Naționala de volei feminin a României a învins, duminică, la turneul de la Budapesta, reprezentativa Spaniei, scor 3-1, în cea de-a șasea partidă din grupa A a Ligii Europene.
Scorul pe seturi a fost 25-23, 19-25, 14-25, 21-25, după 109 minute de joc.
În primele două partide din cadrul turneului de la Budapesta, România a fost învinsă de Serbia, cu 3-0 și a trecut de Ungaria, cu 3-1.
În primele trei meciuri ale grupei, la turneul de la Subotica, tricolorele au cedat în fața Spaniei, cu 0-3 și a Serbiei, cu 1-3, învingând Ungaria, cu 3-0.
Al treilea turneu va avea loc la Granollers (15-17 iunie), iar ultimul la Piatra Neamț (22-24 iunie).
La cea de-a patra ediție a Ligii Europene feminine participă 12 echipe, Serbia fiind câștigătoarea primelor trei turnee finale.
În grupa B joacă Turcia, Franța, Bulgaria și Elveția, iar în grupa C, Olanda, Cehia, Israel și Grecia.
Prima clasată din fiecare dintre cele trei grupe se va califica la Turneul Final Four, găzduit de Cehia la începutul lunii iulie.
Dacă naționala Cehiei va câștiga Grupa C, atunci a patra calificată va fi echipa cu cea mai bună linie de clasament, de pe locul doi, în toate cele trei grupe. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER