World Rugby și Rugby Europe, scrisori în care se manifestă îngrijorarea pentru stadionul Arcul de Triumf adresate direct premierului Nicolae Ciucă! „Vă puteți imagina dezamăgirea noastră” | EXCLUSIV FOTO

World Rugby și Rugby Europe, cele mai importante instituții din sportul cu balonul oval, au luat atitudine în disputa Ministerul Sportului – FR de Rugby.

Subiectul atins este Arcul de Triumf, arena care declanșează de ceva vreme o serie de polemici. Stadionul, aflat în administrarea rugby-ului urmează să fie dată în mod abuziv ministerului condus de Carol Eduard Novak.

Federaţia Română de Rugby consideră că înfiinţarea Complexului Sportiv Naţional Arcul de Triumf, care este adusă din nou în discuţie în aceste zile, este doar primul pas prin care Ministerul Sportului va prelua şi va administra după bunul plac baza sportivă, fără să ţină cont de necesităţile sportului cu balonul oval şi de istoria acestei arene.

World Rugby și Rugby Europe, scrisori în care se manifestă îngrijorarea pentru stadionul Arcul de Triumf adresate direct premierului Nicolae Ciucă! „Vă puteți imagina dezamăgirea noastră” 

World Rugby a investit peste un milion de euro în vechiul stadion, iar acum a trimis o scrisoare de îngrijorare premierului Nicolae Ciucă. ProSport a intrat în posesia celor două acte și publică mai multe pasaje din acest act.

„În urmă cu câteva luni a fost inaugurat Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf. Această locație superbă este considerată de FR Rugby și de Rugby Europe drept principalul obiectiv de dezvoltare pentru ca rugby-ul românesc să ajungă la un nivel foarte ridicat.

Mai multe evenimente Rugby Europe au avut loc deja pe acest stadion. Multe dintre obiectivele strategice au fost concepute în jurul acestei arene. A fost decisiv pentru că investiția ajută la atribuirea de evenimente internationale pe acest stadion.

Vă puteți imagina dezamăgirea noastră când am aflat acum câteva zile despre diferendul dintre FR de Rugby și Ministerul Sportului.

Multe dintre investițiile noastre, proiectele strategice și evenimentele internaționale ar putea fi puse în pericol de o modificare a politicii actuale.

Arena Arcul de Triumf pentru rugby ar fi o mare garanție pentru noi și ne-ar încuraja să investim în continuare în România cu obiectivul de a crea evenimnte pozitive atât pentru rugby-ul românesc, cât și pentru zona locală.

Suntem convinși că Federația Română de Rugby, ca administrator al arenei, va gestiona excelent această facilitate și va milita și pentru dezvoltarea altor sporturi în România”, se arată în memoriul adresat de World Rugby celor din Guvernul României.

Și Rugby Europe a trimis în aceeași zi o scrisoare către premierul Nicolae Ciucă, invocînd aceleași lucruri expuse de World Rugby.

Publicat: 20 07. 2022, 12:30