Start în voleiul feminin intern! Care este programul primei runde și ce noutate tehnologică aduce derby-ul CSO Voluntari – Rapid
Astăzi se dă startul în campionatul intern de volei feminin, sezonul 2023-2024. Derby-ul este CSO Voluntari – Rapid.
Start în voleiul feminin intern! Care este programul primei runde și ce noutate tehnologică aduce derby-ul CSO Voluntari – Rapid
Avem 12 echipe care se vor lupta mai întâi pentru cele 8 locuri din play-off, după care va începe lupta pentru medalii.
Harta primei divizii la feminin cuprinde nu mai puțin de patru echipe din București și Ilfov (Rapid București, CSO Voluntari, CSM București și Dinamo București), alte două echipe din Muntenia (CSM Tîrgoviște și FC Argeș Pitești), o echipă din Dobrogea (CSM Constanța), tot câte una din Moldova (Știința Bacău) și Banat (CSM Lugoj), plus trei din Transilvania (CSM Volei Alba Blaj, CSU Medicina Tg. Mureș) și Corona Brașov).
Derby-ul CSO Voluntari – Rapid va putea fi urmărit în sistemul „Genius Sports Live Streaming”, direct de pe siteul federației, www.frvolei.ro, sâmbătă 7 octombrie, de la ora 14:00.
Echipa antrenată de Milan Ljubicic are doar trei jucătoare rămase în lot, comparativ cu sezonul trecut: Irina Kosinski, Diana Vereș și Alice Kapelovies. În rest sunt 9 jucătoare noi!
Rapid, pregătită acum de Dragan Nesic, are și ea în lot 8 jucătoare noi. Au rămas în tricoul vișiniu doar Nasya Dimitrova, Mihaela Albu, Ioana Baciu și Alexandra Trică.
Divizia A1 (f): Programul primei etape
- 14.00 CSO Voluntari – Rapid
- 17.00 CSM Târgoviște – Știința Bacău
- 18.00 CSM Volei Alba Blaj – CSM București
- 18.00 FC Argeș – CSM Lugoj
- 18.00 Medicina Târgu Mureș – CSM Constanța
- 18.00 Corona Brașov – Dinamo
Meciurile vor putea fi urmărite în direct pe frvolei.ro