Vicecampioana României, Știința Explorări,** reușește în extremis o accedere în toamna europeană

Evoluția uneori oscilantă a voleibaliștilor băimăreni, i-a adus în postura de a se bate cu V.C.M.Piatra Neamț, pentru locul 5, care conferă ultimul bilet pentru o prezență în toamna europeană. Elevii cuplului Marius Botea – Sorin Pop au reușit înaintea acestui ultim meci oficial din acest sezon, să se impună chiar pe terenul pietrenilor scor 3-0 pe seturi (21-25, 27-29, 22-25) reușind astfel să ia o opțiune serioasă pentru accederea în Cupa Balcanică. Mai aveau însă nevoie de o victorie, pentru a evita cel de-al treilea joc decisiv programat la Piatra Neamț, duminică, 29 aprilie.
Încă din primul set, vicecampioana României se instalează la cârma jocului, reușind ca în doar 22 de minute să se impună, scor 25-20. În setul doi, cu excepția a două minute, când nemțenii au condus (3-4 și 3-5), pe teren s-a aflat doar o singură echipă Știința Explorări, scorul setului secund încheiat după alte 23 de minute de joc înghețând tabela la 25-19. După cum au început ostilitățile în setul trei, cel ce se dorea a fi decisiv, nimic nu prefigura revenirea echipei condusă de pe margine de Dan Gavril, moldovenii necontând până spre jumătatea acestui set. Aceștia au revenit însă treptat în joc egalând situația pe set la 11-11, după care mergând „cap la cap” cu vicecampioana au reușit spre final să se impună cu scorul de 23-25. La fel s-au menținut ostilitățile și în setul patru, când ambele echipe nu au reușit cel puțin până la 15-15 să se detașeze. Pe ultima turnantă însă voleibaliștii băimăreni au reușit să se desprindă la trei puncte diferență încheind setul patru cu scorul de 25-20 și deopotrivă meciul cu scorul general de 3-1.
Scăpați de grija accedererii într-o cupă europeană, fiind vorba de prezența în toamnă în Cupa Balcanică, voleibalițtii băimăreni vor intra până pe data de 15 mai în vacanță, urmând ca după acea să revină la sală pentru a începe pregătirile pentru sezonul 2012-2013. Până atunci însă doi dintre componenții echipei Știința Explorări, este vorba de universalul Andrei Veber și secundul Dan Borota, se vor alătura la Piatra Neamț lotului national, în vederea pregătirii unor meciuri de calificare pentru Campionatul European.
Știința Explorări Baia Mare – V.C.M.Piatra Neamț 3-1 (25-20, 25-19, 23-25, 25-20)
Arbitrii: Paul Szabo (Oradea), Nicolae Cristea (Cluj)
Observator: Ioan Buhățel (Dej)
Explorări: 14.Robert Țuțea, 2.Andrei Veber, 6.Patriciu Păștean, 10.Gheorghe Socaciu, 3.Peter Kecskemeti, 12.Dan Borota-cpt, 7.Ciprian Tofan-libero
Rezerve: 1.Ciprian Neamț, 8.Dănuț Mititelu, 9.Vlad Cuciureanu, 11.Vlad Negrean, 13.Dragoș Răileanu
Antrenori: Marius Botea, Sorin Pop
V.C.M.Piatra Neamț: 11.Ciprian Matei, 9.Codrin Mocanu, 12.Ionuț Harbuz-cpt, 3.Cristian Iosif, 14.Vasile Afloarei, 10.Vlad Moisă, 6.Rareș Gavril-libero
Rezerve: 2.Mihai Huștiuc, 8.Andrei Bocancea, 13.Cristian Zaha
Antrenori: Dan Gavril, Nicolae Buruș
Setul 1: (5-3, 8-5, 10-7, 12-7, 14-9, 16-10, 18-12, 19-15, 22-16, 23-20, 25-20) 22 minute
Setul 2: (1-0, 3-3, 5-5, 8-5, 9-8, 12-8, 15-9,16-12, 18-14, 21-16, 23-17, 25-19) 23 minute
Setul 3: (1-0, 4-1, 6-3, 8-5, 11-8, 11-11, 14-14, 15-16, 18-18, 23-23,23-25) 27 minute
Setul 4: (1-0, 4-4, 6-4, 6-6, 8-7, 10-10, 13-13, 16-14, 18-15, 21-17, 25-20) 25 minute
Articol scris de Alin Boțioc
Publicat: 26 04. 2012, 08:04
Actualizat: 26 04. 2012, 08:05