Danemarca, Cehia, Spania, Polonia, Olanda, Germania și Franța s-au calificat la turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin din Serbia, în urma rezultatelor înregistrate duminică, în play-off-ul european al competiției.
Naționala de volei feminin a României a ratat, sâmbătă, în deplasare, calificarea la turneul final al Campionatului European din 2013, după ce a fost învinsă și în manșa retur a barajului de reprezentativa Cehiei.
Vicepreședintele CS Oltchim, Andrei Luca, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că echipa feminină nu va fi înscrisă în Liga Campionilor, iar pentru competiția națională se va lua o decizie până la finalul lunii în curs, când este termenul-limită de înscriere.
Naționala de handbal masculin a României a încheiat, joi, participarea la Scandinavian Open, în Norvegia, cu un bilanț de o victorie și două înfrângeri, turneul făcând parte din pregătirea ultimelor meciuri oficiale din preliminariile Campionatului European din 2014.
Tricolorii antrenați de Eliodor Voica au învins Norvegia, în primul meci, după care au cedat în fața echipelor Suediei și Poloniei.
Rezultatele turneului de la Larvik sunt următoarele: Suedia-Polonia 29-27, România-Norvegia 29-27, Suedia-România 35-29, Norvegia-Polonia 24-23 și Polonia-România 24-22.
Ultimul meci al turneului se va disputa joi seara, între Suedia și Norvegia.
Handbalista Ada Nechita, componentă a naționalei României și campioană cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, va evolua din sezonul viitor la HCM Baia Mare, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul sportiv al vicecampioanei, Daniel Kotecz.
Echipa de baschet masculin SCM Craiova s-a înscris în Liga Balcanică pentru ediția 2013-2014, după ce în sezonul trecut România nu a avut nicio reprezentată în această competiție.
Handbalista Alina Țurcaș a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că a decis să-și încheie cariera, după 29 de ani petrecuți pe teren, din care ultimii cinci la formația „U” Jolidon Cluj.
Naționala de handbal feminin a României va evolua la Campionatul European under 19 în grupa A, cu echipele Norvegiei, Slovaciei și Portugaliei, potrivit tragerii la sorți de azi, de la Koln.
România a obținut cel de-al cincilea titlu european consecutiv la Campionatul European de canotaj.
Echipele de handbal masculin FC Barcelona (Spania) și HSV Hamburg (Germania) vor juca finala Ligii Campionilor, după ce au eliminat, sâmbătă, formațiile KS Vive Targi Kielce (Polonia) și, respectiv, deținătoarea trofeului, THW Kiel (Germania), în semifinalele Turneului Final Four de la Koln.
Naționala de handbal feminin a României a învins sâmbătă, în deplasare, reprezentativa similară a Slovaciei, scor 23-21 (12-11), în manșa tur din play-off-ul Campionatului Mondial din 2013.
Directorul sportiv al vicecampioanei HCM Baia Mare, Daniel Kotecz, a declarat, pentru MEDIAFAX, că antrenorului Costică Buceschi i-a fost prelungit contractul pe încă trei ani.
Handbalista Ramona Farcău a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că a semnat un contract valabil pe un sezon cu formația Dunărea Brăila, după șapte ani petrecuți la Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Pivotul Alberto Sancho Val, care a câștigat titlul național și Cupa României cu HCM Constanța, a semnat un contract valabil pe următoarele două sezoane cu vicecampioana Spaniei, Atletico Madrid.
Campioana CSU Ploiești a învins joi, în deplasare, formația BC Mureș, scor 79-83 (48-41), și conduce cu 3-2 la general, în cea de-a cincea partidă, din șapte programate, în finala Ligii Naționale.
Poloistul Cosmin Radu va juca din sezonul viitor la formația Primorje EB Rijeka, după doi ani petrecuți, tot în Croația, la Mladost Zagreb.
Mangerul echipei Dinamo București, Marian Ștefan, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că voleibalista Iuliana Nucu este în afara oricărui pericol și va rămâne aproximativ trei săptămâni în spital, după ce a fost lovită de o mașină la Horezu.
Orădeanul Adrian Alexandrescu va arbitra meciuri atât la turneul final al Ligii Campionilor și al Ligii Mondiale, cât și la Campionatul Mondial de polo de la Barcelona, la care va participa și naționala României.
Arbitrul român va oficia partide pentru a treia oară consecutiv la turneul final al Ligii Campionilor, care se desfășoară la Belgrad, între 31 mai și 1 iunie. La turneul final participă echipele Jug Dubrovnik, Partizan Belgrad, Atletic Barceloneta și Steaua Roșie Belgrad.
Adrian Alexandrescu a fost nominalizat de forul european de profil alături de încă patru arbitri – Mark Koganov (Azerbaidjan), Georgios Stavridis (Grecia), Massimo Caputi (Italia) și Boris Margeta (Slovenia).
Alexandrescu, care a fost prezent în ultimii ani la toate competițiile majore (Campionate Europene, Campionate Mondiale sau JO de la Londra), va conduce meciuri luna viitoare și la turneul final al Ligii Mondiale (11-16 iunie, în Rusia), iar în luna iulie va oficia partide și la CM de la Barcelona, la care va participa și naționala României.
Echipa de handbal masculin HC Odorhei a anunțat, marți, transferul jucătorului sârb Damjan Blecici, care a semnat un contract valabil pe următoarele două sezoane.
Directorul sportiv al echipei de handbal feminin HCM Baia Mare, Daniel Kotecz, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că vicecampioana își dorește să evolueze în grupele principale ale Ligii Campionilor, dacă Oltchim Râmnicu Vâlcea se va retrage din competiție.
Echipa națională de polo a României se va reuni în 3 iunie, antrenorul Vlad Hagiu convocând 21 de jucători pentru pregătirile și meciurile de verificare dinaintea participării la Campionatul Mondial de la Barcelona.
Lotul convocat de Vlad Hagiu este format din următorii jucători: Andrei Bușilă, Alexandru Ghiban, Nicolae Diaconu, Mihnea Chioveanu, Alexandru Matei, Dorin Crețu, Alex Popoviciu (toți CSM Oradea), Dragoș Stoenescu, Dimitri Goanță, Petru Ianc, Daniel Teohari (toți Dinamo București), Mihai Drăgușin, Mihnea Gheorghe, Nicolae Oanță, Codrin Cotrău (toți Steaua București), David Săcui, Levente Vancsik (ambii Amefa Arad), Cătălin Alexa (Crișul Oradea), Ramiro Georgescu, Tiberiu Negrean (ambii Szolnok – Ungaria), Cosmin Radu (Mladost Zagreb – Croația).
Naționala de handbal feminin a României va evolua în grupa a 6-a, alături de Norvegia și Belarus, în preliminariile Campionatului European din 2014, la tragerea la sorți de la Veszprem.
Campioana la baschet masculin CSU Ploiești a egalat scorul la general în finala Ligii Naționale, 2-2, după ce a învins duminică, pe teren propriu, formația BC Mureș, scor 89-79 (58-37), în cea de-a patra partidă din șapte programate în finala Ligii Naționale.
Marcatori:
CSU Ploiești – Burlacu 21 puncte, Tica 14, Timermanis 13, Miletici 10, Stănescu 10, Mojammed 10, Tudor 9, Vlahovici 2
BC Mureș – Cirici 20 puncte, Cuici 15, Ceskovici 14, Peciukas 14, Barro 7, Păltinișanu 6, Dumitru 3.
În primele două meciuri din finală, fiecare echipă a obținut câte o victorie. Astfel, BC Mureș s-a impus, cu 91-81, iar CSU Ploiești, cu 83-78. Sâmbătă, la Ploiești, BC Mureș a câștigat a doua partidă, cu 90-63.
După meciul de duminică, scorul general este de 2-2.
Următoarele confruntări sunt programate alternativ în cele două orașe, cu prima la Tg. Mureș, în 30 mai.
Titlul național va reveni echipei care va obține prima patru victorii.
CSU Ploiești este campioana en-titre, în timp ce ardelenii joacă finala în premieră.
Echipa națională de handbal juniori a României face parte din grupa B la Campionatul Mondial din Ungaria, care se va desfășura în luna august, alături de reprezentativele Suediei, Sloveniei, Qatarului, Tunisiei și Coreei de Sud.
Echipa de baschet masculin BC Mureș a învins sâmbătă, în deplasare, campioana CSU Ploiești, scor 90-63 (54-24), în cea de-a treia partidă din șapte programate în finala Ligii Naționale.
CSU Ploiești – Tica 21 puncte, Miletici 10, Mohammed 10, Szijarto 5, Timermanis 5, Tudor 4, Burlacu 3, Vlahovici 3, Stănescu 2
BC Mureș – Peciukas 31 puncte, Ceskovici 14, Cirici 12, Păltinișanu 12, Cuici 10, Dumitru 4, Kandici 3, Jakab 2, Navickas 2.
În primele două meciuri din finală, fiecare echipă a obținut câteo victorie. Astfel, BC Mureș s-a impus, cu 91-81, iar CSU Ploiești, cu 83-78.
După meciul de sâmbătă, scorul general este de 2-1 pentru ardeleni. Meciul patru va avea loc duminică, tot la Ploiești, iar următoarele sunt programate alternativ în cele două orașe.
Sportivele Andreea Chițu și Corina Căprioriu au cucerit, sâmbătă, medaliile de bronz la World Masters de la Tyumen (Rusia), competiție cu premii totale de 200.000 de dolari.
Echipa de baschet masculin CSM Oradea a câștigat, joi, pe teren propriu, medalia de bronz a Ligii Naționale, după ce a învins formația Gaz Metan Mediaș, cu scorul de 88-83 (40-46), în meciul decisiv, al treilea, al finalei mici.
Pivotul campioanei României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea, Oana Manea a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că va juca din sezonul viitor la campioana Sloveniei, Krim Ljubljana, cu care va semna un contract valabil pe doi ani.
Vicecampioana și câștigătoarea Cupei României la handbal feminin, HCM Baia Mare, a fost invitată la turneul Ladies Cup, din Germania, la care va juca și în compania câștigătoarei Ligii Campionilor, Gyor ETO.
Vicecampioana HCM Baia Mare a câștigat în premieră, miercuri, la Oradea, Cupa României la handbal feminin, după ce a învins în finală formația Corona Brașov, cu scorul de 33-26 (15-12).
Handbalista Ramona Farcău a declarat că nu va continua la campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea, urmând să ia o decizie în privința echipei la care va evolua săptămâna viitoare.
Poloistul Andrei Iosep, care a încheiat sezonul ca jucător în Spania la formația C.D.Waterpolo Navarra, a confirmat, miercuri, că a acceptat postul de antrenor principal al echipei naționale a Marii Britanii.
Echipa de handbal feminin Dunărea Brăila este prima semifinalistă a Cupei României, după ce a învins luni, în primul meci din sferturile de finală, formația HC Zalău 27-24 (11-11), la turneul de la Oradea.
Selecționerul Gheorghe Tadici a stabilit lotul de 19 de jucătoare al României, pentru partidele cu Slovacia, din preliminariile Campionatului Mondial din 2013.
Echipa de polo Steaua București a obținut duminică, la Arad, medaliile de bronz ale Superligii Naționale, după ce a învins formația Amefa în cea de-a patra partidă din șapte programate în finala mică a competiției.
Echipa de baschet masculin BC Mureș a învins, sâmbătă, pe teren propriu, campioana CSU Ploiești, scor 91-81 (48-42), în primul meci din cele șapte programate în finala Ligii Naționale.
Vicecampioana la handbal masculin Știința Bacău este prima finalistă a Cupei României, după ce a eliminat sâmbătă, în semifinale, la turneul de la Brașov, formația CS Caraș Severin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER