Final Four la București, în iulie

Oficialii Confederației Europene de Volei (CEV), reuniți la Hotelul Mercure Alfa din Luxemburg, au stabilit grupele și programul Ligii Europene din 2009.
La feminin, competiția va avea două faze. În prima cele opt echipe participante, printre care se numără și România, au fost repartizate în două grupe. Fapt remarcabil, turneul final (Final Four) va avea loc la București, în perioada 3-5 iulie. Ceea ce înseamnă că, potrivit regulamentului, naționala noastră se va califica în faza finală indiferent de locul ocupat în prima parte a competiției. România a fost repartizată în grupa B, alături de Turcia, Franța și Marea Britanie. Din grupa A fac parte Serbia, Bulgaria, Spania și Grecia.

Iată cum arată programul meciurilor în grupa B:
22-24 mai

Franța – Marea Britanie
ROMÂNIA – Turcia
29-31 mai
Marea Britanie – Turcia
Franța – ROMÂNIA
5-7 iunie
ROMÂNIA – Marea Britanie
Turcia – Franța
12-14 iunie
Marea Britanie – ROMÂNIA
Franța – Turcia
19-21 iunie
Turcia – Marea Britanie
ROMÂNIA – Franța
26-28 iunie
Marea Britanie – Franța
Turcia – ROMÂNIA

La Final Four participă reprezentanta țării organizatoare (România), ocupantele locului 1 în cele două grupe, precum și cea mai bună dintre echipele clasate pe locul 2. În cazul în care România va fi fie pe primul loc, fie va avea cel mai bun punctaj din cele clasate pe locul 2 în faza finală va merge cealaltă formație clasată pe poziția a doua (în grupa A).
La Liga Europeană nu participă cele mai valoroase echipe din Europa – Germania, Polonia, Olanda, Rusia – care vara viitoare se întrec în Liga Mondială. 

La masculin, echipa României va evolua în aceeași serie cu Germania, formația pe care Stelian Moculescu, actualul antrenor al "tricolorilor" a calificat-o la Jocurile Olimpice din acest an, Grecia și Belgia. Celelalte serii au următoarea configurație: Spania, Turcia, Croația și Marea Britanie (grupa A), Slovacia, Portugalia, Belarus și Austria (C). Turneul final (Final Four) va avea loc în perioada 17-19 iulie, localitatea care îl va găzdui urmând a fi stabilită în ianuarie.
După cum se observă, și la feminin, și la masculin în competiție au fost incluse echipele din Marea Britanie, care pregătesc participarea la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2011 (în calitate de reprezentante ale gazdelor).

Iată programul meciurilor din grupa echipei masculine a României:
5-7 iunie

Grecia – Belgia
ROMÂNIA – Germania
12-14 iunie
Belgia – Germania
Grecia – ROMÂNIA
19-21 iunie
ROMÂNIA – Belgia
Germania – Grecia
26-28 iunie
Belgia – ROMÂNIA
Grecia – Germania
3-5 iulie
Germania – Belgia
ROMÂNIA – Grecia
10-12 iulie
Belgia – Grecia
Germania – ROMÂNIA

La Final Four vor participa echipa țării organizatoare și câștigătoarele celor trei grupe. În cazul în care echipa țării gazdă se clasează pe primul loc într-o serie, în faza finală va merge și formația de pe locul 2 cu cel mai bun punctaj (din cele trei clasate pe poziția secundă).
 

Publicat: 25 12. 2008, 03:33