Tomis a trecut de Dinamo și se va bate pentru titlu cu Metal
Foto:Â Marian BURLACU
Ultimul meci dintre echipele feminine de volei Tomis și Dinamo București, disputat astăzi, în Sala Sporturilor din Constanța, s-a încheiat cu victoria formației gazdă: 3:2 (13, 18, -19, -19, 9). Astfel gruparea de pe Litoral se califică (3-2 scor general), în premieră, în finală (una inedită), călcând astfel pe urmele băieților care au realizat eventul în ultimii doi ani.
Pentru titlul de campioană națională se vor lupta, așadar, Metal Galați, echipă care a cucerit toate trofeele interne din 2007 încoace, și Tomis Constanța, continuatoare a Farului.
Primele meciuri ale finalei se vor disputa pe 24 și 25 aprilie, la Galați. Următoarele două vor fi găzduite de Constanța, pe 29 și 30 aprilie. Cum se joacă în sistemul „cel mai bun în 3 din 5 meciuri”, în cazul în care după patru partide scorul general va fi egal (2-2), pe 3 mai va avea loc meciul decisiv, la Galați. Finala mică, Dinamo – Știința Bacău, este programată în aceleași zile, bucureștencele urmând a găzdui trei întâlniri.
La masculin, în finală se vor înfrunta CVM Tomis Constanța și Dinamo București.