Chiar dacă Gigi Becali era bucuros pentru egalul scos la Mediaș, în vestiar, jucătorii steliști n-au fost la fel de entuziasmați. Din cauza loviturii libere executate de Cristi Tănase, în minutul 88, Nicolae Dică a luat foc.
„Dom”le, Dică strică vestiarul. El țipă la toată lumea, își ceartă colegii fără motiv, reproșează așa, aiurea… Uită-te, bă, tată, la jocul tău și apoi critică!”, spunea Gigi Becali în urmă cu mai mult timp. Și cum moravul este destul de greu de lepădat, „Dicanio” a avut din nou chef de scandal imediat ce s-a încheiat partida.
Meme i-a despărțit Scandalul a început pe teren, imaginile TV prezentându-l pe Dică foarte nervos. El s-a dus direct la Meme, gesticulând. Pe tunel, s-a luat apoi de Tănase. Motivul? Nimeni nu l-a înțeles. Ori că lovitura liberă executată de decarul stelist în minutul 88 a fost trimisă direct pe poartă și nu în careu, ori că nu a fost executată de el. După ce Teo Crăciunescu a fluierat finalul meciului, fostul jucător al Cataniei a început seria acuzelor. L-a înjurat ca la ușa cortului pe tunelul ce ducea către vestiare, iar conflictul a continuat la cabine, unde cei doi fotbaliști au fost la un pas de bătaie, și doar intervenția lui Mihai Stoica a făcut ca situația să nu degenereze.
Chiar dacă s-ar afla pe unul din locurile retrogradabile la finalul acestui campionat, Universitatea Craiova păstrează șanse de a juca și în sezonul viitor în Liga 1.
Ialomițenii au câștigat derby-ul suferinței cu Victoria Brănești, scor 2-1, iar Urziceni și-a îndeplinit baremul pentru liga a doua.
Pătraș și Rusescu au adus victoria Unirii în repriza secundă a unui meci pe care s-a pariat enorm de mult pe combinația 1 pauză-2 final, partida fiind și blocată de casele de pariuri.
Florin Costea e și mai aproape de Steaua, după ultimele informații care provin din Franța. Toulouse, echipa de la care Giovani are consimțământul să-l aducă pe jucător în Franța, nu-l dorește pe român decât dacă e liber de contract.
Paul Pârvulescu – 22 de ani, fundaș și mijlocaș stânga de profesie, dorit în trecut de Steaua, Hoffenheim și CFR Cluj, dar „câine” din tată-n fiu. Pe scurt, jucătorul care le-a frânt dinamoviștilor ultima speranță la cel mai valoros titlu din istoria campionatului românesc, cel care asigură ultima prezență directă în Champions League. Cum cel mai probabil din vară Pârvulescu va juca la Dinamo, ineditul situației ne-a făcut să încercăm un altfel de interviu cu, probabil, cel mai în vogă fotbalist din Liga I. Cel puțin din ultimele două zile!
Intrat în dizgrația fanilor, a majorității jucătorilor, dar și a oamenilor de fotbal, Adrian Mititelu tinde să devină un personaj de domeniul trecutului în Liga I. După ce a primit cea mai mare amendă din partea LPF, 600.000 de lei, finanțatorului oltean i s-a pregătit un nou proces, după care va fi declarat persona non grata, urmând să nu mai poată ocupa nicio funcție în fotbalul profesionist sau amator.
Șeful LPF amenință iar că-și face televiziune proprie și va televiza meciurile din Liga I în regim pay-per-view. „O parte din suma obținută pe pachetele vândute o vom redirecționa către televiziunea pe care o vom face. În plus, am primit semnale că o bancă ne va împrumuta cu 50 de milioane de euro”, spune Dragomir. Adică, în loc să câștige bani, cheltuie mai mult, pe un proiect greu fezabil. Chiar și dacă vinde până la urmă drepturile TV, Dragomir spune că oricum face LPF TV cel târziu peste trei ani. Până atunci mai are timp, dar pentru sezonul viitor e disperare. Multe cluburi sunt falimentare de acum, darmite fără bani din drepturile TV.
Steaua a urcat șase locuri, de pe 109 pe 103, cu 114 puncte, în clasamentul pe luna aprilie al Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formația română cel mai bine clasată în această ierarhie.
Ruptura dintre Mihai Stoica și Sorin Cîrțu scoate la iveală noi amănunte interesante din interiorul echipei.
Supărat pe fostul manager al Urziceniului din cauză că i-a spus lui Gigi Becali că nu este de acord cu antrenamentele sale și că este haos la echipă ca urmare a indisciplinei, Cîrțu a luat decizia ca Stoica să nu mai
„De patru ani n-am mai făcut un blat!”, a spus Pădureanu duminică seara, în Ghencea, la meciul cu Steaua. Ieri, ProSport a căutat în arhivele ultimului sezon al Ligii I vizat de președintele ardelean (sezonul 2006-2007) și a scos la suprafață trei meciuri care, după vorbele „din popor” și pe baza surselor de la vremea respectivă, au intrat la categoria „reciprocități”.
Formația AS Roma a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-2, echipa Bari, într-un meci contând pentru etapa a XXXV-a a campionatului Italiei.
Aflat în plin scandal cu fosta soție, Claudiu Răducanu a avut puterea să discute despre ceea ce l-a făcut celebru: fotbalul. Și a ținut să demonteze folclorul ce l-a însoțit mai mereu în carieră.
Cu mențiunea că discuția de mai jos a avut loc
„Este cel mai ciudat sezon din ultimii 10-12 ani. O să vorbesc despre meciul de la Galați, cel cu Gaz Metan, și o să arăt niște legături între jucători. Mi se pare incredibil că nimeni nu a ieșit să vorbească despre acea partidă”. Declarația lui Marian Iancu oferită postului Digi Sport creează un nou scandal în ceea ce privește corectitudinea cu care un jucător își apără șansele într-un meci. Cel vizat de Iancu este Ivan Vukadinovic, care
Jocul bun prestat de Brașov de la venirea lui Antonio Conceicao a făcut din lusitan o țintă pentru patronii din Liga I, dar și pentru echipele din țara natală, Portugalia. „Vaslui îl dorește foarte mult din vară, mai ales că Porumboiu vrea un parcurs mai lung în cupele europene. Problema este că pe lângă Steaua, Rapid și Vaslui, mai are două oferte din Portugalia, prima ligă și ar fi tentat să se întoarcă în țara lui”, au dezvăluit surse din angrenajul tehnicianului.
Ghencea pare să fie din ce în ce mai departe de Steaua și de suporterii roș-albaștri! Cea mai titrată echipă de fotbal din România este prinsă la mijloc între Ministerul Apărării Naționale și Administrația Financiară a sectorului 6. Ambele solicită sume importante de bani, pe care Gigi Becali nu este dispus să le scoată din buzunar.
Copos a dat primele semne că are de gând să îl schimbe pe Șumudică încă după meciul cu Victoria Brănești. De fapt, gestul cu egări din debutul anului i-a fost fatal tehnicianului de la Rapid. George Copos nu a digerat manifestările celui pus ca interfață de imagine. „Am făcut o greșeală în vară. O voi îndrepta”, a fost mărturisirea făcută celor din anturajul său.
Spectacolul pirotehnic al dinamoviștilor și deconspirarea uneia dintre modalitățile prin care fanii ajung în posesia torțelor aduc în prim-plan un nou duel între Steaua și Dinamo, de data aceasta locul de disputare fiind birourile Jandarmeriei și ale LPF-ului. ProSport a aflat că organele de ordine vor crea o comisie formată din jandarmi și polițiști ca să descopere ce jucător al lui Dinamo deținea fularul cu torța adusă drept probă de un jandarm. Fotbaliștii ar putea fi chemați la audieri în funcție de raportul final.
Neînțelegerile dintre Vasile Șiman și Tibi Bălan sunt pe cale să ia o nouă întorsătură. Chiar dacă mijlocașul Sportului și-a depus memoriu la Ligă pentru a deveni jucător liber din cauza restanțelor salariale, se pare că lucrurile nu stau deloc așa.
„U” Cluj a câștigat cu multă muncă și răbdare partida cu Victoria Brănești (2-0) și așteaptă, „sprijinită” de un moral bun, partida cu Poli Timișoara. Trupa lui Florian Walter rămâne neînvinsă de șase etape și, cel puțin matematic, poate visa la participarea în cupele europene.
„Injectați” cu implanturi dinamoviste, ardelenii condușii de pe bancă de un antrenor poliglot desenează bine într-o zi în care din tribune răsar indicațiile oamenilor care se pregătesc de seara de Înviere. Cu singură excepție, un singur implant de 2 milioane de euro care nu poate trece neobservat: Adrian Cristea. Trecut în banda stângă de Ionuț Badea, „Prințul” și-a adus probabil aminte de cerere de concediu depusă în perioada în care juca la Dinamo (dorință care nu a fost respectată la vremea respectivă de Borcea). Însă vacanța și-a luat-o ieri, timp de 69 de minute, capriciosul mijlocaș reușind doar să-și aranjeze șortul după cele 10-15 atingeri de balon.
Europa League nu e departe!
Cu toată apatia arătată de Cristea, clujenii reușeșc însă la jumătatea primei reprize să deschidă scorul în fața celei mai slabe defensive din Liga I. Doborâți de situția financiară precară, ilfovenii din Brănești rămân de apreciat pentru că nu cedează în fața unui adversar mai bine cotat și încearcă, prin Coman și Olariu, să pună pe picioare un sistem tactic putred după plecarea lui Ilie Stan.
Încercările și visele au fost însă spulberate parțial de Cojocnean (26), după o deschidere a lui Claudiu Niculescu și d
Săptămâna Patimilor a început în chinuri și s-a sfărșit cu zâmbetul pe buze pentru jucătorii din Regie. După ce au fost suspectați de blat în partida cu Steaua, elevii lui Mulțescu și-au adus aminte că e Vinerea Mare și au reușit o victorie de palmares cu Pandurii, după 90 de minute în care i-au convins pe puținii fani de pe stadion că participarea la Denii poate fi mai plăcută.
Întârzierile constante ale lui Duarte la reunirea loturilor pe unde a activat nu i-au descurajat pe „pețitorii” portughezului. După Vaslui, care și-a reactivat interesul pentru acesta, pe listă s-a înscris și Dinamo, care mai are nevoie de jucători pe benzile defensivei.
După ce l-a dorit și în urmă cu doi ani, Adrian Porumboiu a rămas un fan al lui Duarte și i-a propus acestuia în mai multe rânduri să vină în Moldova. Chiar dacă cele două părți nu s-au înțeles, în momentul de față, galben-verzii au avantaj în fața dinamoviștilor datorită salariilor bune care se dau la Vaslui, singurul impediment rămânând faptul că formația pregătită de Hizo poate transfera jucători doar peste jumătate de an. „Au trecut șase luni din sancțiunea acordată, iar la TAS termenul este pe 12 mai”, a explicat Adrian Porumboiu.
De cealaltă parte, „câinii” și-l doresc și ei pe portughez pentru a-și întări benzile apărării. Deși are 30 de ani, acesta se poate încadra în „New Dinamo”, formula defensivă gândită de roș-albi fiind una cu Duarte pe dreapta și cu Bărboianu pe stânga. O problemă ar fi reticența lui Rui de a evolua pentru altă formație din București.
El este momentan jucătorul Rapidului, nu am cum să mă bag în diferendul dintre el și club Adrian Porumboiu, finanțator Vaslui
Niciodată nu am să evoluez pentru altă formație din București. În viitor e posibil să joc la CFR Cluj, Timișoara sau Vaslui. Sunt echipe bune Rui Duarte, fundaș Rapid
15 mii de euro este sa
În loc să se gândească doar la manșa tur a semifinalei cu Gloria Bistrița, dinamoviștii nu-și pot lua gândul de la ce au trăit ieri după-amiază pe aeroport înainte de plecarea către Ardeal. Andrei Mărgăritescu, anunțat inițial titular în această seară, ora 20:45, în direct la PRO TV, s-a văzut pus în situația de a fi „ridicat” de doi polițiști în civil pentru a fi dus la audieri într-un dosar privind furturile de mașini de lux. Cu câteva ore înaintea lui, la Serviciul Furturi Auto din Candian Popescu fusese adus, tot pentru audieri un fost coleg de-al său, Cristi Munteanu, zis Babicu. Spre seară, răsturnare spectaculoasă de situație: Mărgăritescu a primit ordonanță de reținere pentru 24 de ore, cu propunere de arest preventiv pentru 29 de zile, acuzat de tăinuire de fapte.
Unirea Urziceni a bifat aseară primul succes după patru etape, 2-1 cu Bistrița, și a reușit să-i dea frisoane lui Jean Pădureanu, care trăiește în continuare cu gândul că poate bifa prima retrogradare a echipei din era sa.
La mai puțin de 24 de ore de la finalul nebun din Regie și cu două zile înainte de meciul de acasă cu Pandurii, Alexa & Co s-au relaxat jucând fotbal, în scopuri caritabile, la Școala Americană, într-un demers organizat de către oficialii bănățeni. Suma strânsă de Poli și prietenii săi a fost donată copiilor depistați cu virusul HIV de la Spitalul „Victor Babeș”.
În loc să se întoarcă de duminică acasă și să pregătească meciul de miercuri cu Pandurii, Poli a mai rămas o zi în București pentru un meci amical la Școala Americană, acolo unde învață fiul patronului, Emil Iancu (foto mare în duel cu Alexa). Evenimentul a fost presărat cu glume între fotbaliștii de pe Bega și foștii componenți ai naționalei, Adrian Ilie (foto 1), Cosmin Contra (foto 3, cu Pantilimon) și Iosif Rotariu (foto 2). Încrâncenarea primelor minute este spartă de Ghionea. „Pe tine te aștept. Te mănânc!”, îi spune fundașul lui Ilie, care dă replica imediat: „Dacă nu mă lași să înscriu, sar cu picioarele pe tine!”
Mijlocul Timișoarei rămâne în siguranță și în meciurile amicale, Bourceanu având grijă să nu treacă nimeni, chiar dacă în fața sa se află un puști. „Ce e, mânca-ți-aș? Ă‚sta a fost fault?”, izbucnește în râs închizătorul după o intervenție tare, în timp ce pe margine mai mulți copii strigau obsesiv: „Let”s go, the devils!”. În uralele fanilor, Ilie, Rotariu și Contra au impresionat asistența cu driblinguri fine și șuturi precis
Venirile lui Găman și Bărboianu la Dinamo, dar și dorința alb-roșilor de a mai aduce câțiva jucători de la Craiova în Ștefan cel Mare au aud din nou pe tapet o eventuală sosire a lui Victor Pițurcă ca antrenor din vară.
Adrian Mititelu a declarat că acesta e motivul pentru care Ștefan Bărboianu și Valerică Găman, plecați liberi de contract de la Craiova, au semnat cu Dinamo.
„Sută la sută, Pițurcă va antrena Dinamo din vară. El încearcă să îmi ia mai mulți jucători ca sa îi ducă acolo. Nu se mulțumește doar cu Bărboianu și Găman”, a spus Mititelu la gsptv.
În urmă cuceva vreme, Ioan Andone a declarat că în cazul în care nu va reuși să câștige titlul în acest sezon, va demisiona. În urmă cu două zile, la insistențele lui Nicolae Badea, tehnicianul a recunoscut că s-a grăbit să-și anunțe plecarea din Ștefan cel Mare.
„Am un contract cu Dinamo pe care vreau să-l respect! Cred că am reacționat și eu greșit în momentul în care am fost întrebat dacă pot fi demis, dacă e posibil să plec de la Dinamo în cazul în care nu iau campionatul și așa mai departe”, a spus Andone pentru site-ul oficial al „câinilor”.
Marius Stan este sigur că Urziceniul își va continua politica de a nu folosi cei mai importanți fotbaliști
Duelul, cel puțin verbal, dintre contracandidatele la titlu via Urziceni continuă la alt nivel. După ce Marian Pană, antrenorul ialomițenilor, a uimit reprezentanții mass-mediei cu motivele pentru care nu și-a folosit cei mai buni oameni în partida cu Steaua, Marius Stan trage un semnal de alarmă și spune că astfel de evenimente se vor întâmpla și la partida dintre Urziceni și Timișoara, principalul adversar la titlu al gălățenilor.
Cu un 3-0 la colecție, care a lăsat în beznă Ghencea, Toni Conceicao a venit după o lună să cucerească și „Ștefan cel Mare”. „Fiu” al lui Vasco da Gama, portughezul a simțit miros de „echipă mare” și a trecut din nou la atac după puncte. Ofensivă a fost și Dinamo, cu Alexe și Liviu Ganea vârfuri de lance, decisivi în victoria de aseară cu 2-1.
„Derby de România” se va juca în Duminica Paștelui, chiar dacă cele două mari rivale voiau ca meciul să se desfășoare sâmbătă, 23 aprilie. „Da, cel mai probabil, Steaua – Dinamo se va juca de Paște”, a recunoscut și Valentin Alexandru, secretarul general al LPF. Factorul decisiv în această problemă a fost Dumitru Dragomir, iar poziția sa, una contrară cluburilor, are o explicație simplă și se întinde către un alt subiect îndelung dezbătut în ultimele zile: licitația drepturilor TV pentru următoarele trei sezoane!
„Sudoku” lui Mitică a fost boicotat de televiziunile participante la licitație și LPF a rămas cu doar trei pachete vândute. Dragomir a aflat cu o oră înainte de ședință despre înțelegerea dintre RCS și Romtelecom, iar acum vrea să unească opțiunile rămase într-un singur pachet. Cluburile sunt furioase că vor pierde aproape 60 de milioane de euro!
Duarte centrează perfect din partea dreaptă, Grigore îl forțează pe Radu Zaharia să înscrie în proprie poartă, iar Șumudică intră în transă. Sprintează la galerie, se aruncă pe burtă și, cu fața îngropată în iarbă, țipă ca un leu și urcă, eliminat, la tribuna 0, după ce-i aplică un sărut de aprobare lui Teo Crăciunescu. Iar asta a fost doar încălzirea! Deasupra băncii de rezerve a Rapidului a început după pauză actul doi al reprezentației. După ce s-a îmbrățișat cu toți fanii din jurul său, Șumudică a luat în colimator pe oricine i-a venit la mână. Primii taxați au fost câțiva fani din spatele său, care i-au cerut insistent să-l înlocuiască pe Mihai Roman. „Scoate-l, bă, pe căpiatu” ăsta, nu vezi că e mort!”, a fost reacția care l-a înfuriat și mai tare pe „Șumi-gol”: „Ia vedeți-vă voi de treaba voastră! Ce p..a mea, vă pricepeți la toate acum?”. Apoi a urmat un moment când a fost la un pas să-i calce pe urme lui Sorin Cîrțu și să spargă plexiglasul din fața sa la o greșeală a lui Bozovic. N-a scăpat însă nici secundul său, Petre Cristian, căruia i-a reproșat că l-a schimbat prea repede pe Herea cu Olberdam! A explodat la adresa lui „Vamă” Totuși, cel mai șifonat după isteriile care-l apucaseră pe antrenor a ieșit președintele Dinu Gheorghe. Un „galben” acordat aiurea de Teo Crăciunescu a dezlănțuit fiara din Șumudică. Simțindu-se intangibil în mijlocul fanilor de la tribuna 0, acesta s-a întors către locul unde stătea „Vamă” și l-a certat, special, ca să audă toată lumea di
Meciul de azi dintre Poli Timișoara și Steaua oferă un duel la cel mai înalt nivel între portarii echipei naționale: Costel Pantilimon și Ciprian Tătărușanu. Ieri, cu o zi înainte de derby, fostul portar Ciprian Munteanu a făcut pentru ProSport o scurtă caracterizare a celor doi.
Romulus Gabor, „Balonul de aur” și „bronz” cu România la CM U 20, în 1981 (performanță neegalată până în prezent), le transmite câteva sfaturi juniorilor U17, care și-au asigurat prezența la CE din Serbia. Un talent ieșit din comun, fostul atacant al Corvinului și-a frânt cariera la 28 de ani, din cauza a două accidentări grave în momentul în care era curtat de Dinamo, Steaua, dar și de echipe din Germania. Totodată, de-a lungul timpului a recunoscut că a greșit în tinerețe când a luat anumite decizii, astfel că ține să le ofere anumite sfaturi puștilor din ziua de azi.
Probleme fără sfârșit pentru Adrian Mititelu! Preparatorul fizic Gabriel Martinez Poch (foto) și-a cerut banii restanți și rezilierea contractului cu Universitatea Craiova.
Fost atlet și autorul celei mai vândute cărți în Argentina despre antrenamentele specifice fotbaliștilor profesioniști, Gabriel Martinez Poch și-a depus memoriu la LPF pentru a rezilia contractul cu U Craiova, asta deși se află în relații foarte bune cu Adrian Mititelu, pe care l-a cucerit cu metodele sale de pregătire. Probabil tocmai acest lucru i-a atras și antipatii, fiind trimis de Pițurcă la echipa a doua în perioada în care fostul selecționer a activat în Bănie.
Ajunși în postura de a fi vecini în clasamentul mondial cu „puternica” națională a Insulelor Feroe, de a fi egalii Albaniei și de a vedea partida cu Luxemburg ca un meci salvator, suporterii lui Mutu&Co. au găsit soluția salvatoare, cel puțin pentru moment: neprezentarea la următoarele preliminarii!
Punct și de la capăt. Naționala este nevoită să treacă din nou printr-un proces de reconstrucție după încă o campanie ratată, iar în preliminariile pentru CM 2014 își vor face apariția jucători noi.
„Generația Mutu – Chivu – Raț” se apropie de final, iar eșecul din Bosnia poate însemna finalul ei. Noul selecționer va restructura noua echipă, urmând să aducă sânge proaspăt lângă Pantilimon, Tătărușanu, Tamaș, Torje, Marica, Gardoș, Râpă sau Stancu. Astfel, locul lui Mutu poate consemna o luptă între Bogdan Stancu și Alibec, în timp ce Papp, Găman și Gardoș se vor lupta pentru locul lui Chivu. Raț le va lăsa locul lui Paul Pârvulescu sau Bărboianu pe banda stângă a defensivei.
Fără vreun trofeu în vitrină din 2007, dinamoviștii accelerează proiectul de reconstrucție demarat în această iarnă. La finalul acestui sezon, conducătorii din „Groapă” au decis să se despartă de mai mulți jucători din garda veche, iar achizițiile sunt spectaculoase, cel puțin în prima fază: Chiricheș, Brata sau Pârvulescu.
Nicolae Badea a creionat deja „caietul de sarcini” ce va fi la vară în atenția colaboratorilor săi. Proiectul „New Dinamo” nu se va opri la întinerirea lotului de jucători, pentru că modificări va suferi și partea administrativă a clubului.
Pârvulescu senior, omul-cheie Piesa importantă în strategia dinamoviștilor este în acest moment Eugen Pârvulescu. Actualmente președinte executiv la Pandurii Târgu Jiu, acesta va fi adus la vară în „Groapă”, unde va ocupa, începând din iunie, o funcție de conducere. Tot el este cel care a mediat din partea gorjenilor conflictul dintre Pandurii și Dinamo iscat de transferul lui Ilie Iordache și este recunoscut pentru relația bună pe care o are cu șefii roș-albi. Pârvulescu va avea un rol-cheie în cel puțin trei tranzacții pe care „câinii” încearcă să le parafeze la finalul acestui sezon.
Chiricheș și-o bandă stânga Cele trei nume ce-au devenit pentru dinamoviști un „must have” sunt Vlad Chiricheș, Ciprian Brata și Paul Pârvulescu. Ultimul, fiul viitorului conducător din „Groapă”, este ca și acontat, dar transferul său va fi făcut public abia la finalul sezonului. Problema este cu ceilalți doi. Chiricheș a fost dorit ș
Andrei Mureșan (foto) și Cosmin Frăsinescu sunt ultimii jucători care au „scris” pagini la categoria „pățaniile fotbaliștilor români prin țări străine”. Cei doi au fost aproape să rămână fără bani la vama din Baku.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER