România începe campania de calificare la CM 2010 contra Cehiei
Echipa națională de volei feminin a României va debuta miercuri, la Gabrovo (Bulgaria), în grupa F a celui de-al doilea turneu de calificare la Campionatul Mondial din 2010, în compania reprezentativei Cehiei.
Adversarele naționalei tricolore, antrenată de Florin Grapă, sunt în ordine: Cehia (13 mai), Moldova (14 mai), Albania (15 mai) și Bulgaria (16 mai).
Din grupa de la Gabrovo se vor califica mai departe primele trei clasate, cel de-al treilea turneu preliminar fiind programat între 16 și 19 iulie. Acela ar urma să fie ultimul test pentru naționala României, primele două clasate obținând "biletele" pentru turneul final al CM de anul viitor.
Campionatul Mondial de volei feminin din 2010 va avea loc în Japonia.
Între meciurile din cele două turnee, voleibalistele tricolore vor evolua și în Liga Europeană, având următorul program în grupa B:
22-24 mai: Franța – Marea Britanie, România – Turcia
29-31 mai: Marea Britanie – Turcia, Franța – România
5-7 iunie: România – Marea Britanie, Turcia – Franța
12-14 iunie: Marea Britanie – România, Franța – Turcia
19-21 iunie: Turcia – Marea Britanie, România – Franța
26-28 iunie: Marea Britanie – Franța, Turcia – România.