Atras în special de fotbal, a ales jurnalismul din pasiune.
Activează de peste 20 ani în presa sportivă. A început ca reporter la Monitorul de Brașov și a continuat ca redactor la Monitorul Expres.
A intrat în presa centrală și a fost corespondent la Gazeta Sporturilor, apoi ProSport, Libertatea, Radio Sport Total, 100% Sport și Metropola TV.
A acumulat experiență și la TV, fiind colaborator la emisiuni pentru posturi locale din Brașov, RTT și Antena 1 Brașov.
Din 2020 a revenit la ProSport și este colaboratorul din județul Brașov.
Dan Alexa, antrenorul echipei FC Brașov, a împlinit astăzi, 28 octombrie 2022, vârsta de 43 de ani. La finalul antrenamentului, Alexa a primit un tort din partea oficialilor clubului, doar că acesta avea cifrele inversate, […]
Alexandru Dedu, fostul președinte al Federației Române de Handbal, s-a pronunțat cu privire la situația Simonei Halep, sportivă depistată dopată cu o substanță interzisă, roxadustat. Dedu nu crede că Simona s-a dopat și susține că […]
Mihaela Hogaș (24 de ani) câștigă medalii pe bandă rulantă și nu are rivală la Naționalele de patinaj viteză. Practic, sportiva legitimată la CSM Corona Brașov, luptă cu propriile recorduri. „În ultimele săptămâni am fost […]
În cadrul Convenției Naționale a Federației Română de Baseball, care a avut loc în Poiana Brașov, a fost lansat tricoul oficial al echipei naționale de baseball a României. „Împreună cu colegii mei din conducerea Federației […]
Gabriel Tamaș a început de azi, 20 octombrie 2022, antrenamentele cu FC Brașov. Antrenorul Dan Alexa spune că l-a simțit pe experimentatul fundaș ”motivat”. ”Chirurgul” este convins că Tamaș mai poate juca cel puțin 2 […]
Gabriel Tamaș a făcut astăzi, 20 octombrie, primul antrenament la FC Brașov sub comanda lui Dan Alexa. Chiar dacă actele de reziliere a contractului cu Petrolul nu au fost înregistrate încă la FRF, Tamaș are […]
Transfer important pentru echipa de handbal Corona Brașov. Wuta Dombaxe (36 de ani), căpitanul naționalei Angolei, participantă de trei ori la Jocurile Olimpice, de două ori la Campionatul Mondial și câștigătoare de trei ori a […]
Alexandru Dedu (51 de ani), noul manager al clubului Corona, are planuri mari la clubul brașovean și spune că „sunt oportunități nebănuite în Brașov!”. Dedu are un contract pe trei ani la Corona Brașov cu […]
Funeraliile fostului fotbalist Alexandru Vagner, care a murit la vârsta de 33 de ani, au avut loc marți, 4 octombrie, la Cimitirul Azuga, din orașul prahovean Azuga. Alexandru Vagner a decedat vineri dimineață, 30 septembrie […]
Fostul fotbalist Alexandru Vagner a decedat vineri dimineață, 30 septembrie 2022, la doar 33 de ani. Vagner era internat în stare gravă la Spitalului Județean din Brașov după ce în urmă cu zece zile, în […]
Deși evoluează în prima ligă și a jucat mai bine de 75 de minute în superioritate numerică pe stadionul Tineretului, FC Hermannstadt s-a calificat în grupele Cupei României în urma ”loteriei” penalty-urilor în meciul cu […]
Șefii Coronei au stabilit prețuri mari la bilete la sporturile de echipă pentru sezonul 2022 – 2023. Astfel, la hochei prețul unui bilet este de 30 de lei, iar la handbal de 20 de lei. […]
Fostul fotbalist Alexandru Vagner luptă pentru propria viață. La doar 33 de ani, Vagner duce cel mai important meci, cel cu viața, pe patul Spitalului Județean din Brașov, după ce a suferit un infarct. Drama […]
Chiar în ziua în care sunt alegeri la FR de Hochei, unde candidatura lui Alexandru Dedu la funcția de președinte a fost respinsă, fostul șef al Federației de Handbal a fost prezentat de primarul Brașovului, […]
Dan Alexa a avut mai multe ieșiri la adresa arbitrilor în startul acestui sezon al Ligii 2. Temperamentul vulcanic al său din timpul meciurilor a fost taxat prompt de arbitri, iar în primele șase etape […]
Răzvan Iorga (19 ani) și-a încheiat colaborarea cu FC Brașov și a revenit la Farul Constanța, club de care aparține contractual. Mijlocașul brașovean a evoluat în sezonul trecut pentru echipa din Liga 2, dar și […]
FC Brașov a pierdut dramatic meciul disputat sâmbătă, la Buftea, cu Progresul Spartac, scor 1-2, în cadrule etapei a 5-a a Ligii 2. Echipa lui Dan Alexa a condus cu 1-0 prin golul lui Rareș […]
SR Brașov, echipa susținută de suporterii ”stegari”, s-a calificat în Turul 3 al Cupei României după un meci incredibil cu AFC Odorheiu Secuiesc. Conduși cu 2-0 pe stadionul Tineretului, elevii lui Florin Dîrvăreanu au revenit […]
În primele patru etape din noul sezon al Ligii 2, atacanții echipei FC Brașov nu au punctat pe tabela de marcaj, deși, cel puțin pe hârtie, bulgarul Milcho Angelov și Adi Chică-Roșă au o cotă […]
SR Brașov s-a calificat, miercuri, în Turul 2 al Cupei României, după o victorie zdrobitoare pe teren propriu, pe stadionul Tineretului, 4-0 în fața celor de la Olimpic Cetate Râșnov. Succesul este unul cu atât […]
Nou-promovata Minaur Baia Mare a solicitat federației ca în prima etapă a Ligii 2 să nu joace acasă. Programul stabilit prin tragere la sorți i-a adus însă un debut cu două deplasări. În prima etapă […]
FC Brașov a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul disputat pe teren propriu cu Minaur Baia Mare, cu un gol marcat în prelungiri, la ultima fază, de Eduard Lambrinoc! Dan Alexa a făcut trei […]
Vlad Mihalcea (23 de ani) și-a găsit rapid echipă după plecarea de la FC Brașov, club care a întârziat să-i ofere un nou contract, iar jucătorul s-a simțit nerespectat și a decis să nu mai […]
Deși a făcut toată pregătirea de vară alături de echipă și a fost la câțiva centimetri să semneze un nou contract cu FC Brașov, mijlocașul Vlad Mihalcea (23 de ani) nu va continua cu formația […]
Stadionul Bucegi din Râșnov, pe care își dispută meciurile oficiale din campionatul Liga 3 echipa Olimpic Cetate Râșnov, a fost aproape o săptămână, cea trecută, loc de cazare pentru fanii rock-ului prezenți la Rockstadt Extreme […]
FC Brașov a început noul sezon al Ligii 2 cu o înfrângere, 0-1 la Râmnicu Vâlcea cu CS Comunal Șelimbăr. La fel ca în sezonul trecut, sibienii și-au trecut în cont cele trei puncte. Șelimbărul […]
Curtea de Conturi a descoperit, în urma unui audit efectuat la Primăria Brașov, nereguli privind finanțarea acordată către FC Brașov în sezonul 2021-2022, în primul an de existență al clubului înființat chiar în Liga 2, […]
Doliu în lumea tenisului. Brașoveanul Iosif Kerekes, coleg de generație cu Ilie Năstase și Ion Țiriac, s-a stins din viață, marți seara, la 76 de ani. „Iosif Kerekes, fost mare jucător de tenis la Dinamo […]
Lotul echipei FC Brașov e departe de a fi conturat. Chiar dacă până la startul campionatului Ligii 2 mai sunt doar câteva zile, Dan Alexa încă mai așteaptă ”jucători de prim 11”. Un portar experimentat, […]
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, pentru a treia oară consecutiv, Raliul Sibiului, etapa a cincea a Campionatului Naţional de Raliuri. Echipajul Simone Tempestini / Sergiu Itu (Skoda Fabia Rally2) s-a impus […]
FC Brașov a pierdut și al doilea amical al verii disputat cu o echipă care va evolua în SuperLigă (noua denumire a Ligii 1), de această dată cu FC Hermanstadt. Antrenorul Dan Alexa recunoaște superioritatea […]
FC Brașov a reușit să de o lovitură pe piața transferurilor în Liga 2. A obținut împrumutul atacantului Adi Chică-Roșă (23 de ani) de la FC Botoșani, jucător care în sezonul recent încheiat al eșalonului […]
Sergiu Pîrvulescu (19 ani la 21 iulie) va juca în noul sezon tot în Liga 2, la noua Gloria Buzău, moștenitoarea locului echipei la care fundașul dreapta a mai evoluat în cariera sa, pe când […]
Ilie Stan (54 de ani), ultima dată antrenor în Liga 2 la FC Brașov, și-a găsit un nou angajament. Fostul jucător al Buzăului sau Stelei va antrena din nou în afara României, în Oman. După […]
FC Brașov și Farul Constanța s-au întâlnit astăzi, 29 iunie, la baza sportivă Campo Verde din Ghimbav, în primul amical al verii pentru ambele echipe. Trupa din Liga 1 antrenată de Gheorghe Hagi s-a impus […]
Fotbalul românesc îl sărbătoreşte astăzi, 29 iunie, pe Daniel Isăilă, care aniversează 50 de ani. Fotbalist respectat la FC Brașov și Rapid, Isăilă are o carieră de succes în antrenorat. Are două trofee cu Astra, […]
E agitație mare la cluburile din eșaloanele inferioare din fotbalul intern. Șefii CCA solicită mai mulți bani pentru arbitri și observatori la meciurile de Liga 2 și Liga 3. Solicitarea va fi pe ordinea de […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER