Sezonul intern al Diviziei A1 feminin la volei s-a încheiat duminică seară, 18 aprilie, la Târgoviște, cu victoria CSM-ului în fața lui Dinamo, 3-0 (25-21, 25-17, 25-21) și festivitatea de premiere a campioanelor, care își asiguraseră de ieri triumful matematic, după un succes cu același scor în fața celor de la Alba Blaj, în fapt campioana en-titre și câștigătoarea ultimelor cinci ediții.
Meciul a fost unul viu, disputat, între două echipe relaxate, ambele cu gândul la vacanță, iar gazdele și la o participare europeană în prima competiție intercluburi de pe continent, o altă premieră pentru Târgoviște, dacă bugetul – asigurat exclusiv de autoritățile locale – o va permite.
Jocurile din ultimul turneu al campionatului nu au avut loc în cea mai mare sală din Dâmbovița, Polivalenta din Târgoviște, unde temperatura este foarte scăzută, ci în Sala ”Ioan Valerian”, de curând reabilitată.
Spectatorii nu au avut acces la meciuri, din cauza regulilor din pandemia de coronavirus, jucătoarele și antrenorii bucurându-se doar alături de reprezentanții presei și oficialii clubului.
CSM Târgoviște a promovat în vara anului 2013 în prima divizie. În ultimele sezoane, a fost o prezență constantă pe podium sau în apropierea lui, succesul de astăzi venind la capătul unei lupte duse în doi, doar cu Alba Blaj, în condițiile în care CSM București s-a desființat, iar Știința Bacău, altădată campioană, nu a emis pretenții la titlu.
Antrenor principal: Giovanni Caprara Antrenor secund: Alexandru Cosma Antrenor secund: Gabriel Enache Fizioterapeut: Alin Călinescu Statistician: Vlad Păușescu
vineri, 16 aprilie CSM Târgoviște – CS Medgidia 3-0 (25-17, 25-19, 25-16) Volei Alba Blaj – Dinamo 3-0 (25-16, 25-20, 25-20)
sâmbătă, 17 aprilie CSM Târgoviște – Volei Alba Blaj 3-0 (25-15, 25-15, 25-19) CS Medgidia – Dinamo 3-0 (25-19, 25-22, 25-22)
duminică, 18 aprilie Volei Alba Blaj – CS Medgidia 3-1 (25-19, 25-20, 23-25, 25-18) Dinamo – CSM Târgoviște 0-3 (21-25, 17-25, 21-25)
Foto: Marius Tudor
ACS Volei Turda, echipa fostei mari voleibaliste Cristinei Pârv, şi SCMU Craiova au promovat în prima ligă de volei feminin
CSM Volei Alba Blaj a pierdut Cupa Challenge, după un dublu 0-3. Alexia Căruţaşu, la doar 17 ani, MVP-ul partidei retur I VIDEO cu meciul integral
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER