După ce a declanșat un scandal între Dinamo și Rapid, Cesinha are mari șanse să înceapă returul la o altă echipă, dar din îndepărtata și friguroasa Rusie.
Conform unor surse apropiate jucătorului, acesta este dorit de Saturn Ramenskoe, grupare care „s-a îndrăgostit” de mijlocaș în turneul efectuat de bucureșteni în Antalya. Interesul rușilor s-a născut dintr-o întâmplare, după ce oficialii clubului Saturn au venit la meciul cu Jagirllonia Bialzstok ca să-l urmărească pe Marius Constantin.
Ieri-seară, Realitatea TV anunța că Viorel Hrebenciuc ar urma să preia Rapidul, în numele unor investitori greci și români, printrei ei, neregăsindu-se însă și Jean Valvis. Cel care confirma presupusa preluare a fost chiar președintele lui Dinamo, Nicolae Badea. În replică, George Copos (foto) a declarat pentru ProSport că nu se pune problema ca Rapidul să ajungă la un om cunoscut drept suporter înfocat al Stelei. „Voi lăsa Rapidul pe mâna unuia mai bun ca mine, și acest om va fi un rapidist adevărat. Nu spun că domnul Hrebenciuc nu este un om bun, dar este stelist, iar Rapidul nu va ajunge niciodată pe mâna unui stelist”, a precizat Copos. Și Gigi Becali, un apropiat al lui Hrebenciuc, nu crede în această variantă: „Nu are Victor atâția bani. Poate doar să conducă el pe banii investitorilor”.
Cazul „Iordache” a iscat un adevărat scandal între cele două cluburi. Mâine, litigiul dintre Dinamo și Pandurii va ajunge la Comisiile FRF. Până când cei de la federație vor lua o decizie în privința jucătorului, aseară, la București, Iordache (foto) a avut o întâlnire cu șeful celor de la Pandurii, Marin Condescu, pentru a lămuri situația. În prezența avocatului și a impresarului fotbalistului, șeful formației din Târgu Jiu l-a asigurat că va rezolva problema financiară legată de Dinamo, iar jucătorul a primit propunerea de a activa și în retur la Pandurii. Situația este avantajoasă atât pentru alb-roșii, care practic încasează cei 500.000 de euro datorie, iar Iordache va juca în continuare fotbal. Pentru că exista riscul ca în acest sezon să nu mai poată juca la niciun club. De ce? Deoarece Comisiile FRF nu l-au declarat liber de contract, mijlocașul intenționa să se adreseze celor de la TAS. Dar aici se acceptă un singur caz lunar, iar rezolvarea durează și câteva luni. Până la soluționare, jucătorul nu ar fi avut drept de joc la niciun club, ceea ce înseamnă că ar fi pierdut returul acestui campionat.
Recenta ieșire a lui Giovanni Becali, care l-a jignit și l-a scuipat pe Emanuel Terzian (foto) în studioul Sport.ro, a făcut valuri în ultimele zile. Dat fiind că au fost și voci care susțin că realizatorul emisiunii „Informația” a meritat ce a primit, fie din cauză că invită asemenea personaje, fie pentru că a fost ironic la adresa lui Becali, Terzian a ținut să își mai precizeze încă o dată poziția. „Constat cu surprindere că gestul în sine a și trecut în plan secundar, iar analiștii de ocazie s-au repezit să judece situația numai după secvențele finale, fără să fi urmărit emisiunea. Tuturor acestora le recomand să reasculte declarația personajului din zilele ulterioare, care a confirmat că a fost iritat de întrebările mult prea îndrăznețe. Atunci când adresezi întrebări cuminți, favorabile, nu riști niciodată să fii împroșcat cu zoaie. Când o faci, îți asumi riscuri. Și colegul meu Radu Banciu a fost la fel de blocat ca și mine, ca și ceilalți cinci-șase oameni din studio (operatori, sunetiști, regizor de platou) de reacția suburbană a personajului. Poate că într-o zi se va găsi un vodă care să pupe acolo unde a scuipat moșierul”, a spus Terzian.
Rapidiștii încearcă să vândă pe ultima sută de metri cât mai mulți jucători pentru a reuși să achite restanțele la stat și să poată obține licența pentru sezonul viitor. Unul dintre fotbaliștii giuleșteni care sunt aproape de o plecare de la Rapid este Marius Constantin (foto).
Fundașul a intrat în atenția echipei ruse Spartak Moscova, care a cerut referințe despre fotbalist și l-a monitorizat la meciurile amicale disputate de giuleșteni în Antalya. Rapid este dispusă să renunțe la cel poreclit „Spartanul” și datorită faptului că postul de fundaș central, pe care acesta evoluează, este bine acoperit de Fernandes și de J. P. Andrade, iar lui Constantin nu prea îi mai stă capul la Rapid.
De altfel, și în stagiul din Turcia compartimentul defensiv a funcționat la parametri normali, singurele goluri primite de „feroviari” fiind doar din penalty. Dacă va ajunge la Spartak, Marius Constantin ar fi al patrulea fotbalist român care va îmbrăca tricoul alb-roșu, după Adrian Iencsi, Florin Șoavă și Gabriel Tamaș.
Au dat un ceh Spartak Moscova s-a despărțit în această iarnă de fundașul ceh Radoslav Kovac, împrumutat la West Ham United. Problema este că în Rusia s-a introdus o lege care obligă folosirea a șase ruși în echipă. Fără Kovac, Spartak are deja nouă jucători străini.
Aflat în țara natală, Brazilia, Julio Cesar continuă conflictul cu Rapid și spune că, pe lângă sesizarea înaintată la FIFA, va da în judecată pe cale civilă clubul giuleștean.
Care mai e situația ta, Julio? Acum mă aflu în Brazilia, încerc să mă detașez de ultimele probleme pe care le-am întâmpinat, dar vreau să mă întorc în Europa…
Escapadele bahice ale lui Tamaș sunt numeroase, chiar șefii clubului spunând recent că fotbalistul nu se află la prima abatere de acest gen. Însă una din cele mai grave „peripeții” se pare că a durat două nopți, iar printre cei care i-au ținut companie s-ar fi aflat chiar Ioan Andone.
Handbalul, analizat prin prisma câștigurilor, este departe de fotbal. Cu toate astea, Marian Cozma reușise să-și strângă o sumă de bani cu care intenționa să-și cumpere propria casă, în comuna Pipera. Cu o parte din banii agonisiți, părinții i-au luat un loc de veci, chiar în Pipera.
Arabia Saudită continuă să-l șocheze pe Cosmin Olăroiu (foto)! Aflat de doi ani la Riad, fostul tehnician al Stelei credea că a trecut deja prin toate situațiile bizare cu care se putea întâlni. Un nou episod însă l-a convins că s-a înșelat.
E vorba despre o întâmplare petrecută înaintea ultimei etape de campionat, când Al-Hilal s-a deplasat la Jeddah pentru confruntarea cu Al-Ahli. Cu puțin timp înainte de joc, în momentul în care Oli se pregătea să anunțe primul „11″, a fost chemat de colaboratorii săi: „Nu mai poți să-l titularizezi pe Khalid Aziz. Federația ne-a trimis un fax în care ne-a anunțat că el s-a accidentat acum două săptămâni la națională și mai are nevoie de două zile de odihnă”.
Vești bune pentru rapidiști înaintea plecării în stagiul de pregătire din Antalya: ei au fost anunțați de conducători că-și vor primi cât de curând și banii pe decembrie. Situația de la Rapid tinde să se îmbunătățească. „Vrem să plecăm în Antalya liniștiți. Jucătorii trebuie să-și primească salariile și să se gândească doar la fotbal în cantonament. Așa că, găsiți bani!”, le-au transmis Nae Manea și Marian Rada oficialilor. Zis și făcut. Directorul general, Grigore Sichitiu, și președintele Consiliului de Administrație, Constantin Toma, caută insistent fonduri pentru achitarea restanțelor, iar jucătorii au fost deja anunțați că săptămâna viitoare își vor primi banii chiar și pe luna ianuarie! „Atmosfera nu e afectată deloc la echipă, deși s-au dat salariile doar pe noiembrie. Se fac eforturi să se achite și pe decembrie și ianuarie. Să vedem ce vom reuși”, recunoaște directorul tehnic, Nae Manea. Și Marian Rada este optimist: „Am primit promisiunea că vom fi cu banii la zi”. Giuleștenii vor pleca mâine în Antalya, unde vor sta până pe data de 14 februarie.
ProSport continuă să fie pe urmele jucătorului găsit în incinta Aeroportului „Henri Coandă” din București.
După ce a stat două zile prin salonul aeroportului, acesta a fost luat în primire de un amic al impresarului Ciprian pentru a fi îndrumat spre destinație. Când a fost sunat prima dată din redacție, Moises Soares (foto) a spus că este bine și se îndreaptă spre Galați. „Sunt OK acum, m-a luat un prieten de-al lui Ciprian și mă îndrept spre Galați. Nu știu la ce echipă”, ne-a dezvăluit acesta.
Povestea filmului „Terminalul”, cu Tom Hanks în rolul principal, care își face un adevărat adăpost într-una din zonele Aeroportului „J.F. Kennedy” din New York , își are corespondent în România, chiar pe „Henri Coandă” din București.
„Naționalitate portugheză, 24 de ani, pot juca atât fundaș dreapta, cât și fundaș stânga, am evoluat doar la Club de Futbol Benfica, liga a patra din Portugalia”. Așa se caracterizează, pe scurt, Moises Soares, un tânăr de culoare ce a venit în România să dea probe la Câmpia Turzii, dar care s-a oprit la Aeroportul „Henri Coandă”. Motivul?
Contactat și chemat de un anume Ciprian să dea probe în România, la echipa aflată pe ultimul loc din seria a doua a eșalonului secund. „N-am bani, de dormit nici nu mai spun, m-am întins pe scaune. Am vorbit cu el sâmbătă și am stabilit să vin în România marți, dar nu mai reușesc să dau de el, are telefonul închis”, a dezvăluit lusitanul, care însă nu-și pierde încrederea. „Sunt sigur că va veni cineva să mă ducă la destinație, nu vreau să cred că mă voi întoarce în Portugalia.
De fapt, nici nu am cum să mă întorc, pentru că Ciprian mi-a zis să îmi iau doar un bilet dus, iar eu acum nu mai am bani”, a povestit Soares, cu lacrimi în ochi. Ca situația critică a fotbalistului să fie completă, oficialii de la Câmpia Turzii neagă orice transfer și spun că nu au auzit de jucătorul de culoare. „Nu ni s-a propus niciun jucător, iar de acest Soares nu am auzit în viața mea”, a declarat Bogătean, președintele Câmpiei
Internaționalul român Cosmin Contra se află în ultimele șase luni de contract, iar alb-roșiii îl ademenesc cu un salariu de 500.000 de euro. Unul dintre jucătorii pe care acționarii din „Ștefan cel Mare” au încercat în ultimul timp, în repetate rânduri, să-l repatrieze este Cosmin Contra, cel care a evoluat la „câini” în perioada 1995-1999. Eforturile românilor ar putea fi răsplătite acum, iar fundașul de 33 de ani urma să facă parte din echipa care să ducă Dinamo în Liga Campionilor. Cum postul de fundaș dreapta este în continuare descoperit, „Guriță” pare soluția ideală.
Jucătorul lui Getafe trebuie să dea un răspuns cât mai curând, pentru că alb-roșiii vor să-l aibă alături în al doilea cantonament din Antalya, din perioada 4-19 februarie. „În al doilea cantonament va mai veni un jucător”, a confirmat Vasile Turcu. Sosirea lui Contra este „facilitată” și de diferendul dintre Dinamo și Blay. „Blay am înțeles că va discuta cu Borcea. El trebuie să se decidă, nu mai poate continua așa. Ori vrea să rămână, ori pleacă. În vară i s-a propus prelungirea contractului, însă a refuzat”, a explicat Rednic.
Sigur vine Scarlatache Un alt come-back în „Ștefan cel Mare” este Adrian Scarlatache, jucător care aparține „câinilor”, dar care a fost împrumutat la CS Otopeni. Scarlatache va face parte din lotul dinamoviștilor pentru stagiul de pregătire din Turcia. Măsura de a-l aduce înapoi pe fundașul de 22 de ani vine în urma refuzului lui Blay de a-și prelungi contractul din vară.
Patronul Vasluiului s-a săturat să mai aștepte de la Dinamo banii pe Ousmane N”Doye și a pus ieri tunurile pe șefii din „Ștefan cel Mare”.
„Au o sumă infimă de plătit, reprezentând prima rată din această afacere, și nu au virat banii nici până acum”, a spus foarte nervos Adrian Porumboiu. Omul de afaceri a făcut și o serie de dezvăluiri. În primul rând, a explicat de ce l-a lăsat pe N”Doye să meargă în București: „Eu nu mai pot lucra cu un fotbalist care vorbește la telefon cu oamenii de la alte echipe. Îl felicit pe Viorel Moldovan că m-a convins să ne despărțim de N”Doye. Mircea Rednic îl suna de un an pe jucător ca să-l convingă să meargă la Dinamo, iar Borcea chiar s-a întâlnit cu Ousmane la New York”. Porumboiu a insinuat că mijlocașul a trântit meciul cu Dinamo din tur, pierdut de moldoveni cu 1-2: „Uitați-vă la partidele pe care le-a făcut N”Doye cu Steaua și CFR și la ce a jucat el cu Dinamo. Păi, a fost jalnic, a făcut o figură palidă atunci”. Patronul galben-verzilor s-a referit și la influența pe care ar avea-o Cristi Borcea printre conducătorii din Liga I: „Gigi Becali a spus că Borcea conduce campionatul în proporție de 10 la sută? Mai puneți vreo 20-30 de procente!”.
La sfârșitul anului trecut, Gigi Becali i-a acuzat pe mai mulți steliști, foști generali care împreună cu Ilie Năstase și cu Gheorghe Hagi pun la cale un plan să-i „fure” Steaua. „Vor să găsească ei nereguli atunci când am preluat echipa, dar nu vor avea succes. Steaua avea o datorie mare la mine atunci”, țipa Gigi Becali pe toate posturile tv.
Roș-albii dau senzația că au început un război tocmai cu un jucător din propria curte. Motivul? Ambele părți vizează o despărțire, însă fiecare propune alte condiții.
Dinamoviștii ar fi de acord să-l lase pe Alberto Thiago liber de contract, deși au plătit astă-vară 550.000 de euro pe el, dar brazilianul își cere drepturile contractuale. Fotbalistul adus de la Sheriff Tiraspol pretinde că nu și-a mai primit salariul de trei luni, drept pentru care i-a amenințat pe „câini” cu un memoriu la FIFA. În schimb, șefii din „Ștefan cel Mare” susțin că Thiago refuză să revină din Brazilia pentru a-și rezolva situația. După ultimele acțiuni ale sud-americanului, dinamoviștii i-au transmis mijlocașului că la întoarcerea în România îl așteaptă o amendă-record pentru mofturile sale: peste 20.000 de dolari. „Câinii” sunt convinși că Thiago îi minte și nu este cu adevărat atât de accidentat încât să fie nevoit să se trateze în țara natală. Jucătorul nu dezarmează, ci rămâne ferm pe poziție: vrea salariul pe ultimele trei luni, altfel nu revine la Dinamo. Indiferent de consecințe.
În ultimii ani, în „Ștefan cel Mare” a devenit o modă ca jucătorii vânduți de Dinamo în străinătate să fie repatriați de „câini” după o perioadă de timp.
Bărcăuan, Stoican, Zicu și Tamaș sunt doar câteva dintre exemple. Iar, trendul a continuat și în această pauză de iarnă, Claudiu Niculescu fiind adus înapoi după o „escapadă” în Germania și Cipru. Totuși, această strategie a bucureștenilor este contestată chiar de un fost fotbalist al roș-albilor. Gică Popescu nu este de acord cu rapatrierile de la Dinamo, făcute de cele mai multe ori la inițiativa lui Cristi Borcea. „Ei nu au adus în ultimul an decât rebuturi, iar cu nostalgia nu poți obține performanțe. În astfel de condiții, oricât și-ar dori Borcea să intre în Liga Campionilor, nu poate ajunge acolo”, a spus „Baciul” la TVR.
Sumbru: Copos spune că nu mai dă niciun ban la Rapid. Motivul? „Sunt la pământ din toate punctele de vedere. Nu mai am nicio putere financiară”. concluzia: doar Taher mai poate cumpăra clubul, iar Copos îi transmite iordanianului că este gata să-i dea echipa și pe o sumă mai mică de 12,5 milioane de euro!
Copos a prins glas. Fără a fi fost invitat la Sport.ro, patronul de la ANA a pătruns în studio la Informația. „Surpriză, am venit și eu! Mă primiți și pe mine la emisiune?”, a întrebat politicos Copos. Pentru ca apoi se lase dulcegăriile de-o parte…
În urmă cu un sezon, Hamburg sălta prețul lui Bozovic (foto) la 4 milioane de euro, însă giuleștenii refuzau. Acum, „feroviarii” au mai scăzut din pretenții și cer 3 milioane de euro pe fundaș, însă suma este considerată exagerată. Și rușii de la FC Moscova s-au interesat recent de Bozovic, însă nu au reușit să cadă la un acord cu oficialii rapidiști. „FC Moscova îl vrea pe Bozovic, dar giuleștenii țin la preț. Vor 3 milioane de euro pe el. Nimeni nu o să dea banii ăștia, mai ales că i s-a făcut o reputație proastă”, spune un agent al jucătorului. Nici Bozovic nu mai este interesat să părăsească Giuleștiul, mai ales că Jose Peseiro nu mai este antrenorul echipei: „Vreau să rămân la Rapid, acum când nu mai este Peseiro. Sper să revin la forma pe care am arătat-o sezonul trecut”. ¢
Perioada de glorie a Unirii Urziceni este aproape să apună din cauza problemelor financiare pe care bossul ialomițenilor le are în această perioadă de criză economică.
Patron al mai multor firme de construcții și imobiliare, domenii aproape moarte în prezent, Bucșaru a tăiat și finanțarea echipei de fotbal pentru a realiza cât mai multe economii în 2009. De asemenea, o cauză a impasului prin care trece omul de afaceri o constituie și datoria de 10 milioane de euro pe care el o are către patronul Stelei, Gigi Becali. Primul semnal al declinului pentru clubul ialomițean a fost dat la începutul pregătirii
Dinamoviștii nu au dus-o prea bine cu banii în acest sezon. Prime blocate după eșecul înregistrat în fața celor de la NEC Nijmegen, apoi înjumătățite la finalul turului, iar acum, din nou întârzieri salariale. Chiar dacă au revenit la pregătiri, se pare că pe carduri încă nu a intrat ultimul salariu. Deși, pe finalul anului trecut, șefii au făcut un efort și au virat salariile restante, acum, această problemă a reapărut în vestiarul roș-albilor. Mircea Rednic a fost asigurat de acționari că elevii săi își vor primi banii, însă, până ieri, acest lucru nu s-a întâmplat. Sau cel puțin nu în cazul tuturor fotbaliștilor. Există unele întârzieri, iar acționarii dau asigurări că vor vira remunerațiile cât de curând. Șefii vor să fie cu datoriile la zero față de fotbaliști până la plecarea echipei în primul turneu din Antalya, acest lucru urmând să se întâmple marți.
Aflând din presă despre sosirea lui Rădoi în țară, aproximativ 100 de fani ai Stelei și totodată admiratori ai căpitanului au venit aseară la aeroportul „Henri Coandă” pentru a-și întâmpina jucătorul favorit.
Într-o atmosferă demnă de un meci de fotbal, Rădoi a fost din nou emoționat la întâlnirea cu suporterii. „Mirel Rădoi este unul dintre noi”, strigau în cor susținătorii atunci când jucătorul și-a făcut apariția. Fumigene roș-albastre afară, zeci de blițuri în interiorul aeroportului. „Unde pleci?”, l-a întrebat un copil de trei ani pe căpitan, imediat ce a ieșit din vamă. Rădoi a făcut o scurtă declarație presei, spunând că: „Mă despart cu greu de
După ce finul Rădoi a ales să plece la Al-Hilal, Gigi Becali a declarat că sunt șanse mari să mai plece cel puțin un jucător.
Patronul a dezvăluit că există oferte pentru doi fotbaliști români din lotul Stelei, fiind dispus să renunțe la unul dintre aceștia. Becali s-a referit la cei doi fundași centrali, Goian și Ghionea. De serviciile lor s-au arătat interesați elenii de la AEK Atena, locul 4 în Grecia, în vreme ce Sorin are oferte și din Turcia, și din Italia.
De altfel, finul lui Mihai Stoica are mai mari șanse să se transfere decât Goian. În primul rând pentru că Gigi Becali cere mai mulți bani pe Goe decât pe Ghionea. În plus, patronul vrea ca „numărul 3″ din Ghencea să devină noul lider al echipei, după plecarea lui Mirel Rădoi la Al-Hilal. Becali intenționează ca pe lângă experimentatul Goian să crească un fotbalist tânăr, precum Tudose, jucător ce a fost catalogat deja de unii oameni din fotbal ca fiind „noul Rădoi”.
Vesel („Întâi să văd premiul! Abia apoi vorbim”), friguros („Sunt născut la mare, îmi place soarele”) și rotunjit un pic („Doar vin dintr-o vacanță de trei săptămâni”). Așa a fost ieri Gică Hagi, cel mai mare fotbalist român din istorie, în redacția ProSport pentru a-și ridica premiul pentru întreaga activitate.
Ce părere ai despre cazul „Uhrin”? Pot să spun doar că regulile există ca să fie respectate. Eu întotdeauna le-am respectat. Într-o societate este ceva normal să faci asta. Dacă nu, totul riscă să devină haos. Nu e corect ca unii să le respecte, iar alții nu.
Balint la Poli. Te-a sunat să-ți ceară sfatul atunci când a semnat? Nu. Eram în SUA atunci și doar mi-a trimis un SMS. „M-am băgat”, atât mi-a zis. M-am bucurat pentru el, cred în aptitudinile lui și în dorința sa de a avea succes. Voia de mult să revină, și acum are șansa lui. Mai ales că Poli e o echipă bună, cu niște jucători foarte valoroși.
Plecarea lui Peseiro pare să-i mulțumească pe toți: galerie, Copos, jucători. Numai Pierre Boya este impasibil când vine vorba de soarta portughezului.
Chestionat în legătură cu despărțirea Rapidului de tehnician, vârful camerunez a dat un răspuns tăios. „Nu‑mi pasă dacă pleacă sau dacă stă. Pur și simplu, nu mă interesează”. Ruptura dintre cei doi a survenit în momentul în care atacantul, împreună cu muntenegreanul Bozovic, a fost amendat si ținut pe bară mai multe etape, fiind acuzat că a băut în autocarul echipei. Fostul fotbalist al lui Partizan Belgrad crede că Rapid nu mai contează în lupta pentru primul loc: „Nu putem vorbi de titlu. Acum ar fi foarte greu de câștigat, nici salariile nu ni le-am primit. În situația actuală îmi doresc să plec. Sunt probleme mari la club și nimeni nu înțelege ce se petrece”.
„Doar eu cu Vasile mai băgăm bani la Dinamo”, a fost declarația din trecut a lui Cristi Borcea.
Cum de ceva vreme Nicolae Badea, Dragoș Săvulescu și Florian Walter au unele nemulțumiri și nu au mai contribuit financiar în ultimele luni, singurii acționari care au cotizat au fost Borcea și Turcu. Numai că, încă de la finalul lui 2008, criza financiară a mai făcut o victimă. Este vorba chiar de vicepreședintele CA, care nu a mai putut răspunde cu aceeași promptitudine solicitărilor financiare de la club. Așa se explică și seceta de la nivelul campaniei de transferuri, până în acest moment, doar Claudiu Niculescu fiind trecut pe lista sosirilor. În aceste condiții, singurul care mai virează ceva la bugetul clubului este Cristi Borcea. Din câte se pare, anul trecut numai președintele executiv a băgat la Dinamo o sumă care se învârte în jurul a 2,6 milioane de euro. Ieșirea din această situație o constituie câștigarea titlului, care ar aduce de la sine calificarea în grupele Champions League.
În ultimele zile s-a vorbit și despre posibilitatea ca echipa din Grant să fie pregătită de fostul tehnician al Gloriei Buzău, Ștefan Stoica.
Varianta a fost confirmată și de președintele Brașovului, Dinu Gheorghe, fapt care a stârnit supărarea oficialilor din Giulești. „Venirea lui Stoica în Giulești nu poate fi decât o glumă bună. Redevenind serioși, domnul Dinu Gheorghe poate să vorbească de numirea antrenorilor de la FC Brașov. Probabil că dânsul a uitat că nu mai este președinte la Rapid. În plus, Stoica a mai antrenat în acest campionat o echipă de Liga I”, a spus directorul general al vișiniilor, Grigore Sichitiu.
Vladimir Bozovic, jucătorul pe care Nürnberg dorea să plătească în vară 5 milioane de euro, pare decis să nu mai continue alături de gruparea de sub Podul Grant. Situația critică de la formația giuleșteană atinge apogeul! După ce unii fotbaliști au depus cereri ca să devină jucători liberi, muntenegreanul Bozovic le transmite șefilor săi că nu va veni la reunirea lotului, de luni. „Nu sunt în România și nu voi veni nici pe 12 ianuarie”, a declarat Bozo, care nu știe care îi va fi destinația. „De mine s-au interesat mai multe formații din străinătate, dar încă nu s-a hotărât nimic. Așa că nu vă pot spune mai multe, pentru că nici eu nu știu”. Președintele Rapidului, Grigore Sichitiu, a încercat să-l „scoată” pe Bozovic, spunând că fundașul stânga nu va fi pasibil de amendă, pentru că lipsește cu știința conducerii. „Bozovic va lipsi motivat. Are probleme de familie și de aceea nu va veni”, a conchis Sichitiu.
Îmbrăcat lejer, având în mână o geantă de voiaj, ca de vacanță, Jose Peseiro (foto) a ajuns aseară în România pentru a rupe înțelegerea cu giuleștenii. Șumudică își face deja planuri de viitor la Rapid. Portughezul a fost imediat preluat de la aeroport de translatorul său de la Rapid, Ciprian Panait, și dus la hotel, pentru ca astăzi să se întâlnească cu președintele CA, Constantin Toma, pentru a pune la punct ultimele detalii ale rezilierii contractului cu „feroviarii”.
Fostul portar al Rapidului debordează de optimism când vine vorba de echipa sa de suflet. Rică (foto) spune că bucureștenii își vor reveni anul viitor și că Șumudică ar trebui să cântărească foarte bine o eventuală ofertă a alb-vișiniilor.
Aflat în vacanță în Muntenegru, Vladimir Bozovic nu are parte de o perioadă tocmai liniștită.
Pe plan personal, așteaptă cu nerăbdare să devină tătic, soția sa urmând să nască în curând. Entuziasmul său se diminuează însă când își aduce aminte de situația Rapidului. Fundașul stânga este îngrijorat, întrucât știe că giuleștenii trec prin cea mai mare criză din ultimii ani. „Bozo” spune că este atașat de Rapid și ar vrea să rămână la club, dar incertitudinile din sânul echipei îl fac să-și dorească un transfer la altă grupare. „Încă nu m-am gândit dacă mă mai întorc la Rapid sau nu. Clubul nu are patron, nu are bani, nu are nimic. Nu ne-am primit restanțele nici acum”, a declarat cu năduf muntenegreanul, care ia în calcul și o plecare la Steaua sau Dinamo! „Eu îmi doresc să mă transfer în străinătate, dar dacă nu se poate, o să iau în calcul și o ofertă venită din țară”, a recunoscut „Bozo”.
Valurile produse de cazul „Valiza” au fost resimțite și în străinătate, unde presa internațională a preluat mai multe informații publicate în România, mai ales după publicarea stenogramelor convorbirilor celor implicați.
Astfel că știrea cu Mirel Rădoi că ar putea fi suspendat de către FRF în urma presupusei implicări a acestuia în contactarea unor jucători de la Universitatea Cluj a ajuns și la urechile lui Mourinho. Portughezul îl întreabă constant pe Giovanni Becali despre situația lui Mirel Rădoi, cunoscutul antrenor ținându-l sub observație de mai multă vreme pe căpitanul stelist. „Nu e momentul acum să vină. Mai bine să așteptăm să vedem ce se va întâmpla”, pare să-i fi transmis portughezul lui Giovanni, care nu vrea să cumpere un jucător ce ar putea fi suspendat cât de curând.
Pe lângă problemele financiare cu care se confruntă echipa, oficialii alb-vișiniilor au mari bătăi de cap și în privința viitorului antrenor. Cum Șumudică nu poate fi numit antrenor principal, se ia în calcul varianta Nicolae Manea – director tehnic, Marius Șumudică – secund.
După o perioadă în care a refuzat să discute despre fotbal, acționarul majoritar al Rapidului s-a dezlănțuit la adresa lui Jose Peseiro. Copos i-a transmis fostului secund al lui Sporting să-și ia gândul de la o eventuală reîntoarcere în România.
Căpitanul Stelei vorbește de înțelegeri secrete între jucătorii de la CFR și cei de la Universitatea Cluj.După un nou meci jucat la turneul de sală de la Pitești, Mirel Rădoi a vorbit ieri, la microfonul Gsp Tv, despre scandalul din ultimul timp din fotbalul românesc. Mirel a trimis săgeți către oamenii din federație care ar dori retrogradarea Stelei și arată cu degetul spre „prietenia” dintre jucătorii străini de la CFR și cei de la „U” Cluj.
Mirel, de ce atâția nervi la un turneu de sală? Da, vă referiți la incidentul cu Mărgăritescu. Au fost niște vorbe mai grele. Un episod care a trecut și pe care încerc să-l uit.
Batavii îl cunosc pe „Lobby” de pe vremea când evolua la Ajax Amsterdam și recent a fost urmărit inclusiv la partidele echipei naționale cu „Portocala mecanică”.
Forma bună pe care o traversează portarul dinamovist a atras atenția mai multor cluburi din Europa, dar și a unor formații din fostul spațiu sovietic. Recent, impresarul jucătorului, Victor Becali, a anunțat că Lobonț este unul dintre cei mai curtați oameni din Liga I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER