Pasiune fără limite** A scris trei cărți și zeci de mii de articole despre voleiul maramureșean

Marțea viitoare, pe 18 octombrie, odată cu disputarea în Sala Polivalentă Lascăr Pană din Municipiul Baia Mare a partidei tur din cadrul primului tur al Cupei C.E.V., dintre echipa de volei masculin Știința Explorări Baia Mare și Metalloinvest Belgorod din Rusia, cel mai exponențial gazetar sportiv maramureșean axat pe ramura de sport volei, Mihai Mureșan, va înobila sufletele iubitorilor de volei cu o nouă lucrare de excepție. De această dată condeiul lui nea Muri, așa cum îi spun prietenii, s-a așternut asupra unuia dintre cei mari tehnicieni din lumea voleiului romanenesc.

Lucrarea intitulată „Mircea Spătăcean, un antrenor de campioni”, readuce în prim plan întreaga activitate a antrenorului Mircea Spătăcean, om ce s-a dedicat fenomenului voleibalistic românesc nu mai puțin de 32 de ani. Având la activ nu mai puțin de șapte titluri naționale câștigate în ordine cu C.S.S. 2 Baia Mare (1987, 1988), unul cu Știința Explorări Baia Mare (1993), 2 cu Elcond Zalău (1997, 1998), două cu Deltacons Tulcea (2003 și 2004) plus alte două cupe ale României, (1997) cu Elcond Zalău și una cu Deltacons Tulcea în ediția (2003), Mircea Spătăcean revine prin această lucrare în inimile celor ce au fost părtași la performanțele obținute, și nu numai, Spătăcean fiind antrenorul la cârma căreia Știința Explorări aducea acum 18 ani primul titlu național în provincie. De asemenea cu formația din Tulcea, Mircea Spătăcean reușea să își adjudece medalia de bronz la Top Teams Cup. În prezent Mircea Spătăcean este profesor la C.S.S. 2 Baia Mare, fiind șeful catedrei de volei și totodată antrenor al echipelor de divizie B la junioare și cadete.

Întorcându-ne la autorul acestei consistente lucrări, ce cuprinde circa 146 de pagini plus alte câteva ilustrate, Mihai Mureșan vine să întregească pleiada de lucrări dedicate lumii voleiului, în chiar anul când Federația Romană de Volei împlinește 80 de ani de la înființare. Mai mult prietenia dintre autorul lucrării și Mircea Spătăcean crează o simbioză perfectă între cele două nobile profesiuni ce în alte vremuri se respectau reciproc.

În cei 39 de ani de activitate Mihai Mureșan a reușit să publice zeci de mii de articole legate de voleiul maramureșean, fiind și în momentul de față printre puținii oameni de litere ce își pune etapă de etapă semnătura pe caietele program ale meciurilor disputate de băimăreni pe teren propriu. După primele două lucrări deja publicate și anume „Trei decenii de volei juvenil la Baia Mare” apărută în 2008 și „Vorbe… printre ochiurile fileului de volei” (2010), plus cea de acum „Mircea Spătăcean un antrenor de campioni”, Mihai Mureșan pregătește o nouă carte „U Explorări – o dragoste, eternă” lucrare ce se dorește a fi piesa de rezistență a întregii sale cariere publicistice, trăită alături de actuala vicecampioană a României.

Articol scris de Alin Boțioc

Publicat: 14 10. 2011, 18:07
Actualizat: 14 10. 2011, 18:10