Voleibaliștii campioanei CVM Tomis Constanța sunt neplătiți de patru luni, iar conducerea echipei trage un semnal de alarmă în privința viitorului, fiind posibilă desființarea acesteia după 13 ani de existență și câștigarea a numeroase trofee.
„CVM Tomis Constanța, formația care a scris istorie pentru voleiul constănțean și românesc în sezonul 2014-2015 al Ligii Campionilor, traversează cea mai critică perioadă din istoria clubului. Neplătiți de aproape patru luni, voleibaliștii Tomisului trag un semnal de alarmă în privința problemelor financiare cu care se confruntă din cauza faptului că nu pot primi bani din partea Consiliului Județean Constanța, nici pe Legea 350, nici pe Legea 69, finanțarea sportului de performanță în Constanța fiind blocată de tot felul de chichițe legislative, pe care autoritățile locale din alte județe au reușit să le evite„, se arată într-un comunicat de sâmbătă al formației campioane.
Potrivit comunicatului, doi jucători bulgari – Ventzislav Simeonov și Stanislav Petkov – au decis să plece de la gruparea constănțeană, iar ceilalți componenți ai lotului campioanei României „au hotărât să ducă până la capăt munca începută la startul sezonului, cu dorința de a realiza, din nou, eventul, campionat – cupă”.
„Suntem la un pas de a pune stop activității la CVM Tomis Constanța, după 13 ani de existență. Este o situație neplăcută și cu totul neașteptată, care trebuie să dea de gândit nu doar cluburilor sportive, ci și factorilor locali. Din păcate, în momentul de față, nimeni nu este alături de sportul constănțean. (…) Nici măcar DJTS Constanța, care doar percepe taxe pentru spațiile sportive în care cluburile își desfășoară activitatea. Este o rușine pentru Constanța, pentru sportul românesc, ca o echipă care a intrat în primele 12 din Europa, o echipă care în campionatul 2014-2015 nu a pierdut niciun meci să ajungă în situația de a nu se prezenta la competiții. De 4 luni, băieții nu și-au luat banii, sper să nu fim ca măgarul lui Nastratin, care după ce s-a obișnuit să nu mai mănânce a murit. Încă mai sper să se rezolve această situație neplăcută, măcar în al doisprezecelea ceas. Vine Săptămâna Patimilor, iar noi pătimim de patru luni de zile. Săptămâna Patimilor la CVM Tomis are patru luni, dar, după cum se știe, izbăvirea vine la sfârșit„, a declarat și Serhan Cadâr, directorul executiv al CVM Tomis.
La rândul său, antrenorul echipei, bulgarul Martin Stoev, a declarat că echipa este dezamăgită și se simte trădată.
„Suntem cu toții foarte dezamăgiți de această situație, ne simțim trădați. Cu excepția lui Radu Began, cu toții am venit la Constanța din alte localități. Suntem departe de casele noastre, suntem departe de familii, am venit aici ca să muncim. Echipa joacă nu doar pentru club, ci și pentru orașul Constanța. (…) Dacă lucrurile vor continua așa, pot spune că orașul Constanța nu merită să aibă o echipă de această valoare. Dacă nu se schimbă nimic, clubul se va închide și echipa va dispărea, așa cum a dispărut cea de rugby. Va rămâne doar turismul în Constanța. Noi vom încerca să facem tot ce putem mai bine până la ultimul meci din acest sezon, chiar dacă unii oameni din acest oraș nu merită asta„, a concluzionat antrenorul principal Martin Stoev.
Echipa CVM Tomis Constanța are în palmares cinci titluri naționale, ultimele două cucerite consecutiv, în 2013 și 2014, opt Cupe ale României, la fel ultimele două trofee fiind câștigate în 2013 și 2014, o medalie de bronz în Challenge Cup și jucarea a doua semifinale de CEV Cup și Challenge Cup. De asemenea, în acest sezon, CVM Tomis este în cursă pentru câștigarea campionatului, dar și calificată în finala Cupei României, în actual stagiune bifând și calificarea în premieră în Top 12 al Ligii Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER