Reportaj pe nisipul care-ți arde tălpile. Cum să sari până la cer și să faci punct. „Voleiul pe plajă se joacă mai întâi cu capul”. CN powered by Dolcesport și susținut de ProSport
- ProSport vă propune un reportaj realizat în timpul unei competiții de sezon
- Campionatul Național de volei pe plajă a avut loc în perioada 31 iulie – 2 august pe plaja Luv din Mamaia
- Titlul național a fost câștigat de echipa formată din Andrei Laza și Marius Mascovici, care în finală a trecut de cuplul Adrian Holhoș – Bogdan Moisa
- ProSport a fost partener oficial al evenimentului susținut de DolceSport
- Federația Română de Volei trimite reprezentanți la fiecare European și la fiecare Campionat Balcanic
- Cristi Brînză, organizatorul evenimentului, promite o ediție de gală și în 2015
Fotografii: Momentos
Voleiul pe plajă e o stare de spirit, un sport spectaculos în care primează tehnica, forța, intuiția și inteligența și un fenomen dătător de o stare de bine atât pentru protagoniști, cât și pentru cei ce-l privesc. Fratele mai mic al voleiului de sală e accesibil tuturor celor care iau o pauză de la lupta cu valurile sau cer un time-out din duelul cu soarele și aleg să-și verifice poigneul lângă un fileu imaginar. E un mod de evadare din rutină pentru îndrăgostiții de bronz și adevărat aur pentru jucătorii profesioniști. Pentru ei nu contează că-și ard tălpile ore întregi pe suprafața care-i dă cafelei cel mai bun gust bun. Nu se tem nici de vârtejurile de nisip care le lasă urme în nas, gât, ochi și urechi. Și nici nu pun fac un pas în spate când vine vorba de un plonjon ce poate schimba cursul unui joc, dar și ritmul lor cardiac.
INFO În România, primul turneu de volei pe plajă a avut loc la Constanța în anul 1993, cu ocazia „Cupei Mării Negre”, fiind o competiție organizată în paralel cu cea din sală.
La voleiul pe plajă, sport inclus în programul olimpic din 1996, echipele sunt formate din doi componenți care poartă pe maiou numerele 1 și 2. Unii sportivi sunt dedicați exclusiv voleiului pe plajă, iar alții, componenți de bază ai unui sextet profesionist de sală, își aduc un plus de varietate în carieră și în viață, sărind din când în când în barca beachvolleyului. Și în România, voleiul pe plajă, ruda mai tânără a sportului în care acum jumătate de secol echipe românești se băteau în Floreasca pentru Cupa Campionilor Europeni, a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.
Iar Campionatul Național powered by DolceSport, organizat pe plaja Luv din Mamaia, între 31 iulie și 2 august, de Cristi Brînză și forul român de profil, a devenit certificatul care atestă că beachvolleyul are o altă anvergură și la noi. Nume importante au dat greutate turneului, amfitrionii Cristi Brînză și Mihai Morar au ținut publicul conectat la fiecare serviciu, spectatorii s-au năpustit ca vulturii lacomi pe premiile puse în joc, iar muzica mixată de Ricky Pătran a devenit compresa rece pusă pe frunțile asudate după interminabilele ore de joc. Dar adevărații poli de interes au fost ei. Jucătorii. Voleibaliști care s-au completat mai bine ca Țiriac și Năstase în vremurile lor bune sau la fel de bine ca turnurile gemene Mike și Bob Bryan. Sportivi elastici ca niște gimnaști. Voleibaliști cu dinamită în brațe. Oameni de plastilină care cedează abia când meciul s-a încheiat.
INFO Pentru jocurile din campionatul național de volei de plajă pentru seniori înălțimea fileului este de 2,43 m.
- Aur: Andrei Laza și Marius Mascovici
- Argint: Adrian Holhoș și Bogdan Moisa
- Bronz: Tudorel Farcaș și Gheorghe Ilie
- Locul 4: Bogdan Bratosin și Doru Ghimeș
Și dacă asiști o dată sau de două ori la un turneu de la o distanță de doar două bătăi de inimă, te contaminezi iremediabil. Și nu. Voleiul nu se joacă doar cu mâinile, așa cum ești tentat să crezi. Explică profesorul Ștefan Brînză, omul care a adus-o pe CVM Constanța pe prima scenă, fost antrenor al „marinarilor” și descoperitorul unor jucători de talie precum Radu Began. „Voleiul se joacă în primul rând cu capul. Apoi un jucător se bazează pe simțuri, pentru că trebuie să observe tot ce se întâmplă în jurul său, trebuie să anticipeze traiectoria mingii, jocul adversarului. Apoi picioarele au un rol foarte important. De asta antrenamentele pe plajă îi ajută enorm pe voleibaliști, care se simt ca un fulg când intră în sală. Apoi apare rolul mâinilor, care e strâns legat de poziționarea în teren, de tehnica de lovire, de anticipare. În voleiul pe plajă execuțiile sunt mult mai fine”, spune actualul antrenor de la CSȘ 1 Constanța. Reputatul tehnician în vârstă de 54 de ani nuanțează.
100 de litri de apă au consumat jucătorii prezenți la Naționalele de volei pe plajă
Cea mai bună vedere au avut-o turiștii din telecabinele care străbat Mamaia
„Voleiul, în general, nu numai voleiul pe plajă, dezvoltă foarte mult viteza de gândire, te face să adopți cea mai bună decizie într-un timp cât mai scurt. Contactul cu mingea e foarte scurt, iar atunci când nu-ți iese o acțiune, nu trebuie să te cramponezi de ea, să te lamentezi, trebuie să treci mai departe și să construiești ceva nou. Exact ca în viață. De asta se spune că voleiul te pregătește și pentru viață”, conchide tehnicianul constănțean în vârsta de 54 de ani.
30 de grade Celsius a fost cea mai scăzută temperatură în zilele în care a avut loc competiția organizată la Mamaia de Cristi Brînză
Voleiul pe plajă a stârnit interesul unor trecători de toate vârstele
Pe teren actorii cu mingea colorată dau naștere unor imagini suprarealiste. Suprafața pare a fi prea mică și parcă n-ar avea loc să se desfășoare nici pe „Falezele de nisip”, filmul lui Dan Pița din 1983. Disponibilitatea la efort e un atu în voleiul pe plajă și băieții n-au timp nici să se acopere de aplauze după un plonjon în viteză. Se înfig ca avioanele de hârtie în nisip, se ridică și își continuă zbuciumul. Construcția unui punct e extrem de migăloasă, iar faptul că mingea e mai ușoară ca în voleiul de sală (are un diametru mai mare) sporește nivelul spectacolului, dar le îngreunează misiunea celor patru combatanți. „Rușii au fost cei mai puternici în lume, pentru că au impresionat mereu prin statura impunătoare, dar au venit brazilienii și italienii și au inventat block-out-ul, numai din tehnică”, vine cu time-out-ul Cristi Brînză.
Skizzo Skillz (în negru) a dat recital la finalul competiției. Autorul piesei Bini di tăt, alături de organizatorul Cristi Brînză și băieții de la agenția Momentos
Meniul de pe teren e unul bogat în condimente. Andrei Laza, jucător important al naționalei României, în prezent la CVM Constanța, e genul voleibalistului complet. Punctează la impresie artistică, mizează pe un serviciu devastator și impresionează printr-o detentă care i-ar lăsa colțurile gurii până și marelui Giba. La înălțime e și colegul său, Marius Mascovici. Tipul e numai inimă și mușchi. Joacă inteligent, țintește tușa ca un pistolar suficient de precis și bagă cărbuni după cărbuni în terenul advers. Și în voleiul pe plajă execuția rafinată se produce mult mai greu. Spre exemplu, jucătorii nu au voie să preia de sus. Mingea trebuie să fie lovită, nu trebuie să fie condusă, iar pasul de sus trebuie să fie executat cât mai clar, ceea ce face din voleiul pe plajă un sport mult mai strict.
Marius Mascovici l-ar face invidios și pe recordmenul României la săritura în înălțime, celebrul Sorin Matei (2,40 m), omul care s-a duelat cu Sotomayor
Dar un sport care ar da artiști în rol principal chiar și pentru Brândușa Novac, directoarea Circului de Stat din București. În imaginile de mai sus, Bogdan Moisa (nr. 2 maiou negru) și Marius Mascovici (nr. 2 maaiou negru, șapcă albastră) exemplifică o serie de acțiuni de manual. Cu o forță incredibilă în gambe și coapse, Moisa pare că se desprinde la o înălțime nebănuită, gâdilă cerul și coboară din nou pe nisip pentru a închide punctul. Și nici fotografia surprinsă cu Mascovici la serviciu nu e trucată. În triplusalt și la lungime, probe din atletism, se spune că specialiștii de top beneficiază de arcuri. Pe aceeași linie pare să se înscrie și Marius. Cu o experiență vastă în volei, sportivul își valorifică detenta și forța impresionantă a brațului drept, încât echipa sa poate lua avantaj încă de la serviciu. În voleiul de plajă, ca și în tenis spre exemplu, se marșează mult și pe tertipuri. Dacă în sportul alb, îți uzezi adversarul jucând mingea pe lovitura sa mai șubredă, în beachvolley pentru a obosi un adversar din echipa adversă alegi să servești cât mai mult pe el.
Tot acest tacâm a fost adulmecat la Mamaia de persoane de toate vârstele. Printre mirosuri înțepătoare de preparate orientale, gogoși neînfuriate și friptura săracului – covrigii – mingile de volei au zburat în toate părțile. Din nord în sud și din vest în est. Dinspre mare spre carele lui Radu Mazăre și dinspre domnișoarele tolănite pe șezlonguri spre aleea de promenadă pe care fac paradă personaje de toate soiurile.
CN de volei pe plajă powered by DolceSport și susținut de ProSport a arătat că în România se pot realiza evenimente fără cusur, în care sportul se împletește cu spectacolul. Nu suntem campionii Europei la disciplina care s-a născut în America, dar cu pași uriași, precum cel din week-end și cu câțiva tipi săritori, beachvolleyul poate câștiga autoritate, vizibilitate și credibilitate în România. La JO de la Londra, din 2012, tichetele la competiția organizată pe o arenă din centrul orașului se vânduseră cu multe zile înainte de startul JO. În România, publicul abia își clătește ochii cu frumusețea fenomenului și cu frumusețile din fenomen. E totuși un pas. Și vara nu s-a încheiat. În caz că recesiunea nu v-a afectat, mergeți câteva zile la mare. În caz că nu suferiți încă de reumatism, încercați să schimbați câteva mingi pe plajă. Iar în cazul în care sunteți părinți și vreți să le ghidați copiilor pașii spre sport… luați în calcul și voleiul. Profesorul Ștefan Brînză a subliniat toate avantajele unui sport care te învață cum să treci rapid peste toate obstacolele vieții.
Antrenorul Ștefan Brînză și elevele sale. Viitoare voleibaliste, junioarele au jucat rolul copiilor de mingi la turneul de la Mamaia
Mikasa e firma care furnizează mingi pentru voleiul pe plajă. În sportul mondial, doar mingea de polo e mai colorată
- Primul joc oficial de volei pe plajă a avut loc pe plajele din Santa Monica, California în anul 1930 în organizarea lui Paul Johnson, întâlnindu-se două echipe masculine a câte doi jucători.
- În anul 1958 a avut loc primul Open feminin, urmând ca în fiecare an până în 1960 să aibă loc câte trei turnee de acest gen. Acești ani sunt considerați ca fiind începuturile voleiului pe plajă feminin, perioadă în care cuplul Jean Brunicardi – Johnette Latreille erau câștigătoarele a celor mai multe turnee din acele vremuri.
- Pe lângă campioni de renume mondial la volei pe plajă, precum Karch Kiraly – câștigător a nu mai puțin de 142 de open-uri, Gene Selznick, Mike O”Hara, Bernie Holtzman, acest sport a fost foarte atractiv și pentru celebritățile de la Hollywood, precum Tom Selleck, Marilyn Monroe, Paul Newman, Robert Redford, dar și pentru unii baschetbaliști din NBA ca Wilt Chamberlain