Tomis, pas spre optimi** Baia Mare – Constanța 1-3

Prima confruntare din 2012, găzduită de polivalenta băimăreană, a adus față în față două dintre forțele voleiului masculin romanesc. Vicecampioana Romaniei, Știința Explorări, a primit vizita formației de la malul mării Tomis Constanța, într-un meci contand pentru 16-imile Challenge Cup.
La fel ca și în confruntarea din turul sezonului regulat încheiată cu victoria Tomisului scor 3-2, primii care și-au adjudecat setul întai au fost gazdele, deși constănțenii aveau să alinieze un lot extrem de valoros format doar din cinci romani plus alți șapte stranieri, inclusiv cele două ultime achiziții, trăgătorul secund de 33 de ani Everaldo Castro Silva adus din Argentina de la Catamarca Volley), plus centrul Mladen Bojovic de la (Apollon Kalamaria-Grecia). În setul doi elevii fostului tehnician al reprezentativei Bulgariei, Martin Stoev, reușesc cu mari emoții pe final pe set să egaleze, setul trei și patru adjudecate tot de către marinari fiind la fel de echilibrate pană spre final.
În atare condiții voleibaliștii de la Tomis au luat o opțiune serioasă în vederea accederii în faza optimilor, obiectivul formației de la malul mării vizand finala Challenge Cup. De departe vioara întai la constănțeni rămane kenyanul de 30 de ani Philip Maiyo autor a 27 de puncte, fiind secondat de Maximo Torcelli și Florin Voinea ambii cu cate șapte reușite, în timp ce Robert Țuțea cu 19 puncte realizate, Andrei Veber cu 14 respectiv Dan Borota cu 11, răman jucătorii exponențiali din lotul băimărean.
Interesant rămane și faptul că Tomis Constanța cea care nu a mai cunoscut înfrangerea de 94 de zile din confruntarea cu Remat Zalău (scor 1-3) în etapa a șasea, va juca în doar 11 zile alte două meciuri contra celor din Baia Mare, returul din Challenge Cup programat pentru data de 17 ianuarie, urmand ca la doar patru zile pe 21 să revină din nou la Baia Mare pentru cea de-a doua etapă din returul sezonului regulat.
Știința Explorări Baia Mare – Tomis Constanța 1-3 (25-23, 23-25, 22-25, 23-25)
Sala Polivalentă: Lascăr Pană
Spectatori: 1.000
Arbitrii: Slavisa Manijlovic (Serbia), Alexey Pashkevich (Rusia)
Observatori: Constantin Ispas (București)
Știința Explorări: 1.Ciprian Neamț, 2.Andrei Veber, 3.Peter Kecskemeti, 6.Patriciu Păștean, 7.Ciprian Tofan-libero, 12.Dan Borota-cpt, 14.Robert Țuțea
Rezerve: 5.Ovidiu Teușan, 8.Dănuț Mititelu, 10.Gheorghe Socaciu, 11.Vlad Negrean, 13.Dragoș Răileanu
Antrenori: Marius Botea, Sorin Pop
Tomis Constanța: 2.Radu Began-cpt, 4.Maximo Torcello, 6.Philip Maiyo, 9.Florin Voinea, 12.Vladislav Ivanov-libero, 15.Andrei Spînu, 17.Juan Carlos Blanco
Rerzerve: 7.Mladen Bojovic, 8.Dragoș Pavel, 10.Marin Lescov, 11.Laurențiu Birău, 18.Everaldo Castro Silva
Antrenori: Martin Stoev, Viktor Karagyozov
Setul 1: (0-1, 2-4, 5-5, 7-8, 9-9, 13-11, 13-13, 16-14, 19-16, 20-20, 23-21, 23-23, 25-23) 27 minute
Setul 2: (0-1, 4-4, 6-4, 6-7, 7-8, 9-12, 10-14, 12-15, 13-16, 17-19,22-23, 23-23, 23-25) 25 minute
Setul 3: (1-0, 2-2, 5-3, 7-5, 8-6, 10-6, 12-7, 13-13, 15-16, 18-19, 21-23, 22-24, 22-25) 26 minute
Setul 4: (1-0, 4-2, 6-3, 8-4, 11-5, 12-9, 16-13, 18-15, 19-18, 21-21, 21-22, 23-24, 23-25) 27 minute
Articol scris de Alin Boțioc
Publicat: 11 01. 2012, 17:47
Actualizat: 11 01. 2012, 17:57