Zdob și Zdub
Moda „implanturilor” în sportul mondial pare să prindă și în
România. Născut în Republica Moldova, Victor Mihalachi, proaspăt
dublu campion mondial pentru țara noastră la kaiac-canoe, este cel
mai bun exemplu. ProSport încearcă
un exercițiu de imaginație și vă prezintă cum s-ar putea întări
loturile olimpice pentru Londra 2012 sau Rio de Janeiro 2016 cu
alți sportivi promițători născuți peste Prut.
Urmând exemplul Franței, care a naționalizat competitori din
Guadelupe, Senegal și alte țări care vorbesc aceeași limbă,
Olandei, stat cu „lipici” la sportivi din Surinam, Germaniei și
altor națiuni care au desființat toate „granițele” în materie de
sport, România a început la rându-i să experimenteze. Victor
Mihalachi este deja al doilea sportiv din Rep. Moldova care devine
campion mondial pentru România. Primul a fost halterofilul Valeriu
Calancea, adus de Nicu Vlad în țară în 1999. „A venit
într-un stagiu de pregătire la recomandarea unor prieteni și mi-a
sărit în ochi imediat. Din start mi-am spus că vreau să-l opresc.
Am urmat toți pașii pentru a-i obține cetățenia, totul a decurs
normal, astfel că Valeriu Calancea a devenit dublu campion mondial
pentru România”, ne-a declarat Nicu Vlad, președintele FR
de Haltere.
Ursu
întregește contingentul de basarabeni
Lotul olimpic al României are deja trei certitudini pentru
Londra: Victor Mihalachi (kaiac-canoe), Valeriu Calancea (haltere,
foto sus) și Sergiu Ursu (atletism, foto jos). Cu un aer de Dolph
Lundgren, atletul Sergiu Ursu (64,74 m PB) întregește contingentul
basarabenilor care poartă pe trening însemnele României. Cotat
printre cei mai buni aruncători de disc ai Europei (loc 8 la
ultimul CE), elevul lui Constantin Mușat poate fi una dintre
surprizele României la următoarea Olimpiadă. „Acum un
deceniu, mi-a sărit în ochi la Poiana Brașov și era atașat de
sportivii români. I-am propus sã vină și l-am naturalizat în anul
2000. Cu ajutorul lui Dorin Arădăvoaicei și Teodor Agachi l-am
legitimat la SCM Bacău și apoi a ajuns la Dinamo. E un sportiv
extrem de valoros, are 30 de ani, o vârstă perfectă pentru
aruncători”, ne-a mărturisit federalul Dan Serafim.
Interesant este că Sergiu (2,02 m și 127 kg) a început atletismul
cu săritura în înălțime!
Cu sete
de performanță
Și cum primele experimente au dat roade, România ar putea
continua să importe din Republica Moldova. Nicu Vlad ne-a dezvăluit
și motivul pentru care ar trebui să se țină cont și de sportivii de
peste Prut: „Setea lor de performanță este mai mare decât a
sportivilor noștri. Și copilul de la canoe (n.r. – Victor
Mihalachi) a știut de la început ce vrea”.
2 campioni
mondiali a scos România cu sportivi născuți
în Republica Moldova
Fără ezitare, dacă am ocazia, voi mai aduce sportivi din
Republica Moldova
Nicu Vlad, președintele FR de Haltere
Dacă n-ar fi avut probleme cu justiția, basarabeanul Tolea
Ciumac ar fi putut reprezenta România în competițiile de lupte
greco-romane