Steaua București a dat afară 9 jucători! Ce urmează la echipa roș-albastră

Simon Krajcovic in meciul de volei masculin dintre CSA Steaua Bucuresti si Corona Brasov, contand pentru Divizia A1, desfasurat in Sala Regimentului de Garda Mihai Viteazul-Steaua din Bucuresti, miercuri 27 martie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

CSA Steaua București a renunțat la nouă jucători din lotul echipei de volei masculin și clubul este pregătit de restructurări.

„Militarii” nu au avut un sezon strălucit, iar lipsa rezultatelor a condus la o revoluție în cadrul lotului formației.

CSA Steaua București a dat afară nouă jucători!

Lipsa rezultatelor din stagiunea recent încheiată a provocat nemulțumire în cadrul clubului CSA Steaua București, care a decis să renunțe la nu mai puțin de nouă jucători din lotul formației antrenate de Atanas Petrov. Astfel, gruparea a renunțat la mai bine din jumătate din jucătorii utilizați în ultimul an competițional. Oficialii formației din Ghencea au anunțat că echipa de volei va avea un lot schimbat pentru sezonul viitor.

„Un nou început.

Echipa noastră va aborda noul sezon cu un lot schimbat. Înainte să anunțăm noutățile, trebuie să le mulțumim jucătorilor care au fost alături de noi și care au pus umărul la rezultatele obținute în sezonul recent încheiat.

Am jucat încă o finală de Cupa României, am ajuns în sferturile de finală ale Challenge Cup.

Mulțumim Robert Viiber, Wojciech Sobala, Andrei Laza, Simon Krajcovic, Mircea Peța, Lukasz Wiese, Philipp Kroiss, Gabriel Cherbeleață și Brett Wildman!

Multă baftă în continuare, succes în noile voastre proiecte!”, se arată în comunicatul emis de CSA Steaua București, pe pagina de Facebook.

„Militarii” nu au câștigat niciun trofeu în sezonul 2023 – 2024

Deși CSA Steaua a evoluat în trei competiții, nu a reușit să își adjudece niciun trofeu în sezonul 2023 – 2024. Formația din Ghencea a eșuat în campionat, unde nu a reușit să se califice nici măcar în play-off-ul competiției. Elevii lui Atanas Petrov au terminat sezonul regular pe poziția a șasea.

Cea mai bună performanță a „roș-albaștrilor” din ultimul sezon a fost înregistrată în Cupa României. Ajunși până în ultimul act al competiției, desfășurat în Sala Sporturilor din Mioveni, „militarii” au cedat în fața rivalei din capitală, Rapid București, 1-3 (25-22, 22-25, 14-25, 26-28).

CSA Steaua a evoluat în Challenge Cup, a doua competiție continentală ca importanță, unde a reușit să atingă sferturile de finală. Echipa pregătită de Atanas Petrov a fost eliminată, fără drept de apel, de formația poloneză Projekt Varșovia, după 0-3 în manșa tur și 0-3 în retur.

Lotul „militarilor” pe care l-a folosit în stagiunea recent încheiată a fost format din: Nikola Lakcevici, Peța Mircea Paul, Balsa Radunovic, Miron Cornel Ionuț, Ivan Kostic, Bontea Gabriel Alexandru, Matei Ciprian Vologa, Robert Florin Ocunschi, Eduard Eugen, Dumitru Claudiu Marius, Dusan Lopar, Ghionea Nicolae și Romanescu Tudor.

Publicat: 05 06. 2024, 17:13
Actualizat: 05 06. 2024, 18:27