Final de poveste europeană pentru CSM Lugoj, după înfrângerea la Bursa! Româncele au fost eliminate din Challenge Cup

CSM Lugoj și-a luat la revedere de la ediția din acest sezon a Challenge Cup, după ce formația bănățeană a fost învinsă la scorul de 3-0 (25-22, 25-20, 25-11) de Nilufer Belediye Bursa, din returul sferturilor competiției. În tur, a fost 3-1 pentru turcoaice în România. O povestea europeană mai scurtă pentru lugojence, care anul trecut au surprins toată suflarea voleiablistică după ce au jucat finala cele de-a trei întreceri europene inter-cluburi.

Startul a dat speranțe bănățencelor

Deși cedaseră acasă cu 3-1, lugojencele puteau întoarce meciul și dacă pierdeau un set la Bursa, căci s-ar fi ajuns la setul de aur. Iar elevele lui Uglejsa Segrt au început foarte bine și au preluat conducerea. Echipa din Bursa a egalat la 18 . Jocul a continuat extrem de strâns , însă de la 21-21, gazdele s-au desprins spre succesul din primul set. A fost un start palpitant de joc, care putea da emoții gazdelor, care erau la doar un set adjudecat de semifinale însă. Și au jucat mult mai bine în al doilea set, în care au fost mai mereu în control.

Al treilea set s-a jucat doar pentru statistică

Și dacă lugojencele ar fi întors meciul la 3-2, tot ar fi fost învinse în ecuația calificării. Ar fi fost doar o luptă de orgoliu, fără prea mult sens, în condițiile în care duminică, CSM-ul are un meci foarte dificil. La început de set, Ugljesa Segrt a folosit titularele, după care a introdus în teren și tinerele, precum Oana Mănăilă sau Sandra Nistor Popovici, care au avut ocazia să simtă forța unei echipe din puternicul campionat al Țării Semilunei.

Lugojul revine în țară, la capăt de drum european, însă Nilufer Bursa va juca semifinale cu echipa din Nantes. CSO Voluntari a fost, de asemenea, eliminată din sferturi de Gorgonzola Navara, astfel că în careul de ași ai Challenge Cup, țara noastră nu mai are reprezentant.

Mărirea și decăderea Lugojului

Întrebare care se pune pe termen lung este dacă nu cumva CSM Lugoj a atins un apogeu nesperat sezonul trecut, cu jucarea finalei din Challenge, Supercupa câștigata, Cupa României și medalia de bronz în campionat, toate în premieră. Anul acesta, deja în trei competiții performanța este net inferioară. Cupa le-ar fi permis lugojencelor să joace pentru prima dată în istorie într-o competiție superioară, Cupa CEV, însă clubul a dorit să se înscrie în Challenge, pentru că pentru a doua competiție valorică ar fi fost obligați să joace la Timișoara, pentru că sala de acasă are o înălțime prea mică. S-au mulțumit cu a fi „fruntași” în sat și au pierdut coeficientul, și iată, Zeul Sport le-a scos în calea un adversar dificil.

Duminică de la ora 17, Lugojul va juca în campionat cu CSM Târgoviște.

Publicat: 18 01. 2024, 22:50