Echipa masculină de volei CVM Tomis Constanța a rămas singura reprezentantă a României în ediția 2008/09 a cupelor europene. În această seară, în Belgia, campioana României a câștigat cu 3:1 (24, 18, -18, 23) în fața formației Euphony Asse Lennik. Întâlnirea a durat 94 de minute. Victorioasă și în tur (3:0 / 25-12, 25-12, 25-23), campioana României s-a calificat în sferturile de finală ale Challenge Cup. În această fază a competiției, Tomis va întâlni pe Mettalurg Zlobin (Belarus), care s-a impus cu 3:1 (-23, 24, 19, 23) și 3:2 (24, -20, -23, 23, 7) în fața elvețienilor de la TV Amriswil. Meciul tur va avea loc la Constanța, în intervalul 10-12 februarie, iar returul în Belarus, între 17 și 19 februarie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER