Zbor cu parașuta peste București. Tricolorul a coborât de la 1500 de metri, într-o demonstrație la Cupa Red Bull Ordinul Smaranda

Zbor cu parașuta peste București. Tricolorul a coborât de la 1500 de metri, într-o demonstrație la Cupa Red Bull Ordinul Smaranda
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Gabriela Bălășcău (31 ani), legitimată la aeroclubul Brașov și fostă campioana națională a României, a căștigat sâmbătă Cupa Red Bull Ordinul Smaranda de parașutism, aterizare la punct fix – singura competiție de parașutism din Europa rezervată exclusiv femeilor.
  • Româncele au monopolizat podiumul prin Gabriela Bălășcău, Steliana Popa, ambele din București și Ema Șerban, din București.

Demonstrație de precizie în aer în parcul Izvor. Fetele au cules laurii și diplomele, după trei salturi cu parașuta de la 1 500 de metri, la Cupa Red Bull Ordinul Smaranda, băieții și-au asumat zborurile-sondă, oferindu-le colegelor informațiile pentru ajustările de ultim moment, copii au învățat să facă corect un avion din hărtie, la standul de origami iar punctul culminant a fost coborârea cu un steag tricolor de 100 de metri, a unui parașutist cu 30 de ani de experiență în spate și peste 1.000 de lansări la activ.

„Parașutismul a fost idee… am sărit, mi-a plăcut și mi-am făcut și un job din asta” spune câștigătoarea despre începutul din 2002. Sportiva din Brașov a terminat întrecerea cu același punctaj (0,9), ca și colega sa de club, Steliana Popa, dublă căștigătoare, în 2011 și 2013 a competiției dedicate „Reginei înălțimilor”, Smaranda Brăescu. Gabriela Bălășcău a avut însă o aterizare mai bună decât colega sa, notată cu 0,1 față de 0,2, chiar la ultima încercare.
Sarcina sportivelor a fost îngreunată de condițiile meteo, de curenții de aer, care s-au adăugat locației care din start, necesită un antrenament special „pentru că nu este o zonă degajată, sunt multe obstacole – copaci, clădiri, care accentuează turbulențele” după cum a relatat Marius Petre, pentru ProSport, experimentatul parașutist care a purtat tricolorul.

12 sportive au luat startul în cea de-a cincea ediție a Cupei Red Bull Ordinul Smaranda, 10 senioare dat și 2 junioare, Diana Mariș fiind, la 22 de ani, mezina concursului.

  • În proba de parașutism, săritura la punct fix, sportivele sar de la 1500 de metri, ținta lor fiind să aterizeze pe covorul  acoperit cu senzori pentru măsurarea instantanee a distanței față de ținta de dimensiunea unui nasture cu diametru de 2 centimetri. Avionul din care s-au lansat sportivele a pornit de pe aeroportul Clinceni.  

articol scris de Cezara Paraschiv

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Taxă obligatorie pentru proprietarii de case și apartamente. Se trimit notificări. Aveți la dispoziție 10 zile
Taxă obligatorie pentru proprietarii de case și apartamente. Se trimit notificări. Aveți la dispoziție 10 zile
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Războiul din Ucraina, ziua 1111. Trump este optimist în ceea ce privește discuțiile cu Ucraina din Arabia Saudită / Forțele ruse avansează în Kursk
Războiul din Ucraina, ziua 1111. Trump este optimist în ceea ce privește discuțiile cu Ucraina din Arabia Saudită / Forțele…
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×