Naționala de volei feminin a României a învins, sâmbătă, la Piatra Neamț, reprezentativa similară a Marii Britanii, scor 3-1, în cea de-a treia partidă din preliminariile CE din 2013.
Scorul pe seturi a fost 26-28, 25-23, 25-18 și 25-22, după 124 minute de joc.
În primele două partide, tricolorele au dispus de Portugalia, cu scorul de 3-0, și de Croația, cu 3-1.
Al doilea și ultimul turneu al grupei D va fi găzduit de Croația, între 13-15 septembrie. Naționala României a participat ultima dată la ediția din 2011, la care a ocupat locul 12, din 16 echipe participante.
Câștigătoarea grupei obține calificarea directă la turneul final, iar formația de pe locul secund va susține meciuri de baraj, tur-retur (între 17-19, respectiv 24-26 mai 2013), cu echipa clasată pe locul doi în grupa F.
La turneul final sunt calificate direct Germania și Elveția (țări organizatoare), Serbia, Turcia, Italia, Polonia și Rusia
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER