Ceea ce se vehicula de câteva luni, s-a confirmat ieri. Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că Jose Mourinho nu va mai continua pe banca madrilenilor. „În urma unei ședințe a consiliului director am decis ca vom încheia contractul cu actualul antrenor al nostru, Jose Mourinho, la finalul acestui sezon. Sunt de părere că perioada pe care el a petrecut-o pe banca Realului a oferit un salt calitativ din punct de vedere al jocului”, a spus Perez, care apoi a afirmat că în acest moment clubul din capitala Spaniei nu este în negocieri cu niciun antrenor. Nu de aceeași părere sunt oficialii lui PSG. Concret, în opinia acestora, madrilenii au discutat deja cu Ancelotti privind o mutare pe „Bernabeu”. Asta deși șeicii care o conduc pe PSG nu le-au permis vicecampionilor Spaniei să negocieze cu tehnicianul italian.
Cea mai dură înfrângere a madrilenilor pe propriul teren în finala Cupei a venit în 2002, chiar în ziua centenarului, în fața lui Deportivo La Coruna
De 14 etape nu mai pierduse Dinamo Moscova în prima ligă rusă! Mai exact din 4 noiembrie 2012, când moscoviții erau învinși pe terenul lui FC Krasnodar, scor 0-2. Ieri însă, seria echipei lui Petrescu s-a oprit. Surprinzător, chiar în fața „lanternei” Alania Vladikavkaz. La finele unui meci în care Dinamo nu a strălucit și a părut vizibil incomodată de jocul Alaniei, echipa lui Petrescu a cedat cu 1-0. Un eșec care nu e decisiv în ceea ce privește șansele lui Dinamo de a merge în Europa League, dar care va cântări greu în economia luptei cu Kuban, Spartak și Rubin Kazan.
Ferguson s-a retras după 1500 de meciuri pe banca „diavolilor”, record în istoria Premier League A fost primul rezultat de 5-5 din istoria Premier League și doar al doilea din istoria lui Manchester United
„Nu am cum să mă ascund. E cel mai slab sezon din cariera mea”. Declarația îi aparține lui Jose Mourinho și a fost oferită presei după finala Cupei Spaniei de vineri, pierdută de madrileni pe „Santiago Bernabeu” în fața rivalei Atletico, scor 1-2, după prelungiri.
La doar o zi după finala pierdută de Real pe „Bernabeu”, presa spaniolă a publicat o fotografie care i-a supărat și mai mult pe suporterii Realului.
Atletico Madrid nu mai câștigase o Cupă a Spaniei de 17 ani. Surprinzător, madrilenii au reușit acest lucru vineri, chiar în fieful marii rivale, Real. Victoria adusă în prelungiri de golul lui Miranda din minutul 99 înseamnă mai mult decât orice statistică. Și este prima înregistrată de Atletico în fața Realului în ultimii 14 ani, timp în care echipa de pe „Bernabeu” nu a pierdut timp de 25 de meciuri consecutive în fața rivalei! Iar succesul a fost sărbătorit cu mare fast de suporteri și jucători, aceștia invadând sâmbătă seara Piața „Neptuno”, locul tradițional de sărbătoare al victoriilor importante ale lui Atletico.
Italianul Giovanni Visconti (Movistar) a câștigat ieri etapa a 15-a a Turului Italiei, cu final în cățărare pe legendarul Col du Galibier. Favoriții au făcut meci egal, într-o etapă marcată de o ninsoare puternică.
San Antonio Spurs a început în forță finala Conferinței de Vest, reușind să câștige categoric, scor 105-83, meciul 1 al duelului cu Memphis Grizzlies, disputat aseară la San Antonio.
Indiana Pacers s-a calificat pentru prima oară după nouă ani în finala Conferinței de Est a NBA, după ce a câștigat aseară meciul șase al semifinalei cu New York Knicks, scor 106-99.
Mauro Santambrogio (Vini Fantini-Selle Italia) a câștigat etapa a 14-a a Turului Italiei, cu final în cățărare la Bardonecchia, după 180 de kilometri dificili. Ploaia și ninsoarea au modificat traseul etapei, cățărarea de la Sestriere ieșind din parcurs. Liderul Vincenzo Nibali (Astana) a terminat etapa pe doi și a câștigat timp față de adversarii săi.
Bradley Wiggins (Sky) a abandonat astăzi din Turul Italiei, motivul fiind o infecție pulmonară, care nu i-a permis britanicului să evolueze la potențial ridicat.
Sîrbul Viktor Troicki (27 de ani / 42 ATP) a făcut show, ieri, la Roma, în timpul meciului cu Ernests Gulbis (24 de ani / 46 ATP), în turul doi. Troicki este jucătorul pentru a căruit calmitate ai fi capabil să bagi mâna în foc. Dar nu ieri a fost momentul potrivit!
San Antonio Spurs s-a calificat în această dimineață în finala Conferinței de Vest din NBA, după ce a câștigat cu 94-82 meciul șase al semifinalei cu Golden State Warriors.
Fernando Torres garantează trofee. Miercuri, ibericul a devenit primul jucător din istorie care deține simultan trofeele Ligii Campionilor, Europa League, Campionatului Mondial și Campionatului European și a jucat cel puțin un minut în toate finalele
Mark Cavendish (Omega Pharma-Quick Step) și-a trecut în cont victoria cu numărul 100 din carieră, după ce s-a impus în etapa a 12-a a Turului Italiei, disputată între Longarone și Treviso. Bradley Wiggins (Sky) a pierdut trei minute, acuzând probleme serioase după o răceală.
Timp de 41 de ani, Thomas Schaaf a fost jucător și antrenor la Werder Bremen. Ieri, contractul tehnicianului a fost încheiat de comun acord
Memphis Grizzlies a produs marea surpriză a acestui play-off, calificându-se în finala Conferinței de Vest, după ce a câștigat cu 88-84 meciul din deplasare cu Oklahoma City Thunder.
Fernando Torres a devenit aseară primul jucător din istoria fotbalului care este campion mondial, campion european, câștigător al Ligii Campionilor și al Europa League în același timp. În aceeași situație se află și coechipierul său, Juan Mata.
Fostul atacant al „câinilor” este dorit în această vară de Dinamo Moscova, echipa lui Dan Petrescu
Chelsea a câștigat Europa League în fața lui Benfica, 2-1. Ivanovic a adus victoria echipei lui Benitez în minutele de prelungiri
Atacantul francez al lui QPR, Loic Remy, a fost arestat azi de poliția londoneză, fiind suspectat că a violat o tânără.
Pe 14 aprilie, Kobe Bryant suferea cea mai gravă accidentare din carieră. Atunci, superstarul lui Los Angeles Lakers și-a rupt tendonul lui Ahile, într-o fază în urma căreia „Staples Center” a rămas fără glas.
Eusebio s-a rugat în 1990 la mormântul lui Guttmann pentru desfacerea blestemului, dar „vulturii” au pierdut cu Milan, scor 0-1.
Indiana Pacers a câștigat aseară meciul patru al semifinalei Conferinței de Est cu New York Knicks, scor 93-82, și este la o singură victorie de calificarea în ultimul act.
Columbianul Rigoberto Uran (Sky) a câștigat azi etapa a zecea din Turul Italiei, cu final în cățărare la Altopiano del Montasio. Uran pare că devine liderul echipei britanice, după ce Bradley Wiggins a pierdut din nou timp față de principalii favoriți.
Miami Heat mai are nevoie de o singură victorie pentru a ajunge în finala Conferinței de Est din NBA, după ce a câștigat aseară cu 88-65 meciul disputat pe terenul lui Chicago Bulls.
Ce au în comun Sportul Studențesc, Gloria Bistrița și Politehnica Timișoara? Toate cele trei echipe au retrogradat în liga secundă din cauza problemelor financiare, nu din cauza unor motive sportive, în urmă cu doi ani. Acum, Rapid, Universitatea Cluj și CS Severin sunt în aceeași situație. Însă situația celor trei cluburi românești nu este singulară. În ultimul deceniu, zeci de cluburi din alte ligi importante europene au fost penalizate sau au retrogradat din cauza datoriilor pe care le-au acumulat de-a lungul existenței. „Victime” au căzut și cluburi de tradiție precum Glasgow Rangers, Strasbourg, Southampton sau Portsmouth.
Aproape 100.000 de fani ai lui Manchester United au ieșit în stradă pentru a sărbători alături de jucători cel de-al 20-lea titlu din istoria „diavolilor” Vremea ploioasă a ținut în casă numeroși suporteri, dar adevărații fani ai lui United au condus sute de kilometri pentru a fi alături de favoriți Bucuria suporterilor lui Manchester United pentru titlul cu numărul 20 din istorie a fost temperată de anunțul retragerii lui Sir Alex Ferguson de la cârma echipei pe care a condus-o în ultimii 26 de ani. Însă acest lucru nu i-a oprit pe jucătorii „diavolilor” să sărbătorească titlul cu numărul 20 de parcă ar fi fost primul! Imediat după victoria cu Swansea de duminică, aceștia l-au lăsat pe Sir Alex Ferguson să se bucure alături de nepoți și să ridice deasupra capului ultimul trofeu din carieră. Iar după bucuria de pe „Old Trafford”, aceștia au închiriat un club unde au petrecut până în zori alături de soții și prieteni.
Fostul jucător de tenis suedez Björn Borg, număr unu mondial, poreclit și Ice Man, a oferit un interviu în exclusivitate pentru site-ul oficial al turneului de la Paris, Roland Garros. Suedezul, câștigător a șase titluri la Paris, nu numai că l-a felicit pe Rafa Nadal pentru titlurile sale aici, șapte la număr, ci i-a și urat să câștige din ce în ce mai multe. Și da, Borg este cunoscut ca fan necondiționat al lui Nadal.
Serena Williams a învins-o, ieri, pe rusoaica Maria Șarapova (2 WTA) în finala turneului de la Madrid, scor 6-1, 6-4. Este al doilea trofeu consecutiv pentru americancă. Anul trecut, ,,ghinionista” de pe locul secund a fost Victoria Azarenka (3 WTA) din Belarus.
Golden State Warriors a reușit aseară să câștige meciul patru din semifinala Conferinței de Vest cu San Antonio Spurs, scor 97-87, după o repriză de prelungiri.
Memphis Grizzlies a câștigat azi-noapte meciul trei din semifinala Conferinței de Vest a NBA cu Oklahoma City Thunder, scor 87-81.
Miami Heat a câștigat al doilea meci la rând în fața lui Chicago Bulls în semifinala Conferinței de Est, scor 104-94, ducând scorul în runda dintre cele două echipe la 2-1.
Manchester City a pierdut finala Cupei Angliei, partidă disputată pe Wembley. Unicul gol al meciului a fost marcat de Ben Watson în minutul 90+1.
Surpriză în Giro! După ce a pierdut ieri aproape un minut și jumătate în fața lui Vincenzo Nibali, Bradley Wiggins nu a câștigat decât 11 secunde în fața italianului în proba de contratimp de azi, din etapa a opta a Giro.
Rooney a fost obligat să îi plătească 170.000 de euro lui Moyes drept daune de imagine
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER