CSV 2004 Tomis – MKS Dabrowa Gornicza, scor 2-3, în Cupa CEV
Vicecampioana României la volei feminin și actualul lider al
Diviziei A, CSV 2004 Tomis Constanța, a fost învinsă, joi, pe teren
propriu, cu scorul de 3-2 (26-28, 21-25, 25-20, 25-14, 15-10), de
echipa poloneză Tauron MKS Dabrowa Gornicza, în prima manșă a
optimilor de finală ale Cupei CEV.
În setul trei, s-a accidentat jucătoarea Georgeta Ciobanu de la
Tomis și nu a putut să continue jocul.
„A fost dificil pentru că echipa noastră nu este
completă. Am avut doar nouă jucătoare, s-a accidentat și Ciobanu în
setul trei și nu a putut rezista până la final. Trebuie să credem
în continuare. Trebuie ca în zilele următoare să conving fetele că
putem mai mult în Polonia”, a declarat antrenorul echipei
constănțene, Darko Zakoc.
Voleibalista Claudia Gavrilescu consideră că formația CSV 2004
Tomis trebuie să își joace șansa până la capăt. „Știam că
ne așteaptă un meci dificil. Șansa a fost de partea noastră pentru
că am avut 2-0, dar nu am reușit să rezistăm până la final. Lotul
lor este mai experimentat. Rămâne să ne jucăm șansa până la capăt
în retur”, a spus ea.
Diana Neaga a declarat că manșa secundă cu MKS Dabrowa Gornicza
va fi foarte dificilă. „Va fi foarte greu în Polonia. Am
întâlnit o echipă bună, locul 3 în Polonia, un campionat mult mai
puternic decât al nostru”, a adăugat sportiva.
Returul este programat la 12 ianuarie, de la ora 20.00, la
Dabrowa Gornicza.
Sursa: Mediafax
Sursa foto: Ziua de Constanța