CSV Tomis Constanța – Azerrail Baku, scor 0-3, în Liga Campionilor
Echipa de volei feminin CSV Tomis Constanța a fost învinsă, marți, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, de formația Azerrail Baku, deținătoarea Cupei Challenge, în prima manșă a grupei D din Liga Campionilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Scorul pe seturi a fost 19-25, 18-25, 22-25.
Jucătoarea echipei constănțene, Cristina Cazacu, a declarat că a fost un meci greu împotriva unei echipe puternice și că speră că spectatorii nu au fost dezamăgiți de joc. „Am pierdut meciul, dar am câștigat experiență”, a spus Cazacu.
De cealaltă parte, căpitanul formației din Azerbaidjan, Oksana Parkhameko, a declarat: „A fost un meci greu pentru că nu cunoșteam echipa adversă. Am întâlnit o formație cu jucătoare bune, care ne-au pus unele probleme, dar noi am făcut o partidă foarte bună azi”.
La meciul de la Constanța au asistat aproximativ 1.700 de spectatori.