România, eliminată de la Campionatul European de volei masculin. Tricolorii au pierdut primele patru partide și nu păstrează șanse matematice înaintea duelului cu Portugalia

Echipa națională de volei masculin a României a pierdut meciul cu Grecia, de luni, scor 1-3, ratând astfel calificarea în optimile de finală ale Campionatului European.

Partida dintre România și Grecia s-a disputat în Franța, la Montpellier, iar tricolorii au câștigat primul set al meciului, scor 25-23. În următoarele trei seturi, Grecia s-a impus, scor 26-24, 27-25, 25-21, și a obținut cele trei puncte, după un meci care a durat 123 de minute.

În urma acestei înfrângeri, România a ratat calificarea în optimile de finală ale Campionatului European. Tricolorii au pierdut și primele trei partide, contra Franței (0-3), Bulgariei (0-3) și Italiei (1-3), fiind ultima în grupa A, cu 0 puncte, 2 seturi câștigate și 12 pierdute.

Naționala României mai are de disputat o singură partidă la Campionatul European, contra Portugaliei, miercuri. Indiferent de rezultat, tricolorii nu se pot clasa mai sus de locul cinci. În optimile de finală se califică primele patru clasate din fiecare grupă.

  • Lotul României convocat de Dănuț Pașcu pentru Campionatu European: Ciprian Matei, Liviu Cristudor, Răzvan Florentin, Claudiu Dumitru, Mihai Gheorghiță, Robert Adrian Aciobăniței, Cristian Bartha, Laurențiu Lică, Marian Iulian Bala, Silviu Ioan Suson, Rareș Ionuț Bălean, Vlad Alexandru Kantor, Răzvan Olteanu, Andrei Spînu.

Clasamentul grupei A a Campionatului European:

  • 1. Franța – 9 puncte, 3 meciuri
  • 2. Bulgaria – 9 puncte, 3 meciuri
  • 3. Italia – 9 puncte, 3 meciuri
  • 4. Grecia – 3 puncte, 4 meciuri
  • 5. Portugalia – 0 puncte, 3 meciuri
  • 6. România – 0 puncte, 4 meciuri

Prezența României la Campionatul European a fost prima după o pauză de 24 de ani.

 

Publicat: 16 09. 2019, 21:23
Actualizat: 16 09. 2019, 21:24