Remat Zalău va juca pe teren propriu meciurile din Liga Campionilor

Campioana României la volei masculin Remat Zalău a primit o
dispensă din partea forului european de profil (CEV), pentru a juca
meciurile din Liga Campionilor pe teren propriu. La finalul lunii
trecute, CEV a făcut o inspecție la sala din Zalău, concluzia
preliminară fiind că aceasta nu corespunde condițiilor impuse
pentru disputarea meciurilor din Liga Campionilor. Oficialii de la
Remat Zalău au fost obligați să numească o sală de rezervă,
alegând-o pe cea din Cluj (Horia Demian), care a fost considerată
conform regulamentului.

În urma unei noi vizite a reprezentanților CEV, Remat Zalău a
primit însă o dispensă pentru disputarea meciurilor pe teren
propriu. „Nu mai este necesară mărirea tribunelor, iar singurele
renovări și modernizări impuse de CEV, trebuie făcute la vestiare,
la sala de protocol și la celelalte anexe”, a explicat președintele
clubului zălăuan, Liviu Ciupe.

Campioana României va evolua în premieră în Liga Campionilor, fiind
prima echipă masculină din țara noastră care ajunge la acest
nivel.

Debutul ardelenilor în grupa D a Ligii Campionilor este programat
pentru data de 17 noiembrie, pe teren propriu, cu formația poloneză
PGE Skra Belchatow, care a ocupat locul trei în ediția trecută a
competiției. Celelalte adversare sunt câștigătoarea Ligii
Campionilor, Trentino BetClic (Italia) și VfB Friedrichshafen
(Germania), ultima fiind antrenată de tehnicianul naționalei
României, Stelian Moculescu.

În faza grupelor sunt angrenate 24 de echipe, câte patru într-o
grupă, cu primele meciuri în 17 noiembrie și ultimele în 12
ianuarie 2011.

MEDIAFAX

Sursa foto: www.remat-zalau.ro

Publicat: 21 07. 2010, 11:38
Actualizat: 21 07. 2010, 11:39