liulenova a atacat suprinzător din linia a doua, iar Nneka Onyejekwe a făcut diferența pe centru.
Metal și-a permis chiar să o introducă pe junioara Daiana Mureșan (17 ani), și nu oricând, ci în setul 4, atunci când Dinamo a avut, până spre final, 3-4 puncte avans.
Victorioase și în campionat (scor general 3-0), și în Cupă, gălățencele își doresc o participare în Liga Campionilor, însă invitarea lor la respectiva competiție depinde de forul continental și de rezolvarea problemei sălii, care nu respectă cerințele CEV.
"" – Alina ALBU, jucătoare Metal Galați