Naționala de volei masculin a României a fost învinsă, sâmbătă, la turneul din Grecia, de reprezentativa similară a Muntenegrului, scor 3-0, în cea de-a treia partidă din grupa D a preliminariilor CE din 2013.
Scorul pe seturi a fost 25-21, 25-20 și 25-16, după 78 minute de joc.
Tricolorii se află la al treilea eșec în cadrul turneului elen, primele două fiind înregistrate în fața gazdelor, cu 2-3 și în disputa cu Finlanda, 0-3.
Al doilea și ultimul turneu al grupei D va fi găzduit de Finlanda. Câștigătoarea grupei se va califica la turneul final, iar echipa de pe locul secund va susține meci de baraj tur-retur (între 17-29, respectiv 24-26 mai 2013), cu formația de pe locul secund în grupa B.
La turneul final sunt calificate direct Polonia și Danemarca (țări organizatoare), Serbia, Italia, Rusia, Slovacia și Bulgaria.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER