Metal Galați vrea la București turneul final Champions League!

Participantă în premieră pentru voleiul românesc în Liga Campionilor, echipa feminină CSU Metal Galați are ca obiectiv să treacă de faza grupelor și să candideze la… organizarea turneului final al competiției! Pentru aceasta, campioana României trebuie să se claseze pe locul 2 în grupa din care fac parte Volley Bergamo (Italia), Fakro Muszynianka Muszya (Polonia) și Vakifbank Istanbul (Turcia) sau pe 3, în ultimul caz existând o condiție: să adune mai multe puncte decât alte trei formații situate pe aceeași poziție în celelalte patru serii. Apoi, Metal ar putea candida la organizarea Final Four, regulamentul permițând calificarea fără jocuri, din postura de gazdă, în ultima fază a competiției.

Foto: Marian BURLACU

Publicat: 02 12. 2008, 20:15