Naționala de juniori a ratat calificarea la CE de volei under 19

Echipa națională de volei masculin juniori a României a încheiat, luni, grupa D a calificărilor la Campionatul European din 2013 pe locul cinci, ratând biletele pentru turneul final.

Echipa României a fost învinsă luni, de Olanda, în ultima partidă din grupa D, scor 2-3, pe seturi 21-25, 27-25, 23-25, 25-19 și 15-17, după 129 minute de joc.

Rezultatele complete înregistrate de echipa României în grupa D, de la Ankara, sunt următoarele: România – Austria 1-3, România – Turcia 0-3, România – Lituania 3-1, România – Spania 0-3, România – Olanda 2-3.

La turneul final al competiției se califică doar primele două clasate din fiecare dintre cele cinci grupe.,

Mediafax

Publicat: 07 01. 2013, 16:32
Actualizat: 07 01. 2013, 16:33