Zeii Olympiei!** Cel mai important concurs de bodybuilding din lume se desfășoară în acest weekend la Las Vegas
În culturism, locul întâi la concursul Mister Olympia este echivalentul Oscarului din cinematografie sau al Cupei Stanley din hochei. Vârful performanței, un trofeu râvnit, care aduce notorietate și bani.
Mersul la sală a devenit o modă și în România. Oameni de toate vârstele și categoriile sociale trag de fiare și de scripeți în porții bine definite, în funcție de chef și de obiectivele personale. O fac pentru sănătate, pentru a-și umfla mușchii sau pentru că așa dă bine. Există însă și o categorie specială pentru care culturismul a depășit stadiul de hobby, devenind un scop în viață. La noi și oriunde pe glob. Pentru toți aceștia, există un țel suprem: Mister Olympia.
Stereotip de 20 de ani
Cel mai important concurs de bodybuilding din lume se desfășoară în acest weekend la Las Vegas. 23 de sportivi profesioniști din 11 țări sunt așteptați să-și prezinte „pachetele” într-un show de zile mari la Hotelul Orleans. Favorit este Jay Cutler (38 de ani), un american care a câștigat patru din ultimele cinci ediții ale competiției. „De 20 de ani fac același lucru în fiecare zi: mănânc, dorm și mă antrenez”, explică Jay, un colos de 1,75 m, 125 de kg și cu o circumferință a pieptului de 150 cm!.
Steroizii, subiect tabu
Consumul fizic este enorm. În fiecare zi, Jay arde între 4.000 și 7.000 de calorii la cele două antrenamente (un om normal are nevoie de 2.000 de calorii zilnic), iar pentru a face față mănâncă o dată la două ore și jumătate! Hrana este suplimentată cu praf de proteine, aminoacizi, creatină sau alte susținătoare. Despre steroizi nu vorbește nimeni, este subiect închis, deși toată lumea știe că fără ele nu se poate.
Bodybuildingul este sport costisitor și doar cei de la vârf, profesioniștii, câștigă bani. Cutler are o situație specială: deține o afacere în imobiliare care îi aduce sute de mii de dolari anual. Dacă va câștiga titlul la Mister Olympia, el va primi un cec de 200.000 de dolari. Conform specialiștilor, rivalii lui la titlu vor fi americanii Kai Greene și Phil Heath. Niciun român n-a ajuns până acum atât de sus.
Elita culturismului se întrece în acest weekend în Las Vegas pentru cel mai râvnit titlu, Mister Olympia, și pentru un cec de 200.000 de dolari
Arnold, șapte titluri la Mr. Olympia
Prima ediție a Mr. Olympia a avut loc în 1965. Cele mai multe titluri au fost obținute de:
Lee Haney (SUA / 1984-1991), Ronnie Coleman (SUA / 1998-2005) – 8
Arnold Schwarzenegger (Austria-SUA / 1970-1975 și 1980) – 7
Dorian Yates (Anglia / 1992-1997) – 6