Echipa de volei feminin CSM București a anunțat transferul jucătoarei Valentin Serena, componentă a naționalei Italiei.
Valentina Serena are 1.84 metri și 32 de ani, iar ultima dată a jucat în Azerbaidjan, la echipa Iqtisadci VK. Până în 2010 a jucat doar la cluburi din țara natală, după care a ajuns în Turcia, la MKE Ankaragucu, respectiv în Polonia, la Muszynianka Fakro, cu care a câștigat în 2013 CEV Cup.
În România a ajuns doar în calitate de adversară a formației Tomis Constanța, în Liga Campionilor, pe când era legitimată la Bergamo, în urmă cu trei ani.
Valentina Serena va semna cu CSM București un contract valabil pe un sezon.
Formația bucureșteană a încheiat sezonul 2013-2014 pe locul cinci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER