Aurel Țicleanu a rezistat doar cinci etape pe banca echipei Universitatea Craiova. Egalul de sâmbata,2-2 la Ploiești, cu Astra, i-a fost fatal antrenorului, care a fost demis ieri de patronul Adrian Mititelu.
Oficial, înlocuitorul va fi anunțat până sâmbătă, dar favorit la preluarea Științei este Ștefan Stoica. Interimar este Sandu Tăbârcă. Sătul să aștepte rezultate, Adrian Mititelu și-a pierdut răbdarea cu Aurel Țicleanu, tehnician
care se bucurase până acum de sprijinul patronului. Extrem de nervos după egalul de la Ploiești, Mititelu l-a demis pe „Chiose” încă de sâmbătă noaptea, trimiÂțându-i acestuia un SMS: „Îmi pare rău de munca ta, dar se pare că nu ești compatibil cu echipa”. După o noapte albă, Mititelu a pus piciorul în prag și a făcut anunțul pe blogul său personal: „Mandatul de antrenor al lui Aurică Țicleanu s-a încheiat sâmbătă seara, dupa meciul cu Astra. Mi-am pus mari speranțe în reușita lui Aurică Țicleanu ca antrenor. Din nefericire, lucrurile nu au evoluat așa cum m-am așteptat. În fotbal, indiferent cât de mult ai munci, și Aurică a făcut-o mult de tot, este insuficient dacă nu ai și rezultate. Îi doresc lui Aurică Țicleanu tot binele din lume, este un om deosebit și toată viața îl voi avea la inimă”.
Ștefan Stoica, în pole-position
În această situație, cele mai mari șanse de a prelua Craiova le are Ștefan Stoica, el mai lucrând cu Mititelu în Bănie. De altfel, cei doi sunt și foarte buni prieteni.Pentru Victor PiÂțurcă și Nicolo Napoli, șansele sunt