Volei de Liga Campionilor în noua Sală a Sporturilor din Mioveni! Una dintre cele mai galonate echipe ale momentului în Europa va fi gazdă în cel puțin trei jocuri
După ce a primit-o pe Rapid, în Liga Campionilor la handbal, Mioveniul se pregătește de un nou regal sportiv de cel mai înalt nivel. Sala Sporturilor din orașul Daciei va găzdui jocurile din faza grupelor LC la volei feminin ale ucrainencelor de la Prometey Kamyanske.
Volei de Liga Campionilor în noua Sală a Sporturilor din Mioveni
Campioana țării vecine nu poate juca pe teren propriu, din cauza războiului de la est de România. Pentru al doilea an la rând, Prometey dispută meciurile de volei din Liga Campionilor în afara granițelor, sezonul trecut alegând Cehia, iar acum Mioveniul, mai aproape de Kamyanske, casa ei, deplasarea în România urmând de altfel să fie făcută cu autocarul.
Interesant, și în stagiunea trecută, dar și acum, Prometey s-a aflat în grupă cu Alba Blaj! Iar în sezonul 2020-2021, ucrainencele au dat peste CSM Târgoviște, în Cupa CEV. Echipa a fost fondată în 2019, iar în decurs de nici cinci ani a reușit să devină una dintre forțele voleiului continental.
Au în lot foste jucătoare de la Târgoviște
Printre numele grele din lotul echipei din Ucraina se regăsește Marta Drpa, jucătoare care a cucerit Cupa României cu CSM Târgoviște, în 2016, când pe banca echipei dâmbovițene se afla Zoran Terzic.
Pe la Prometey a trecut și Heidi Casanova, voleibalistă de origine din Cuba, care a evoluat de asemenea pentru Târgoviște, chiar în sezonul în care CSM s-a încununat campioană națională, 2020-2021, disputat fără spectatori și în condiții de pandemie. Casanova evoluează și acum în România, la CSO Voluntari.
Intrare liberă la meciuri
Gruparea ucraineană face parte din Grupa E, alături de Alba Blaj, Vallero Le Cannet (Franța) și LKS Commercercon Lodz (Polonia). Prima partidă de volei de Liga Campionilor la Mioveni se joacă miercuri, 15 noiembrie, ora 18.00, Prometey – LKS Commercercon Lodz. Următoarele vor fi anul viitor, pe 9 și 16 ianuarie, tot de la ora 18.00, cu Le Cannet, respectiv Alba Blaj.
Intrarea spectatorilor va fi liberă la toate meciurile.
foto: site oficial Prometey