Vrea medalie olimpică

Argintul cucerit la CM nu este suficient pentru Rareș
Dumitrescu. Brașoveanul, care după Jocurile Olimpice din Beijing a
fost la un pas să renunțe la sportul de performanță, și-a făcut
deja planuri de viitor și promite rezultate mari.

Am vorbit cu Rareș imediat după ce a cucerit argintul și
mi-a spus că putem să ne gândim deja la o medalie olimpică, pentru
că el intenționează să reușească o urcare pe podium la Jocurile
Olimpice de la Londra, din 2012
„, ne-a declarat
președintele FR de Scrimă, Ana Pascu.

Pe de altă parte, Mihai Covaliu și-a păstrat rigorile și modul în
care impune disciplina, chiar dacă a avut motive serioase să se
bucure după prima sa medalie mondială din postura de antrenor. Cova
a sărbătorit cu o bere performanța lui Rareș Dumitrescu, alături de
mai mulți membri ai delegației tricolore. Nu însă și alături de
proaspătul vicecampion mondial la sabie, care, împreună cu ceilalți
colegi, a plecat să se odihnească. Concursul masculin de sabie pe
echipe este programat mâine, iar reprezentativa României speră
într-o nouă medalie.

Publicat: 07 10. 2009, 09:00
Actualizat: 07 10. 2009, 09:00