Lituania și Norvegia au triumfat la Europeanul de tineret de volei pe plajă de la Timișoara

Redactor:
Anda Deliu
Lituania și Norvegia au triumfat la Europeanul de tineret de volei pe plajă de la Timișoara
  • Publicat:

Noile campioane europene U22 la volei pe plajă s-au desemnat sâmbătă seara la Timișoara, chiar sub balconul Operei Române, în fața unui public numeros. Timp ce patru zile, în capitala europeană a culturii s-au jucat meciuri pentru competiția organizată de Federația Română de Volei și clubul CSM Timișoara atât în Parcul Rozelor, unde există o bază special dezvoltată pentru sportul la fileu practicat pe nisip, dar și în centrul orașului.

Dramatism în finala fetelor

Ultimul act al competiției dedicată fetelor a adus față în față formația Lituaniei, formată din jucătoarele Daniele Kvedaraite și Ariana Rudkovskaja și formația cehă formată din sportivele Marketa Svozilova și Kylie Neuschaeferova. A fost un meci extrem de echilibrat, cu trei seturi, unul inclusiv cu prelungiri, câștigat de baltice cu 2-1. Primul set a fost tranșat de echipa în verde, cu 27-25, după un echilibru aproape perfect. Cehia a jucat mult mai bine în al doilea set, adjudecat cu 21-12, pentru ca în decisiv, după multe momente de echilibru, lituaniencele să se impună cu 15-13.

Medalia de bronz a revenit echipei Spaniei, care a câștigat finala mică cu 2—0 (21-15, 21-15) în fața echipei letone.

S-a cântat Deutschland uber alles

În finala masculină s-au înfruntat pentru aur norvegienii Mol Markus și Sunde Jo Gladsøy și germanii Maximilian Just și Lui Wüst. Nemții au avut o galerie serioasă, întrucât voleiul pe plajă este foarte popular în Europa centrală de ani de zile, deși lumea s-ar putea gândi mai degrabă la bazinul mediteranean. Fanii au cântat imnul Germaniei din tribune, la un moment la care a sosit și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, el însuși cetățean german. Deși erau mai susținuți, germanii au cedat cu 2-0, căci norvegienii au fost superior clar în ambele seturi, pe care și le-au adjudecat la scor identic, 21-14.

Medalia de bronz a fost câștigată de formația letonă în fața unei echipe din Austria., iar rezultatele, per ansamblu, au confirmat că voleiul pe plajă este puternic și în nordul bătrânului continent.

Public numeros, organizare deficitară. Adin Cojocaru, absent nemotivat

Timișorenii au fost captivați de terenul amenajat în premieră în centrul orașului, după modelul turneului Sibiu Sands. În serile de vineri și sâmbătă, a fost plin, iar în 28 iulie, în centru s-a întâmplat și o situații care a fost ironizată de mulți timișoreni. Lângă terenul cu nisip s-a jucat o horă în toată frumusețea, cu ocazia zilei județului Timiș, iar alăturarea nu a fost bine privită de timișoreni. În ceea ce privește percepția timișorenilor, a fost principal pozitivă, dar unii bănățenii s-au exprimat pe rețelele de socializare că se face prea mult praf în centru de la terenul improvizat și cârcotașii l-au numit „litieră”. Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei, fusese anunțat încă de la conferința de presă din 25 iulie, dar nu a mai venit la competiție, din motive ce nu sunt clare.

 Au existat probleme inclusiv pentru corespondentul ProSport, pornite de la faptul că, deși a existat o procedură formală de acreditare la competiție, pentru finale nu a exista o zonă cu locuri rezervate presei, prilej pentru ca directorului turneului, Andrei Dinu, să șicaneze singurul ziarist de presă scrisă prezent la meciuri, alături de echipa TVR. Dinu, care a spus că el comandă tot ce se întâmplă la turneu a stat în fața corespondentului Prosport, căruia i-a cerut abuziv să se mute de unde luase loc, în spatele comentatorilor TV, și când i s-a transmis că obtureaza meciul, a spus, în dispreț total, că se va trimite un comunicat de presă. Cu alte cuvinte, a invitat ProSport, veni la fața fața locului, să copieze un comunicat care nu a mai ajuns la presă nici astăzi.

De asemenea, deși a existat un responsabil media, nimeni nu s-a pregătit să aducă sportivii pentru interviuri, așa cum ar fi fost normal la un Campionat European. În schimb, organizarea turneului a fost, din păcate, politizată, cu scoaterea în față a politicienilor din fruntea județului și orașului în detrimentul campionilor. 

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. Este singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mario Fresh i-a plătit-o cu vârf și îndesat Alexiei Eram, după ce a ieșit cu prietenul lui! Și-a 'tras' lângă el o blondină sexy! Culmea, e chiar
Mario Fresh i-a plătit-o cu vârf și îndesat Alexiei Eram, după ce a ieșit cu prietenul lui! Și-a 'tras' lângă…
Ronaldinho a spus 3 fotbaliști peste Leo Messi, când a fost întrebat dacă argentinianul este „GOAT”
Ronaldinho a spus 3 fotbaliști peste Leo Messi, când a fost întrebat dacă argentinianul este „GOAT”
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Această floare te poate scăpa de gândaci! Beneficiile mai puțin știute de români
Această floare te poate scăpa de gândaci! Beneficiile mai puțin știute de români
Erika Isac și Adi Istrate, din nou ÎMPREUNĂ, la aproape un an de la despărțire. Fanii sunt în extaz
Erika Isac și Adi Istrate, din nou ÎMPREUNĂ, la aproape un an de la despărțire. Fanii sunt în extaz
Dan Şucu, lovitură la Rapid. Îl vrea pe eroul naţionalei de tineret, aflat într-o dispută continuă cu fosta sa echipă
Dan Şucu, lovitură la Rapid. Îl vrea pe eroul naţionalei de tineret, aflat într-o dispută continuă cu fosta sa echipă
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
Vremea 21 octombrie - 18 noiembrie. Două săptămâni cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei. O ușoară încălzire la jumătatea lunii noiembrie
Vremea 21 octombrie - 18 noiembrie. Două săptămâni cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei. O ușoară încălzire la jumătatea…
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
Soţia unui celebru milionar român, apariţie de senzaţie în Capitală! Viviana s-a afişat cu bijuteria de 600.000 de euro
Soţia unui celebru milionar român, apariţie de senzaţie în Capitală! Viviana s-a afişat cu bijuteria de 600.000 de euro
Copiii milionarului Adrian Marțian au fost găsiți! Ireal unde se aflau cei 3 frați în tot acest timp
Copiii milionarului Adrian Marțian au fost găsiți! Ireal unde se aflau cei 3 frați în tot acest timp
Sumele au fost virate direct în conturile românilor. Au demarat plata de miercuri, 16 octombrie
Sumele au fost virate direct în conturile românilor. Au demarat plata de miercuri, 16 octombrie
Copiii Marțian au fost găsiți! Cei trei au spus adevărul: Am fost la...
Copiii Marțian au fost găsiți! Cei trei au spus adevărul: Am fost la...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Six Kings Slam are programate azi semifinalele. Motivul inedit pentru care vineri nu se joacă tenis
Six Kings Slam are programate azi semifinalele. Motivul inedit pentru care vineri nu se joacă tenis
Sunt obligați polițiștii să țină cont de abaterea radarului în 2024?
Sunt obligați polițiștii să țină cont de abaterea radarului în 2024?
Motivul pentru care Mihai Găinușă și Șerban Huidu nu își mai vorbesc din 2014, după ani de prietenie
Motivul pentru care Mihai Găinușă și Șerban Huidu nu își mai vorbesc din 2014, după ani de prietenie
×