Borussia Dortmund a reușit să scrie istorie în fața marii rivale, Bayern Munchen. După ce i-a învins pe bavarezi peste tot pe unde i-a prins, campioana Germaniei din ultimii ani și-a desființat rivala și în finala Cupei, scor 5-2, reușind o premieră în istoria de 103 ani a clubului: eventul!
Kagawa a deschis rapid scorul pe stadionul din Berlin (min 3), „echipat” aproape complet în galben de cei peste 40.000 de norocoși care au primit tichete la marele meci, deși solicitarea fusese de aproximativ 450.000 de bilete! Bayern și-a adus aminte că este totuși finalista din acest an a Ligii Campionilor și dădea semne de revenire după egalarea semnată de Robben din penalty (25). Nu a fost însă așa, pentru că până în pauză Hummels (41, penalty) și Lewandowski au readus-o din nou pe Borussia în avantaj și au declanșat fiesta în tribune.
Polonezul a reușit dubla în minutul 58, după care cu un sfert de oră înaintea finalului Ribery a încercat să mai aducă de doi lei speranță pentru bavarezi. Nu a durat decât cinci minute această iluzie, Lewandowski realizând tripla și punând cireașa pe tortul unui sezon senzațional pentru Dortmund.
Doar 90 de minute o mai despart pe Manchester City de primul titlu de campioană după 44 de ani. Totuși, primul român care ar deveni campion în Anglia, Costel Pantilimon, ar putea să nu primească medalia întrucât nu a evoluat în cel puțin 10 meciuri în acest sezon.
Deși au câștigat clar duelul din tribune cu suporterii din Madrid, bascii nu s-au bucurat după finala de la București. Euforia molipsitoare s-a transformat într-o tăcere mormântală după cele 90 de minute în care Atletico a făcut legea pe teren. Totuși, suporterii lui Bilbao au găsit puterea să-și aplaude favoriții la final și le-au mulțumit pentru parcursul senzațional din acest sezon european.
Bascii sunt persoane deschise și nu refuză dialogul, chiar dacă sunt mâhniți. După ce au pierdut finala Europa League, fanii lui Bilbao au continuat să zâmbească, spunând că fotbalul trebuie trăit cu sufletul, indiferent de rezultat.
Mircea Lucescu a devenit din nou campion cu Șahtior Donețk după ce a învins-o aseară cu 3-0 pe PFK Oleksandria, în ultima etapă a primei ligi ucrainene. Lucescu este la al treilea titlu consecutiv și la al șaselea din palmarescu Șahtior în cei opt ani de când antrenează în Ucraina!
Pasiunea lui Marcelo Bielsa (foto) pentru fotbal nu cunoaște limite. Antrenorul argentinian este atât de obsedat de sportul rege, încât a sosit la nunta unui fost elev de-al său cu înregistrarea ultimului meci. Bielsa o antrenează pe Bilbao din vara lui 2011.
Au mai rămas doar câteva ore până la marea finală a Europa League, iar Capitala freamătă în așteptarea ei. Suporterii spanioli și-au făcut simțită prezența cu adevărat abia ieri, când au invadat străzile din centru. „Fiesta” a avut caracter general, la atmosferă contribuind deopotrivă fanii lui Atletico și de la Bilbao.
Pentru câteva zile, Bucureștiul a devenit oraș iberic: se trăiește în ritm de corida, se cântă în spaniolă, iar barurile din Centrul Vechi își îmbie mușteriii veniți de la celălalt capăt al Europei cu meniuri în limba lui Cervantes. Oriunde mergi, vezi tricouri, fulare și steaguri cu emblemele lui Atletico și Bilbao, iar centrul Bucureștiului a devenit un furnicar. Și încă nu a venit grosul suporterilor iberici, așteptați abia azi. Probabil că și din acest motiv, zonele pentru fani, create special de UEFA în piețele Constituției și George Enescu, erau pustii ieri, semn că suporterii celor două finaliste au preferat căldura emanată de pub-urile din Centrul Vechi. Se cântă, se flutură steaguri și se consumă multă bere, iar spaniolii par mai mult decât încântați de orașul care le-a devenit gazdă pentru câteva zile.
„Vom reveni în București cu drag. Nu ne așteptam să fie atât de frumos. Și sperăm ca bucuria noastră de a ne afla aici să fie întregită și de o victorie a lui Atletico”, ne-a spus un suporter al madrileni
După ce a suferit de depresie și a fost aproape de retragerea definitivă din snooker, Ronnie O”Sullivan a revenit în prim-plan. Englezul în vârstă de 36 de ani a devenit campion mondial pentru a patra oară în carieră, după ce l-a învins clar pe Ali Carter, scor 18-11, în finala ediției din acest an a competiției care are loc în teatrul „Crucible” din Sheffield. Pentru Ronnie a fost primul titlu după patru ani.
Finalistele Europa League sunt la București. Aseară, delegațiile celor două au aterizat pe aeroportul „Aurel Vlaicu”, unde au fost în vigoare măsuri de securitate excepționale.
Lotul lui Atletico a cunoscut o schimbare radicală în ultimii doi ani. Niciunul dintre cei 11 titulari ai madrilenilor din finala Europa League din 2010, câștigată de spanioli cu 2-1 în fața lui Fulham, nu se va regăsi mâine în primul „11″.
Wolfgang Stark (foto, în stânga), arbitrul finalei Europa League de la București, este un personaj controversat în lumea fotbalului european. Bancherul în vârstă de 42 de ani a trecut pr
Un singur gol îl mai despărțea pe Messi (foto) de recordul de 47 de reușite într-un sezon, stabilit de Dudu Georgescu acum 35 de ani. Argentinianul nu a ținut cont de istorie și a marcat patru goluri împotriva lui Espanyol, ajungând la cota 50 în Primera, cu o etapă înainte de finalul campionatului.
După 44 de ani, așteptarea lui City e aproape de sfărșit! Investițiile șeicului Mansour bin Zayed și-au atins scopul, iar echipa lui Mancini este la doar 90 de minute de titlu în Anglia. City a câștigat ieri cu Newcastle (scor 2-0, „dublă” Yaya Toure, foto), în etapa a 37-a din Premier League, și rămâne la egalitate de puncte cu United (86). Cu o etapă înainte de final, „cetățenii” stau mai bine la golaveraj, următorul criteriu de departajare.
Cele patru goluri marcate de Messi în meciul cu Espanyol (scor 4-0), din etapa a 37-a din Primera, au trecut în plan secund. Sâmbătă seara, star pe „Camp Nou” a fost Pep Guardiola, antrenorul care va pleca la sfârșitul acestui sezon de la echipa catalană.
Britanicul Mark Cavendish (Sky) a câștigat etapa a doua a Turului Italiei, învingându-i la sprint pe Matthew Goss (Orica-GreenEdge) și pe surprinzătorul francez Geoffrey Soupe (FDJ-BigMat).
Americanul Taylor Phinney (BMC Racing Team) este primul lider în Giro 2012, după ce a câștigat contratimpul individual de la Herning. Pentru o zi, orașu
Chelsea se impune în finala Cupei Angliei, scor 2-1, și băieții lui Di Matteo merg optimiști la Munchen pentru finala Champions League.
Demis de la Fiorentina după ce l-a bătut miercuri pe sârbul Adem Ljajic, în timpul meciului cu Novara (scor 2-2) din etapa a 36-a din Serie A, antrenorul Delio Rossi și-a cerut scuze public pentru gestul său. Totuși, fostul antrenor al echipei Viola spune că sârbul l-a provocat și că gestul său este justificat.
Cine-l mai oprește pe Messi (foto)? După ce a doborât recordul lui Gerd Muller de 67 de goluri marcate într-un singur sezon în toate competițiile, Messi este la un singur pas de recordul lui Dudu Georgescu, 47 de reușite într-un singur sezon în campionat.
Stilul de viață excentric lui al Mario Balotelli este din nou subiect de bârfă în Anglia. „Imaginați-vă cel mai bun film de animație pe care l-ați văzut vreodată. Așa e fiecare zi din viața lui Mario”, a declarat fosta amantă a lui Balotelli, Chloe Evans, pentru The Sun.
Parafrazând titlul celebrului film de acțiune din anii ”60, Turul Italiei 2012 promite să fie o afacere exclusiv italiană. Michele Scarponi (câștigător la masa verde în 2011) și Ivan Basso (câștigător în 2006 și 2010) sunt marii favoriți la victorie după cele 21 de etape programate în acest an.
Hegemonia Barcei în campionatul spaniol s-a încheiat aseară, o dată cu succesul Realului în fața lui Bilbao (3-0). Cu două etape înainte de final, „albii” s-au distanțat la șapte puncte de marea rivală și au câștigat matematic titlul. Primul după patru ani.
Manchester United a pierdut luni cu City (scor 0-1) și s-a văzut egalată la puncte de formația antrenată de Roberto Mancini, cu doar două etape înainte de finalul sezonului în Anglia. City e acum lider, la golaveraj, iar cel mai nervos e Alex Ferguson, managerul oaspeților, care în timpul meciului a fost la un pas să se ia la bătaie cu antrenorul gazdelor, Mancini.
Roy Hodgson, un antrenor fără mari performanțe, va fi numit în următoarele ore selecționerul Angliei. Decizia Federației a fost criticată dur de presa din Insulă
Roy Hodgson i-a luat fața lui Harry Redknapp în cursa pentru postul de manager al naționalei Angliei. Ieri, antrenorul lui Tamaș la West Bromwich, a purtat discuții cu oficialii Federației Engleze, iar numirea sa este o chestiune de ore. Hodgson nu e însă deloc pe placul presei din Insulă, care-l consideră un tehnician mediocru, fără rezultate notabile în cei 36 de ani de carieră.
Echipa „blaugrana” a pierdut titlul și Liga, dar vrea să-l scoată golgheter pe argentinian. Messi și Ronaldo sunt acum la egalitate (43)!
Campion a treia oară cu Porto, Cristian Săpunaru și-ar fi dorit un parcurs mai lung în cea mai tare competiție intercluburi
Din 1986 la United, cu zeci de derby-uri la activ, Sir Alex Ferguson l-a nominalizat pe cel mai important. Cel din această seară, cu rivala locală. Presiunea e mai mare însă la City, care e „condamnată” să câștige pentru a spera la primul titlu după 48 de ani și după sutele de milioane investite de șeici. O eventuală victorie în fața rivalei îi va trimite pe „cetățeni” pe prima poziție, cu doar două etape rămase de disputat.
„Bătrâna Doamnă” a făcut un pas mare spre primul titlu după nouă ani, impunându-se ieri cu 4-0 la Novara, în etapa a 35-a din Serie A. Juventus nu a pierdut încă în acest sezon și a doborât recordul Milanului stabilit în urmă cu 20 de ani. Atunci, „diavolii” lui Fabio Capello câștigau titlul după ce nu pierdeau niciun meci în cele 34 de etape disputate.
Sfârșit de eră la Barcelona. După patru ani în care a câștigat 13 trofee, Josep Guardiola a decis să renunțe la postul de antrenor al echipei catalane. Tehnicianul în vârstă de 41 de ani și-a motivat decizia prin uzura psihică acumulată în cea mai bună perioadă din istoria Barcei. Locul său a fost luat deja de secundul Tito Vilanova, o nominalizare surpriză.
Fundașul Realului e luat la mișto după ce a șutat penibil de la unsprezece metri
După ce a trimis mingea în tribună de la punctul cu var, Sergio Ramos a devenit ținta ironiilor pe internet.
Ratarea lui Sergio Ramos a ajuns subiect de glume pe internet între fanii fotbalului. Considerat unul dintre cei mai buni executanți de penalty-uri din lotul Realului, fundașul spaniol a cedat presiunii și a trimis balonul în tribună. Imediat, glumele pe seama fundașului au început să curgă. „Penalty-ul lui Ramos tocmai a ajuns pe Lună” sau „Armata nord-coreeană l-a contactat pe Sergio Ramos pentru a afla cum poate să trimită proiectile în spațiu”, au fost glumele preferate ale microbiștilor pe rețelele de socializare. Fundașul Realului a rămas însă impasibil: „Am evoluat mereu bine sub presiune. Îmi voi asuma din nou responsabilitatea dacă va fi nevoie de mine pentru un penalty”.
Finalul semifinalei cu Bayern l-a prins pe Jose Mourinho în genunchi. Tehnicianul portughez a digerat cu greu eliminarea din Liga Campionilor și a dat vina pe obosea
După ce a trimis mingea în tribună de la punctul cu var, Sergio Ramos a devenit ținta ironiilor pe internet. Ratarea lui Sergio Ramos a ajuns subiect de glume pe internet între fanii fotbalului. Considerat unul dintre cei mai buni executanți de penalty-uri din lotul Realului, fundașul spaniol a cedat presiunii și a trimis balonul în tribună. Imediat, glumele pe seama fundașului au început să curgă. „Penalty-ul lui Ramos tocmai a ajuns pe Lună” sau „Armata nord-coreeană l-a contactat pe Sergio Ramos pentru a afla cum poate să trimită proiectile în spațiu”, au fost glumele preferate ale microbiștilor pe rețelele de socializare. Fundașul Realului a rămas însă impasibil: „Am evoluat mereu bine sub presiune. Îmi voi asuma din nou responsabilitatea dacă
Fernando Llorente este omul anului în Țara Bascilor! Atacantul lui Athletic Bilbao a marcat un gol și a reușit două pase decisive aseară, în semifinala cu Sporting Lisabona, câștigată cu 3-1 de echipa spaniolă. Bilbao s-a calificat după 35 de ani într-o finală europeană, iar bascii vor invada Bucureștiul pe 9 mai.
Când se aștepta mai puțin, Roman Abramovici (foto), patronul lui Chelsea, este aproape să-și vadă visul împlinit: câștigarea Ligii Campionilor. „Voi face din Chelsea cel mai mare club din lume”, promitea Roman Abramovici în 2003, când a cumpărat echipa londoneză. După nouă ani, magnatul rus nu a pus încă mâna pe cel mai import
Barcelona e în genunchi. Catalanii au pierdut cele mai importante două trofee din acest sezon în doar trei zile. Chelsea a eliminat echipa lui Guardiola în semifinalele Ligii Camp
Biletele pentru meciul de luni dintre Manchester City și Manchester United s-au epuizat de mai bine de o lună. Pe piața neagră, prețul unui tichet a ajuns și la 1.600 de euro, record absolut pentru Anglia.
Emoții mari pentru Juventus și Milan în etapa a 34-a din Serie A. Cei doi granzi au așteptat până în ultimele zece minute ale meciurilor cu Cesena și Genoa pentru a înscrie golurile care le-au adus victoria și au păstrat echilibrul în campionatul din Cizmă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER