Cu Petre Berbecaru președinte și cu antrenorii Gheorghe Sbora și Luminița Dinu pe bancă, HCM Râmnicu Vâlcea este revitalizată și a obținut în acest an trei victorii din tot atâtea meciuri.
Jucătoarea echipei HCM Râmnicu Vâlcea, Andrea Beleska (23 ani) va fi supusă unei intervenții chirurgicale la umăr și astfel va rata a doua parte a acestui sezon. Internaționala din Macedonia a încercat în ultimele două săptămâni un
HCM Râmnicu Vâlcea a produs supriza etapei 12 din Liga Națională, câștigând marți seara, în Sala Sporturilor Traian partida cu Dunărea Brăila, scor 25-19 (12-5).
HCM Râmnicu Vâlcea și-a adjudecat ediția VIII a Memorialului Constantin Tită, turneu disputat în Sala Sporturilor Traian, pe parcursul a trei zile. După victoria obținută ieri, în jocul cu gazdele de la HCM, Corona Brașov […]
Bogdan Vătăjelu (23 de ani) este protagonistul transferului iernii în străinătate din Liga 1. Fundașul de bandă a fost cumpărat de Sparta Praga de la CS Universitatea Craiova pentru o sumă vehiculată în jurul a 1,3 milioane de euro. Puțini sunt însă cei care știu
Cea de-a opta ediție a Memorialului „Constantin Tită” la handbal feminin se va desfășura în perioada 28-30 decembrie, în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea. La turneu participă patru echipe din Liga Națională: HCM Râmnicu […]
Extrema dreapta Cătălina Cioaric (34 ani – foto, în albastru) a semnat un contract valabil până în vară cu HCM Râmnicu Vâlcea, fiind primul transfer al iernii pentru noul președinte al clubului, Petre Berbecaru. Fostă […]
Karateka legitimat la CS Chimia, Paul Dinu (39 ani) a fost desemnat de DJTS cel mai bun sportiv vâlcean al anului în curs, după medaliile obținute în concursurile internaționale. De altfel, în ultimii ani, karatele […]
Președintele Consiliului de Administrație a
Desemnată de EHF cel mai bun portar al tuturor timpurilor, Luminița Huțupan Dinu ține pumnii strânși pentru „tricolore” de la Râmnicu Vâlcea. Luminița crede că puțin a lipsit ca România să reușească surpriza în jocul de ieri, cu Norvegia, în care a cedat cu 21-23
Experimentatul antrenor Gheorghe Sbora (70 ani) va fi noul director tehnic al echipei feminine de handbal HCM Râmnicu Vâlcea. Fost selecționer al naționalei feminine, Gheorghe Sbora a pregătit ultima dată pe SCM Craiova și acum […]
Extrema stânga de la HCM Râmnicu Vâlcea, Cristina Florica (24 ani) este una dintre debutantele la Campionatul European (4-18 decembrie). Născută la Crețeni -Vâlcea, Cristina este prima jucătoare care reprezintă HCM la o competiție majoră […]
Fostul conducător al Oltchimului, Petre Berbecaru (74 ani), a revenit de zilele trecute în handbal, fiind numit de primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, în postul de președinte al clubului HCM. Petre Berbecaru și-a început […]
HCM Râmnicu Vâlcea a anunțat astăzi că a ajuns la un acord cu CSM București pentru împrumutul portarului Elena Șerban (22 ani). Șerban ajunge vineri seara la Râmnicu Vâlcea, pentru a participa la primul său […]
HCM Râmnicu Vâlcea și-a prezentat noul echipament de joc, marca Kempa, achiziționat în trei culori: roșu, alb și albastru închis. Handbalistele vâlcence au pozat dezinvolte în Sala Sporturilor Traian, pentru a prezenta noul echipament al […]
HCM Râmnicu Vâlcea a continuat astăzi campania de achiziții cu Patricia Vizitiu (27 ani), care a semnat un contract valabil pe pe sezon și a efectuat primul antrenament cu noile sale colege. Interul drepta este […]
Deținătoarea Ligii Campionilor la handbal feminin, CSM București este în cantonament de pregătire la Râmnicu Vâlcea, în perioada 15-23 august. Din echipa pregătită de fostul antrenor al Oltchimului, Jakob Vestergaard, nu fac parte 9 internaționale, aflate la Olimpiada din Brazilia: Aurelia Brădeanu, Oana Manea, Paula Ungureanu (România), Isabelle Gullden, Linnea Torstensson (Suedia), Carmen Martin (Spania), Camille Ayglon, Gnonsiane Niombla (Franța) și Majda Mehmedovic (Muntenegru). Totuși, diintre jucătoarele care au ajuns la Vâlcea nu lipsesc Jelena Grubisic, Line Jorgensen, Bianca Bazaliu, Anastasia Lobach, Cristina Vărzaru sau Iulia Curea.
Conducerea clubului HCM Râmnicu Vâlcea a susținut o conferință de presă, în care au fost expuse proiectele pentru noul sezon. Cu un buget mărit față de sezonul trecut, estimat la 800 mii euro, HCM și-a […]
Portarul austriac Petra Blazek (29 ani) este unul dintre cele mai importante transferuri făcute în această vară de HCM Râmnicu Vâlcea. Crescută la Hypo Viena, Petra Blazek a jucat opt ani consecutivi cu echipa austriacă […]
Clubul FC Voluntari a ajuns,vineri, la un acord pentru cedarea atacantului Hamed Kone (28 de ani) în Emiratele Arabe.
Interul dreapta Andrea Beleska, componentă a naționalei Macedoniei, a semnat un contract valabil pe doi ani cu HCM Râmnicu Vâlcea. Handbalista a evoluat ultimul sezon la echipa WHC Metalurg Skopje. Beleska este cea de-a patra […]
Ionel „Jerry” Gane (45 ani) este antrenorul ales de către conducerea CSM Râmnicu Vâlcea, pentru a pregăti echipa în sezonul viitor al Ligii a II-a. Acesta a antrenat în a doua parte a sezonului trecut, […]
Coordonatoarea de joc Maria Alexandra Gavrilă (21 ani) a semnat un contract valabil pentru doi ani cu echipa de Ligă Națională, HCM Râmnicu Vâlcea. Este cel de-al doilea transfer al verii pentru Vâlcea, după pivotul […]
Janina Rouă Luca, handbalista echipei HCM Râmnicu Vâlcea, este însărcinată și va lipsi de pe teren și în sezonul viitor! După calvarul accidentărilor la genunchiul drept, pentru Janina au venit și vești bune. Interul HCM-ului […]
Pivotul rus Daria Ilina (28 ani) a renunțat la cariera de handbalistă și a început un nou drum, lucrând în Spania, în industria imobiliară! Până să ajungă la Vâlcea, în 2014, rusoiaca a evoluat în […]
Echipa de handbal feminin HCM Râmnicu Vâlcea a intrat de astăzi în vacanța de vară, reunirea lotului urmând a se produce undeva în jurul datei de 10 iulie. Antrenorul Constantin Ștefan și trei jucătoare de bază,
Handbalista echipei HCM Râmnicu Vâlcea, Ani Senocico este golgetera roș-albastrelor în acest sezon. După victoria cu Zalău, scor 25-23, Senocico va juca în ultima etapă, împotriva fostei sale echipe, U Cluj Napoca. „Mă bucur pentru […]
După eșecul suferit sâmbătă la Vâlcea, scor 23-25, antrenorul formației HC Zalău, Gheorghe Tadici a acuzat arbitrajul cuplului bucureștean Theodor Șerbu, Andrei Vasilescu „Sunt meciuri grele din punct de vedere al factorilor colaterali, depinde cum trage țintarul, într-o parte sau alta. Intersele sunt cu totul altele, munca noastră, a jucătoarelor, eforturile cluburilor nu contează…Vâlcea a câștigat și la Zalău, dar a fost ceva asemănător și chiar mai pregnant decât ce ați văzut acum. Cu două victorii directe, e normal ca Vâlcea să termine înaintea noastră, a avut obiectiv locul 8, nu știu care e performanța locurilor 8 sau 9, dar uneori contează pentru imagine, pentru chibiți. Cred că noi terminam cu 3-4 locuri în față, dar am avut pierderi mari, am jucat fără poartă, fără pivot, fără extremă, returul asta am jucat și fără Constantinescu, care în tur a dat 140 de goluri, iar acum, în retur, 1-2 goluri întâmplător. Vom vedea ce va fi sezonul următor, și alegerile care vin, pentru unii pot să fie de bun augur, pentru alții, dimpotrivă. Obiectivul nostru a fost locurile 6-10, în cupele europene am altă gândire, te duci dacă poți să ajungi până spre semfinale, finale, așa ca să faci 2-3 excursii și să cheltui în jur de 10-12 mii euro pentru o etapă europeană, nu are rost. Nu avem buget de cupă europeană, ne interesează să mai creștem câte o jucătoare care termină junioratul. Cineva trebuie să facă și asta, dacă toți am merge după modelul CSM București sau Baia Mare, ar dispărea harta cu handbalul”.
Janina Luca, handbalista formației HCM Râmnicu Vâlcea, s-a operat luni, în Capitală, la cartilajul genunchiului drept și va fi indisponibilă până în vară. Interul drepta a suferit o operație asemănătoare și în vara trecută, însă […]
Consiliul Local Rm. Vâlcea a votat ca, până în vară, HCM să fie condusă de directorul sportiv Marian Joița și antrenorul Constantin Ștefan. Prin la mijloc într-un război politic, Toma Pleșa, președintele echipei, și-a depus […]
Accidentarea Janinei Luca la cartilajul piciorului drept a recidivat, astfel că interul echipei HCM Rm. Vâlcea va ajunge din nou pe masa de operație. Ghinioanele par să nu sa mai oprească pentru Janina, care va […]
Liber de contract după ce s-a despărțit de Zakho, o echipă din prima ligă irakiană, Florin Costea a jucat astăzi, timp de o repriză, pentru CSM Râmnicu Vâlcea, într-un amical disputat pe terenul sintetic din Zăvoi, 4-0 cu formația de Liga a IV-a din Sibiu, FC Hermannstadt
Mai mică cu doi ani decât sora sa, Maria Torok, Edit Matei este cea mai galonată handbalistă româncă la nivel de cluburi, ea având în palmares patru Cupe ale Campionilor (92-95), toate câștigate consectiv cu […]
Chiar dacă are de recuperat opt puncte față de ASA Târgu Mureș, în cele trei etape rămase de disputat din returul Ligii 1, fundașul stânga Bogdan Vătăjelu speră ca CS U Craiova să realizeze minunea și să prindă locul 6, poziție ce asigură calificare în play-off
Prezent în weekend la Râmnicu Vâlcea, la cupa care îi poartă numele, fostul internațional Sergiu Radu crede că trei echipe se vor bate în acest sezon de Liga 1 pentru titlul de campioană. „Părerea mea este că, deocamdată, Viitorul, Astra și, probabil, Steaua se bat la titlu
HCM Râmnicu Vâlcea a câștigat cea de-a șaptea ediție a Memorialului Constantin Tită la handbal feminin. Echipa vâlceană s-a impus în triunghiularul desfășurat în perioada 17-19 decembrie, în Sala Sporturilor Traian, prin două victorii, 33-14 cu
Fostul atacant al Universității Craiova și al Stelei, Florin Costea, s-a despărțit rapid de echipa Zakho, însă a rămas plăcut surpins de fotbalul din Irak. „Sunt în vacanță, mă bucur de familie și prieteni. În Irak nu am stat mult, îi mulțumesc domnului Ilie Stan că
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER