Naționala feminină a ratat calificarea la Mondialul de volei, după 0-3 cu Turcia

UPDATE 2. Naționala feminină de volei a ratat calificarea la CM din Italia, după ce a fost învinsă duminică în meciul decisiv de la Ankara, scor 3-0 (15, 23, 18), de Turcia. Tricolorele au avut o mică șansă în setul secund, când au condus cu 11-8 și au fost permanent în joc, dar nu au putut ține ritmul cu puternica națională a țării gazdă. România termină grupa pe locul doi, cu 5 puncte, și nu mai are șanse matematice de a se afla între cele două formații clasate pe locul secund, din cele cinci grupe preliminare, care vor ajunge la CM. Înainte de jocul de duminică existau deja trei grupe în care primele două clasate acumulaseră câte șase puncte.


UPDATE: Naționala feminină de volei a României a obținut și a doua victorie în grupa I a preliminariilor CM 2014 (turul 3). Sâmbătă, la Ankara, tricolorele antrenate de argentinianul Guillermo Gallardo s-au impus fără probleme în fața echipei Ciprului, scor 3-0 (15, 17, 9). În celălalt joc al grupei, Turcia a învins Ucraina cu 3-0. Clasament: 1. Turcia 6p, 2. România 5p, 3. Ucraina 1p, 4. Cipru 0p. Duminică se desfășoară, de la ora 15:00, meciul decisiv pentru calificarea la Mondiale, Turcia – România. Învingătoarea merge direct la turneul final, în timp ce învinsa va aștepta jocul rezultatelor (se califică două dintre echipele clasate pe locul secund).


Naționala de volei feminin a României a învins, vineri, la Ankara, reprezentativa similară a Ucrainei, cu scorul de 3-2, în primul meci din grupa I preliminară a Campionatului Mondial din 2014.

Scorul pe seturi a fost 23-25, 26-24, 19-25, 25-21 și 15-12, după 128 minute de joc.

În grupa I au fost repartizate echipele Turciei, Ucrainei, Ciprului și României. Tricolorele vor juca sâmbătă cu Cipru, iar duminică vor întâlni echipa Turciei.

Echipa României a debutat în preliminariile CM din 2014 cu un nou antrenor principal, argentinianul Guillermo Gallardo, care a fost numit în funcție în luna decembrie.

Meciurile din celelalte grupe preliminare se joacă în Azerbaidjan, Polonia, Croația și Bulgaria.

Prima clasată din fiecare din cele cinci grupe preliminare europene, plus cele mai bune două echipe de pe locul secund se vor califica la turneul final al CM din 2014, găzduit de Italia, cu participarea a 24 de echipe, între 23 septembrie-12 octombrie.

Publicat: 05 01. 2014, 16:32
Actualizat: 05 01. 2014, 16:33