Înainte de a marca o „dublă” pentru naționala Suediei, în meciul din preliminariile Euro 2016 contra Muntenegrului, Zlatan Ibrahimovic a produs unul dintre cele spectaculoase imagini ale anului
Chris Froome (Sky) a câștigat etapa a opta din Criteriul Dauphine, impunându-se și în clasamentul general al competiției, cu 10 secunde în fața lui Tejay van Garderen (BMC). Froome a atacat în ultimii trei kilometri ai manșei cu final în ascensiune la Valfrejus, exact pe pantele cele mai grele ale cățărării
Sepp Blatter se gândește să revină la președinția FIFA, fiind susținut de federațiile din Asia și Africa, exact cele care i-au adus mandatul de președinte, la votul din 29 mai 2015
Chiar dacă România nu a reușit să se impună cu Irlanda de Nord, la Belfast, Mircea Lucescu este de părere că remiza albă este un rezultat bun în perspectiva calificării. În urma rezultatului de 0-0, „tricolorii” rămân pe primul loc în grupă, urmând să se decidă calificarea în mod direct în meciul cu Ungaria.
România s-a calificat pentru a 22-a oară la Campionatul Mondial de handbal feminin, dar tricolorele lui Tomas Ryde au suferit mult în returul de la Cluj, pe care l-au pierdut cu 28-24. La general, România s-a impus cu 56-54, dar evoluția din retur a șters cu buretele meciul bun din partida tur. Serbia a condus și la cinci goluri, iar echipa națională și-a arătat limitele, fiind din nou arhidependentă de Neagu
Cu o victorie în fața Irlandei de Nord, naționala României ar urca pe locul 6 în ierarhia FIFA, fiind depășită doar de finalistele Mondialului de anul trecut, Argentina și Germania, dar și de Belgia, Columbia […]
După semnarea unor contracte cu Bergenbier și Bancpost, FRF a găsit un nou sponsor principal. Este vorba despre gigantul Telekom, care va fi prezentat luni FRF a anunțat vineri că a oficializat deja semnarea unui […]
Michael O’Neill, managerul Irlandei de Nord, este protagonistul unui feature în ediția online a cotidianului The Guardian, fiind considerat unul dintre cei mai talentați manageri din noul val. O’Neill a reușit performanțe impresionante la Shamrock, cu care a câștigat două campionate ale Irlandei și s-a calificat în grupele Europa League și a condus echipa nord-irlandeză către locul secund în preliminariile Euro 2016
Greul abia acum începe pentru Petrolul. Planul de reorganizare a fost votat de creditori, însă graficul de rambursare este unul criminal pentru ploieșteni: aceștia au de plată 8,6 milioane de lei în primul an, 9,23 milioane de lei în anul doi, iar în ultimul an, 10,61 milioane de lei sunt prognozați. Totuși, în această schemă sunt luate în calcul toate datoriile către ANAF, unele pentru care Petrolul se judecă cu Fiscul și, cred șefii clubului, au șanse mari să câștige
După ce l-a acontat pe Dan Bucșa și l-a convins pe Gabi Mureșan să semneze un nou contract, ASA Târgu Mureș e aproape să semneze și cu Bănel Nicoliță. Fostul mijlocaș al Stelei a confirmat interesul echipei mureșene, urmând ca angajamentul să fie semnat vineri
Golden State Warriors a egalat situația în finala NBA, după ce a câștigat meciul patru al finalei cu Cleveland Cavaliers, disputat în Ohio, scor 103-82. Pentru Warriors e suficient acum să câștige cele două meciuri pe care le mai are de jucat pe teren propriu pentru a câștiga primul titlu după 40 de ani
Congolezul Jeremy Bokila a semnat joi un contract pe doi ani și jumătate cu echipa Guangzhou R&F, la care Cosmin Contra este antrenor. Atacantul de 26 de ani a semnat un contract pe doi ani și jumătate
Romain Bardet (AG2R-La Mondiale) a câștigat prima cursă de World Tour din carieră, după ce s-a impus în etapa a cincea din Criteriul Dauphine, cu final în cățărare, la Pra Loup. Chris Froome (Sky) a atacat din pluton, dar nu a putut rezista pe final, când Tejay van Garderen (BMC) l-a depășit, iar americanul a devenit noul lider al cursei
Rodrigo Pastorini a părăsit echipa Petrolul Ploiești, după ce și-a reziliat contractul joi. Uruguayanul de 25 de ani a semnat deja cu o altă echipă, în Mexic, unde va primit de două ori și jumătate mai mulți bani lunarRodrigo Pastorini a părăsit echipa Petrolul Ploiești, după ce și-a reziliat contractul joi. Uruguayanul de 25 de ani a semnat deja cu o altă echipă, în Mexic, unde va primit de două ori și jumătate mai mulți bani lunar
Cea mai interesantă ediție din istorie a Copa America debutează vineri dimineață, cu meciul dintre Chile și Ecuador, programat la ora 02:30, în direct pe DigiSport. Argentina, Brazilia, Columbia și Chile sunt principalele favorite la victorie, iar ProSport îți prezintă patru motive pentru care competiția merită urmărită
Peterson Pecanha (35 de ani) este goalkeeperul cel mai căutat în Liga 1 în acest moment. Brazilianul este dorit de Steaua, Dinamo, ASA Târgu Mureș, ba chiar și Petrolul i-a oferit un contract. Dar lipsa de acțiune a echipelor menționate mai sus îl ajută pe Hagi, care îl dorește la Viitorul pe portarul brazilian
Dorit de Steaua, mijlocașul Oțelului, Florin Cernat, a semnat în această seară cu Viitorul, echipa patronată și antrenată de Gheorghe Hagi. Florin Cernat este al treilea transfer al Viitorului din această vară, mijlocașul de 35 […]
Dat afară de Petrolul în primăvară, Geraldo Alves (34 de ani) are șanse mari să revină în România, unde e dorit de trei echipe din Liga 1
40 de puncte ale lui LeBron James și 20 din partea lui Matthew Dellavedova au fost suficiente pentru Cleveland Cavaliers să câștige meciul trei al finalei NBA cu Golden State Warriors, scor 96-91. E 2-1 la general, iar Cleveland e la doar două victorii de titlu. Prima poate fi obținută vineri dimineață, tot pe teren propriu
Petrolul a reușit să perfecteze încă trei transferuri după ce la finalul săptămânii trecute gruparea ploieșteană l-a achiziționat pe atacantul ivorian Harlem-Eddy Gnohere.
După scăderi masive de buget pentru CM 2018, rușii se confruntă cu o altă mare problemă: liderii celor mai puternice țări din lume iau în calcul crearea unor presiuni pentru schimbarea gazdei turneului final de peste trei ani
Eden Hazard l-a depășit pe Cristiano Ronaldo în topul celor mai valoroși jucători din lume, conform Centrului Internațional de Studii Sportive. Leo Messi continuă să fie de departe cel mai scump jucător din lume, cu o valoare aproape dublă decât cea a lui Hazard
Jean-Sony Alcenat, cel mai bun fundaș dreapta din sezonul trecut, va semna cu Steaua, însă nu va putea fi folosit în startul sezonului. Motivul? Este convocat la naționala statului Haiti, care va juca la Gold Cup, în perioada 7-26 iulie. Astfel, Alcenat va rata cel puțin trei etape în Liga 1 și un tur preliminar
După un sezon dificil, în care Barcelona a câștigat toate trofeele puse în joc, jucătorii catalani și-au dat frâu liber emoțiilor într-o paradă spectaculoasă, care a avut loc pe străzile orașului catalan, dar și la arena Camp Nou
LeBron James a reușit un triple-double (39 de puncte, 16 recuperări, 11 pase decisive) în victoria obținută luni dimineață de Cleveland Cavaliers, scor 95-93, după o repriză de prelungiri, în meciul doi al finalei NBA cu Golden State Warriors. Cavs a egalat scorul general la 1, iar dacă reușește să câștige toate meciurile de pe teren propriu din această serie, are acontat titlul, primul din istorie
Sir Bradley Wiggins, britanicul de 35 de ani care a câștigat Turul Franței în 2012, este noul deținător al recordului orei, după ce a rulat 54,526 de kilometri într-o oră pe velodromul din Londra, în fața unui public incandescent. Precedentul record aprobat de UCI fusese cel al unul alt britanic, Alex Dowsett, de la Movistar, care parcursese 52,937 kilometri într-o oră, în urmă cu o lună, la Manchester
România a învins Serbia cu 32-26 și e ca și calificată la Mondialul de handbal feminin din Danemarca. Echipa lui Ryde a jucat excelent pe alocuri, s-a relaxat pe final și, în afara accidentării Paulei Ungureanu, a avut un joc aproape perfect pentru timpul scurt pe care suedezul l-a avut pe banca tehnică a echipei
Golden State Warriors conduce cu 1-0 în finala NBA, contra lui Cleveland Cavaliers, după ce californienii s-au impus cu 108-100 în primul meci, disputat vineri dimineață. LeBron James a marcat 44 de puncte, dar nu a putut evita eșecul în prelungiri, venit în urma unei mutări tactice inteligente a antrenorului echipei din Oakland, Steve Kerr
Astra este una dintre puținele echipe din Liga 1 care are în lot fotbaliști care pot fi valorificați. Gigi Becali a declarat că îi dorește pe Constantin Budescu, William De Amorim și Silviu Lung, dar numai pentru portar se cere un milion de euro și astfel s-a renunțat la achiziționarea lui. În schimb, Steaua s-a reorientat și pe lângă De Amorim și Budescu îl dorește acum și pe Denis Alibec.
Tomas Ryde, noul selecționer al naționalei de handbal fete a României, a acordat un interviu pentru ProSport în care a vorbit despre cele două luni și jumătate petrecute pe banca tricolorelor. Suedezul se declară încântat de calitatea jucătoarelor din naționala României și spune că nu dorește să facă schimbări masive. A făcut deja o modificare importantă: le cere fetelor să ofere feedback la fiecare fază la antrenament, pentru a deveni mai unite. Barajul contra Serbiei (turul pe 6 iunie, de la ora 21:00, returul peste o săptămână, la 17:00, la Cluj) e primul test adevărat pentru Ryde, care speră să califice naționala la Mondialul din Suedia
Justin Mengolo (21 de ani) este aproape de a semna un contract cu Petrolul, după ce își va încheia socotelile cu Universitatea Cluj. Unul dintre cei mai buni jucători ai clujenilor, Mengolo a declarat pentru ProSport că în Liga 1 va juca doar la Petrolul din sezonul viitor, deși are oferte și de la alte echipe
După ce a câștigat tot ceea ce putea câștiga cu Steaua în acest sezon, Costel Gâlcă părăsește echipa, după doar un an petrecut în Ghencea. Tehnicianul a apărut la finalul partidei doar un zâmbet, fiind extrem de mulțumit de performanțele reușite, care îi garantează un contract în viitor
Pentru prima oară în istoria seriei FIFA, 16 echipe de fotbal feminin vor fi incluse în ediția 2016 a jocului! Potrivit cotidianului The Guardian, 12 echip internaționale, incluzându-le aici pe reprezentativele Canadei, Braziliei, Angliei, Germaniei și Spaniei, dar și cinci echipe de club vor fi incluse în joc, iar userii vor putea juca cu aceste formații chiar împotriva echipelor de tradiție.
Fabio Aru (Astana) a câștigat a doua etapă consecutivă în Turul Italiei, cu final în cățărare la Sestriere și și-a consolidat poziția secundă în clasamentul general al competiției, în spatele lui Alberto Contador (Tinkoff-Saxo). Spaniolul a fost distanțat pe Cima Coppi din acest an, cel mai înalt munte din Giro, Colle delle Finestre, dar cele două minute și jumătate pierdute în fața lui Aru nu l-au speriat o secundă pe Contador
Fabio Aru (Astana) a câștigat a doua etapă din carieră în Giro, după ce s-a impus în runda cu final la Cervinia, în cățărare. Rutierul de 24 de ani, lider în clasamentul tinerilor, le-a luat rivalilor săi din clasamentul general un minut și jumătate, urcând pe poziția secundă la general, la 4 minute și jumătate în spatele lui Alberto Contador
După etapa a 29-a, ASA Târgu Mureș era noul lider al Ligii 1, remontând incredibil un handicap de 13 puncte în fața Stelei, în doar 11 etape, după o victorie în fața campioanei ultimilor trei ani pe Arena Națională, scor 1-0. Dar de atunci, ASA a pierdut trei din cele cinci partide jucate în Liga 1, confirmând predicția ProSport privind dificultatea superioară a programului mureșenilor față de cel al steliștilor. A fost un colaps neașteptat al unei echipe care a pornit ca o candidată la retrogradare, care a schimbat trei antrenori, dar și-a revenit spectaculos pentru a condimenta un campionat care părea decis la startul returului. Care au fost, însă, motivele pentru care ASA a căzut atât de necontrolat în ultima perioadă?
Oțelul a retrogradat, deși a câștigat ultimele trei meciuri din Liga 1, iar viitorul pare sumbru. Alex Tudorie, unul dintre marcatorii din victoria cu ASA Târgu Mureș, scor 2-1, a declarat la finalul partidei că numeroși jucători vor pleca, însă problemele sunt și mai mari
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER