Mircea Dudaș, antrenor principal la Dinamo Romprest București
Tehnicianul Mircea Dudaș a fost numit antrenor principal la
echipa feminină de volei Dinamo Romprest București, acesta mai
pregătind de-a lungul timpului echipele de băieți Universitatea
Cluj, Remat Zalău, CVM Tomis Constanța, Petrom Ploiești, dar și
naționala României.
„Pe Mircea Dudaș îl cunosc de pe vremea când am lucrat
împreună la Ploiești. Este un băiat în care eu am foarte mare
încredere, pentru că a mai lucrat ca antrenor principal la Cluj și
la Zalău, dar mai ales pentru perioada de 3 ani în care a fost în
staff-ul naționalei României de băieți. Cred că Mircea are nevoie
și de puțină șansă, pentru că nimeni nu poate deveni un atrenor
mare fără noroc. Sunt convins că Mircea Dudaș va demonstra și va
deveni un foarte bun antrenor de fete. Asta este convingerea mea,
la fel cum cred că Marian Constantin, care a pregătit în ultimul
timp numai echipe feminine, ar fi un antrenor extrordinar de
băieți”, a declarat pentru handbalvolei.ro, managerul
Marian Ștefan.