Meciurile cele mai interesante din runda cu numărul 11 (ultima din tur), la feminin, se joacă la Iași (Penicilina – Metal Galați / Sala "Penicilina", ora 13:00), Piatra Neamț (Unic – Știința Bacău) și București (Dinamo – Medicina Tg. Mureș / sala Extreme, ora 11:00). Aceste jocuri le aduc față în față pe șase din primele șapte clasate în acest moment. Este de amintit că Unic va fi condusă, în premieră, de Constantin Chițigoi, care a semnat un contract până la vară – Aurel Cazacu și Mihaela Voivod rămân secunzi. Cu două zile înainte, joi, la Galați, CSU a câștigat cu 3:0 (3-0 (25-14, 25-10, 25-15) meciul cu CSM Lugoj, contând pentru etapa cu numărul 12, prima din retur (formația bănățeană s-a deplasat la Constanța, s-a oprit la Galați și astfel a evitat o nouă deplasare lungă și costisitoare). Ieri, la București, Rapid a reușit prima victorie din această ediție de campionat: 3:1 cu Dacia Mioveni. La masculin, cel mai disputat meci se anunță cel din București, dintre Steaua și VCM LPS Piatra Neamț, două dintre echipele care doresc să prindă un loc în ediția viitoare a cupelor europene. Divizia A1, etapa a 11-a (astăzi). Feminin: Ieri (vineri, 5 decembrie) Rapid București – Dacia Mioveni 3:1 Astăzi (sâmbătă, 6 decembrie) Penicilina Iași – CSU Metal Galați (Sala Penicilina, ora 13:00) CSM Univ. Craiova – CSM Sibiu Unic Piatra Neamț – Știința Bacău Dinamo București – CSU Medicina Tg. Mureș (Sala Extreme, ora 11:00) CV 2004 Tomis Constanța – CSM Lugoj (Sala Sporturilor, ora 11:00) Masculin Astăzi (sâmbătă, 6 decembrie) Torpi Tg. Mureș – Remat Zalău Constam Buzău – Explorări Baia Mare Steaua – VCM LPS Piatra Neamț (Sala Regimentului de gardă "Mihai Viteazul", ora 17:00) Dinamo – Rapid (Sala Extreme, ora 12:30) "U" Cluj – Unirea Dej Știința Bacău – Tomis Constanța (Sala Sporturilor, ora 11:00, în direct la TVR Neptun)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER