Naționala feminină a ratat calificarea la turneul final al CE de volei din 2013

Naționala de volei feminin a României a ratat, sâmbătă, în deplasare, calificarea la turneul final al Campionatului European din 2013, după ce a fost învinsă și în manșa retur a barajului de reprezentativa Cehiei.

Cehia a câștigat meciul de sâmbătă, cu 3-1, pe seturi 25-11, 25-18, 23-25, 25-22, după 107 minute de joc.

În tur, formația cehă a câștigat și la Craiova, cu 3-0, astfel că dubla victorie îi aduce calificarea la turneul final al CE din acest an.

Cehia va juca în grupa D, la Schwerin, cu Polonia, Serbia și Bulgaria, la Schwerin.

Turneul final al Campionatului European va avea loc în perioada 6-14 septembrie în Germania și Elveția.

Sursa: Mediafax

Publicat: 09 06. 2013, 08:37
Actualizat: 09 06. 2013, 08:38