Runda cu numărul 6 din Divizia A1 la feminin a programat meciul Metal Galați – Dinamo, reeditare a finalei ediției trecute de campionat. Întâlnirea a scos în evidență un aspect deja ilustrat în etapele precedente: între deținătoarea titlului și celelalte formații este o diferență valorică netă. Cu o ridicătoare, Frauke Dirickx, pe cât de experimentată, pe atât de inspirată aseară, cu Ivana Djerisilo, Mayvelis Martinez și Brizitka Molnar greu de stopat în atac, precum și cu Alida Marcovici capabilă a face diferența, Metal a făcut o demonstrație de forță, impunându-se în circa o oră: 3:0 (17, 5, 16). În actul doi, care a durat doar opt (!) minute, diferența dintre cele două echipe a fost covârșitoare, gazdele punctând pe o serie incredibilă de servicii devastatoare, Dirickx, Molnar și Djerisilo punând mingea în joc din săritură – nici Nneka Onyejekwe sau Martinez nu s-au lăsat mai prejos. Cum joi CSU Metal va debuta în Liga Campionilor, în Polonia, antrenorul Zoran Terzic și-a permis să ruleze întreg lotul de jucătoare – mai puțin Katarina Barun, care este în Croația după accidentarea suferită săptămâna trecută, și Sanja Malagurski, nerefăcută. Astfel că pe final pe teren s-au aflat numai româncele Alina Albu, Daiana Mureșan, Adriana Dumitru, Nneka Onyejekwe, Alexandra Trică și Sabina Miclea. Cu multe jucătoare noi în lot, dar fără Daniela Mincă și… Alida Marcovici, jucătoarele care au asigurat stabilitatea în edițiile trecute, Dinamo n-a izbutit încă să-și formeze un sextet de bază, rămânând fără replică în multe momente ale partidei.
La Tg. Mureș, formația locală, CSU Medicina, a depășit pe Știința Bacău: 3:1 (-20, 21, 21, 19). Surpriză, și nu prea dacă ne gândim că "mureșencele" au eliminat recent o echipă din Belarus, în Challenge Cup, sau de faptul că acolo a pierdut, sezonul trecut, și Metal Galați.
Etapa a 6-a, rezultate CSU Metal Galați – Dinamo București 3:0 (17, 5, 16) Rapid București – VC Unic Piatra Neamț 0:3 (-14, -16, -19) VC 2004 Tomis Constanța – SCMU Craiova 3:0 (11, 19, 15) CSM Lugoj – Penicilina Iași 0:3 (-22, -22, -15) Dacia Mioveni – CSM Sibiu 3:0 (22, 18, 22) CSU Medicina Tg. Mureș – Știința Bacău 3:1 (-20, 21, 21, 19)
Etapa viitoare (8 noiembrie) Știința Bacău – CSU Metal Galați (*) CSM Sibiu – CSU Medicina Tg. Mureș Peniclina Iași – Dacia Mioveni SCMU Craiova – CSM Lugoj VC Unic Piatra Neamț – VC 2004 Tomis Constanța Dinamo București – Rapid București
(*) va avea loc pe 18 noiembrie
Foto:Â Marian BURLACU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER